| Colonel (rtr) prof. univ. dr. Benoni ANDRONIC*, Colonel (rtr) prof. univ. dr. Viorel ORDEANU**
Rezumat: Autorii articolului, studiind legăturile de origine comună dintre Moldova, Țara Românească și Transilvania, constată că statele românești, împărtășind aceeași limbă, cultură și tradiții, au creat un fond identitar unitar, care a creat relații ce au alternat între alianțe, împotriva otomanilor, maghiarilor sau polonilor, dar și conflicte punctuale, determinate de interese locale ale domnitorilor. Analizând poziția geografică a fiecărui principat, autorii arată cum relațiile dintre ele au fost adesea modelate de marile puteri (Imperiul Otoman, Habsburgic, Rusia, Polonia) și care urmărind propriile lor interese au zădărnicit, un timp, formarea unui stat unitar, încercat, mai întâi de Mihai Viteazul, la 1600, de Alexandru Ioan Cuza la 1859 și finalizat de Ferdinand Întregitorul la 1918. Studiind perioadele fără unitate politică, autorii arată cum elitele colaborând intens prin: circulația cărților, a tipăriturilor, a personalităților națiunii și a clerului, au menținut un spațiu cultural comun creând conștiința unei identități românești comune, înainte ca statul național să existe; au permis coagularea unui proiect politic unitar, culminând cu România modernă, demonstrând că, în ciuda presiunilor externe, solidaritatea culturală și lingvistică a fost un factor decisiv în supraviețuirea și afirmarea națiunii. Cuvinte cheie: România, Republica Moldova, Principatele Unite, Dacia, românitate, romanitate, latinitate, unire, istorie națională, sfere de influență. * Profesor consultant la Universitatea Naţională de Apărare ,,Carol I”, membru corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, email: benoneandronic@yahoo.com. |
PUBLICAT în Revista de Științe Militare, Volume 26 no 2, 2026
|
