| General de brigadă (r) prof. univ. dr. Mircea UDRESCU*, Colonel (r) prof. univ. dr. ing. Eugen SITEANU**
Rezumat: Din momentele în care oamenii au început să socializeze, s-a simțit nevoia instituirii unei ordini de comportament la care membrii societății să se poată raporta. De aceea, ordinea socială dintr-un stat oglindește modul în care indivizii și grupurile minoritare conviețuiesc în baza unui mănunchi de norme, care formează ordinea de drept. Ea presupune o stare de stabilitate ce se consolidează prin norme, credințe și valori apărate de instituții statale și suprastatale, precum și culturale. Orice viciere de esență a stării de ordine poziționează societatea în starea de dezordine, o stare în care statul nu mai poate impune respectarea normelor de conviețuire sau chiar generează asemenea manifestări sociale. Ordinea de drept implică, mai mult sau mai puţin vizibil, manifestarea statului ca organizare politică a societăţii, implică permanenta activare a mijloacelor instituţionale de exercitare a constrângerii, atât în sfera privată, cât şi în cea publică a ,,jocurilor” persoanei, implică permanent trimiterea la ordinea juridică, existenţă ce condiţionează fiinţarea ordinii de drept. La rândul său, dreptul internațional reprezintă cadrul legislativ care reglementează relațiile între state sau între persoane sau entități de naționalități diferite. Textele definitorii pentru dreptul internațional sunt tratatele, convențiile și acordurile guvernamentale. De regulă, dreptul internațional este format din acorduri sau convenții internaționale, precum și dintr-un set de valori, standarde și principii general recunoscute. După încheierea Războiului Rece, în loc să se consolideze comportamentul internaţional al statelor, pe baza principiilor de drept internaţional recunoscute, au devenit evidente unele comportamente ce au ignorat aceste principii, şi-au impus propriile interese, utilizând chiar forţa şi violenţa. În raport cu dreptul internaţional recunoscut, asemenea aspecte comportamentale au constituit și constituie forme evidente ale dezordinii, consecinţă a nesocotirii unor norme comportamentale de drept internațional. O nouă ordine mondială presupune nu globalizarea pe sistemul puterii unipolare, ci reglobalizarea pe un sistem unitar de instituții cu vocație internațională, care să apere principii de drept internațional, nu interese de putere. Cuvinte cheie: ordine, dezordine, drept, justiție, putere, pace, război, interes, globalizare, reglobalizare, național, internațional. Citiți articolul complet * Academy of Romanian Scientists, 3 Ilfov Street, 050044, Bucharest, Romania, email: secretariat@aosr.ro |
PUBLICAT în Revista de Științe Militare, Volume 26 no 2, 2026
|
