| General de brigadă (r) prof. univ. dr. Mircea UDRESCU*, Colonel (r) prof. univ. dr. ing. Eugen SITEANU**
Abstract: Multă vreme, succesul pe câmpul de luptă a fost asigurat de inteligența naturală a comandanților și efectivelor angajate în luptă. Pentru toate domeniile de activitate umană, cu atât mai mult în domeniul armelor, gândirea și inteligența, componente ale ființei umane ca întreg, au fost abordate filosofic prin sintagma „Inteligență naturală“. Oamenii de acțiune, susținuți de gândire și inteligență, au depus eforturi susținute pentru ușurarea și creșterea eficienței muncii, inovând permanent unelte, tehnici, aparate etc. La un moment dat, în a doua parte a mileniului doi, cu precădere la începutul secolului XX, oamenii și-au pus problema dotării instrumentelor tehnice cu inteligență asemănătoare omului. Așa a început marea competiție de a crea, în mod deosebit roboți, care să se comporte ca omul, chiar și mai performant, punându-se astfel bazele unei noi sintagme: „inteligența artificială“. Gândirea, ca activitate specific umană, este înțeleasă ca reflectare generalizată și abstractă a realității înconjurătoare, reprezentând cea de-a doua treaptă a cunoașterii, mediată prin cunoașterea senzorială, sau proces psihic de generalizare și abstractizare, produs al activității creierului uman, reflectând mijlocit obiectele și fenomenele înconjurătoare și relațiile dintre ele. În vreme ce cunoașterea senzorială reflectă în mod individual și subiectiv realitatea înconjurătoare, gândirea reflectă însușirile generale, abstracte, esențiale și necesare ale obiectelor și fenomenelor realității, legitatea existenței lor. Ca formă specific omenească, gândirea a evoluat odată cu oamenii, în măsura în care aceștia, acționând cu uneltele la îndemână asupra obiectelor muncii, au început să cunoască însușirile generale și esențiale ale acestora, prin noțiuni, judecăți și raționamente, atât prin integrarea cunoștințelor de la un moment dat, precum și ca proces specific de elaborare de noi ipoteze, idei, teorii, ce se transferă în noi și noi mijloace de muncă. La rândul său, inteligența ne apare a fi drept capacitatea de gândire a individului cu scopul de a se adapta la împrejurări noi, de a sesiza relațiile esențiale și de a găsi soluții la diferite situații, de a rezolva în interes propriu probleme. Inteligența constituie o treaptă superioară adaptării instinctive și comportamentului învățat, mai mult sau mai puțin automatizat. De aceea, teoria și practica educațională iau în dezbatere inteligența abstractă (conceptuală) – caracterizată prin capacitatea de a înțelege și restructura materialul verbal-logic și simbolic, de a sesiza și rezolva probleme abstracte, inteligența practică – înțeleasă a fi drept capacitatea de a face față unor situații concrete, de a face față cotidianului prin manipularea adecvată a obiectelor înconjurătoare, și inteligența socială – considerată capacitate de a înțelege esența relațiilor sociale în cadrul grupurilor, colectivelor etc., și de a rezolva probleme specifice de organizare socială. În accepțiunea comună, mai ales în informatică, inteligența artificială (IA) este considerată a fi inteligența mașinilor, spre deosebire de inteligența naturală, specifică oamenilor și animalelor. Informatica definește cercetarea IA ca studiu al „agenților inteligenți”: orice dispozitiv care își percepe mediul și efectuează acțiuni care maximizează șansa de a-și atinge cu succes obiectivele. Pentru UE, „Inteligența artificială este capacitatea unei mașini de a imita funcții umane, cum ar fi raționamentul, învățarea, planificarea și creativitatea“, aceasta permite sistemelor tehnice să perceapă mediul în care funcționează, să prelucreze această percepție și să rezolve probleme, acționând pentru a atinge un anumit obiectiv. Calculatorul primește datele (deja pregătite sau colectate prin intermediul propriilor senzori, cum ar fi o cameră video etc.), le prelucrează și reacționează, iar sistemele AI sunt capabile să își adapteze, într-o anumită măsură, comportamentul, analizând efectele acțiunilor anterioare și funcționând autonom. Unele tehnologii IA există de peste 50 de ani, însă creșterea spectaculoasă a puterii de calcul, disponibilitatea unor cantități enorme de date și a unor noi algoritmi au condus la progrese majore în domeniul IA în ultimii ani. Inteligența artificială este considerată un element central al transformării digitale a societății și a devenit o prioritate pentru UE. Inteligența naturală și inteligența artificială au găsit în domeniul militar un câmp larg de afirmare. Submarinul, avionul cu reacție, rachetele intercontinentale etc. sunt realizări tehnice ce încorporează niveluri din ce în ce mai sofisticate de IA. Odată cu războiul din Ucraina și cu cel din Iran, robotul cu trăsături umane a devenit preocuparea de bază a laboratoarelor de cercetare. Robotul și dronele au devenit prezențe cotidiene pe linia frontului, iar preocupările actuale se concentrează pe miniaturizarea tehnicilor distructive, pe măsură ce imită viețuitoare din mediul natural. Cuvinte cheie: inteligență, naturală, artificială, dronă, robot, eficiență, eficacitate, performanță, apărare, siguranță, efort, logistică, mașină. Citiți articolul complet * Membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, email: udrescumircea@yahoo.com. |
PUBLICAT în Revista de Științe Militare,
|
