Autor: Eugen SITEANU
Anul apariţiei: 2024
Nr. pagini: 125 pagini
ISBN: 978-630-6518-31-9
Roman thriler
Disponibilitate: La cerere
Despre carte
Autorul ne invită în călătoria complicată a războiului, în care elemente de istorie sunt îmbinate armonios cu aspecte literare.
Povestirea este construită în două părți, ambele mergând pe un fir narativ intens și alcătuit din momente caracterizate de tărie emoțională și nerăbdare. Lectura se parcurge într-un mod facil, ambele părți fiind definite de câte un motto, fragment al unora dintre poeziile aparținând lui George Coșbuc. Prima parte, „Pământenii” începe cu un motto care evocă două strofe ale poeziei „Cântec II” a lui George Coșbuc și care aduce în discuție sentimentul patriotic și importanța pe care glia străbună o are în conștiința poporului român. De fapt, întreaga operă este un îndemn la sentimente de patriotism și un simbol de voință al unei realități sinuoase. Partea a doua, „Pe frontul de Est”, începe cu un motto din poezia „Lupta vieții” a lui George Coșbuc, insistând asupra semnificației integrale a operei de față, mai exact, cea a necesității luptei.
Printre cuvintele din această operă se aud șoaptele personajelor, se simte vântul care bate printre pomii înfiorați de necunoscutul care se abate asupra zilei de mâine, se văd „fulgii de nea” care „pluteau duși de vânt și se așezau tăcuți pe pământul înghețat fără a se topi”, iar gerul și-a înghețat vorbele în frunzele căzute răsfirat.
Pe parcursul narațiunii, autorul își exprimă gândurile și sentimentele în mod indirect, evident prin intermediul personajelor sale, care sunt caracterizate atât în mod direct, astfel: „Gheorghe era un bărbat înalt, solid, chipeș, blond și cu ochi albaștri. Avea treizeci de ani, era inteligent și cultivat”, „Costel era un atlet neîntrecut”, Jean Miron era „un bărbat brunet cu ochi negri pătrunzători, care uneori deveneau fioroși, cu o înălțime de aproape doi metri, lat în spate și cu pieptul și brațele de Hercule. Avea o minte ascuțită, precisă și un calm proverbial și un temperament echilibrat, cu o capacitate extraordinară de observat și raționat. Avea capacități de observație extraordinare care-l ajutau la limpezirea tuturor misterelor care pentru alții erau de nepătruns”, de asemenea, era „un romantic care era pregătit să moară pentru cauza poporului basarabean, pentru libertatea poporului său”, Colonelul Voronov era „un polițist excepțional și mizantrop care instaurase o disciplină de fier și pedepsea imediat pe cei care nu respectau legea ori nu i se supuneau”, Lili era „tânără, drăguță ba chiar frumoasă, pe fața căreia se citea o spiritualitate deosebită, care-i dădea o frumusețe rară. Purta cu noblețe și demnitate un surâs etern lăuntric ca și cum ar fi purtat permanent o taină magică. Avea un ten alb imaculat cu trăsături perfecte și ochi căprui mari și limpezi.”, Barbu „avea 1,75 metri înălțime, era brunet cu un păr negru și des, ochii negri, nasul acvilin și lat în spate. Avea în jur de 30 de ani, fața palidă și rotundă, cu o frunte de poet.”. Totodată, personajele autorului sunt caracterizate și percepute și în mod indirect, prin intermediul acțiunii, care se desfășoară pe momentele intrigii. Întâmplările relatate sunt plasate într-un cadru spațio-temporal dificil al istoriei, mai exact perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, augmentat de o realitate înțesată cu aspecte neplăcute spre tragice ale vieții indivizilor.
Se remarcă prezența naratorului omniscient, iar în cadrul narațiunii, dialogul se împletește cu monologul interior („Ar fi minunat dacă ar accepta să-mi fie soție, își zise el cu pasiune”, „Așa cum de fapt sunt ei toți – niște oameni minunați”, își spuse el”, „Se uita la ei cu drag și iși spuse că grecii antici au avut dreptate: <omul este măsura tuturor lucrurilor>”), însă și cu descrierea: „În următoarea zi ningea cu fulgi mari și pufoși într-o tăcere deplină. Frigul era înțepător iar vântul – usturător. Casele din Soroca aveau căciuli albe de zăpadă, iar din hornuri ieșea un fum negru și des care se ridica ca un balaur spre cerul înnorat.”, „Furtuna de afară izbucni pe neașteptate. Vântul începu să bată cu putere, iar pe cer apărură nori plumburii. Ninsoarea bătuse în geamuri și le acoperi cu zăpadă.” Casa lui Barbu fusese construită ca o casă conspirativă. Ea avea două pivnițe. Una era obișnuită, iar cealaltă avea o intrare secretă care era greu de descoperit și nu avea nici o fereastră. Ca mobilier avea două paturi și două scaune. De asemenea avea o găleată cu apă de băut și un coș cu fructe. Sufrageria în care stăteau la taifas cei patru era o cameră spațioasă cu două ferestre mari, cu jaluzele, ascunse de două draperii albastre. Pereții erau vopsiți într-o culoare bleu ca cerul; în centru se întindea un covor bleumarin pe care era așezată o masă de nuc maron acoperită cu un postav albastru; la unul dintre pereți trona o canapea pentru patru persoane; scaunele erau de asemenea din lemn de nuc și aveau picioarele fasonate la fel cu cele ale mesei sub forma unor picioare de leu. Dulapul tot de nuc avea aceiași culoare ca masa. Camera era călduroasă deoarece în șemineu ardea focul.”
În această nuvelă, cuvântul „libertate” apare de 12 ori, „apărare” de 11 ori, „camarazi” de 17 ori, toate construind o fortăreață a simbolisticii în opera „Două thrillere”… – o simbolistică a durerii, a voinței, a suferinței, a prieteniei, a speranței. De asemenea, cuvântul „Dumnezeu” se regăsește menționat de 14 ori, reamintind cititorului cât de important era aspectul laic și cât de nestrămutată era credința oamenilor aflați nu doar în vreme de război, dar și într-o perioadă în care tradițiile și moștenirea culturală erau adânc înrădăcinate în sângele strămoșesc. În luptele purtate de trupele armatei române în cel de-Al Doilea Război Mondial nu au existat doar statistici, dar și oameni și emoții, și discursuri patriotice, și neîncredere, și luptă psihologică, și viață. Aceste aspecte sunt elemente esențiale în această scriitură, al cărei principal scop nu este acela de a rememora istoria sau de a reda o nouă perspectivă, ci acela de a revela fața ascunsă a conflictelor; cu alte cuvinte, este expusă partea intrinsecă a oamenilor care compun realitatea acelor vremuri, bătăliile interioare și psihologia nespusă între filele de istorie.
Între paginile autorului Eugen Siteanu, se remarcă deopotrivă înghețul unei realități confruntate cu dezamăgire, tristețe, neîmplinire, dar și cu o anumită candoare, tresalt emoțional rezultat din pasiunea pentru partener, pasiunea pentru viață și idealuri. Toate acestea, coroborate cu speranță, credință și curaj conduc la a conchide că opera de față nu exprimă o luptă în sau de viață, ci, mai degrabă, viața ca o luptă, de unde probabil, și motto-urile inspirate din creația lui George Coșbuc. În final, aș adăuga faptul că „Viața nu este nici simplă nici complicată, nici limpede nici mohorâtă, nici contadictorie nici coerentă. Este – și atâta tot. Numai limbajul o ordonează sau o complică, o luminează sau o întunecă, o diversifică sau o unifică.” (Antoine de Saint-Exupery).
Sînziana IANCU