MĂRUL ÎNTRE RELITATE ȘI SIMBOL (ISBN 978-606-8371-64-1)


Autori: Gheorghe Mustață

Anul apariţiei: 2011

Nr. pagini: 219

ISBN: 978-606-8371-64-1

Domeniu: Biologie 

Disponibilitate: La cerere

Citește câteva pagini

Despre carte: Semnificația simbolurilor poate fi diferită în funcție de o multitudine de factori. De multe ori semnificațiile sunt diametral opuse. În acest sens, culoarea albă poate simboliza atât viața, cât și moartea, realitatea și virtualitatea, lințoliul și veșmântul neprihănirii ce-l poartă o fecioară în pragul împlinirii sale. Dacă ceea ce este alb poate fi și „negru”, atunci interpretarea simbolurilor este extrem de largă, fără a bănui pe interpret de vreo greșeală; deschide orizontul spre dimensiuni nebănuite între fast și nefast, spre visări și fantasme.

Simbolurile se pot desprinde de semnele materiale concrete în funcție de imaginație. În simboluri imaginația devine soră geamănă cu rațiunea, ceea ce favorizează dezvoltarea gândirii abstracte. Simbolurile pot scoate la lumină, prin imaginație creativă, unele dintre tainele inconștientului. Numai astfel găsim cheia unor mituri străvechi și pot fi create noi mituri care deschid în mod nelimitat spectrul cunoașterii. Desprinzându-se de realitatea materială concretă, omul a reușit, prin simboluri, să-și formeze o gândire abstractă, aceasta fiind caracteristica esențială care îl delimitează de animal; nu este vorba de structura „țărânei” care ne formează ființa, ci de gândirea și imaginația care țâșnesc spre înalturi din această „țărână”.

Perceperea simbolurilor nu este încorsetată între anumite limite, nu funcționează după un anumit calapod și nici nu se aplică „patul lui Procust” pentru a le ajusta, ci se realizează în funcție de imaginația, gustul și înclinațiile fiecărei persoane; deci perceperea simbolurilor este personală, fiind influențată de moștenirea bio-fizio-psihologică, de acumulările intelectuale, de felul de a fi și de mediul social. Simbolul acționează simultan atât asupra conștientului și a inconștientului, cât și asupra trăirilor instinctive și a acumulărilor spirituale. Desigur că interpretarea simbolurilor este influențată de progresul științelor în general și a celor umane în special.