Autori: Mircea Alecsandru UDRESCU, Cristian – Marian BARBU
Anul apariţiei: 2023
Nr. pagini: 475 pagini
ISBN: 978-630-6518-24-1
Economie, finanțe
Disponibilitate: La cerere (100 lei)
Despre carte:
Prezenta lucrare „Repere din evoluția gândirii economice – idei, teorii și doctrine -” se constituie într-un demers științific util pentru toți cei angajați în studierea fenomenelor economice ce au marcat istoria omenirii, fie ei studenți, masteranzi sau doctoranzi ai domeniului, dar și pentru cei care sunt interesați de evoluția gândirii economice din simplă curiozitate. Reperele teoretice asupra cărora ne-am oprit noi nu pot constitui o istorie completă și detaliată a gândirii economice, ci reprezintă numai o tratare selectivă, atât în sens temporal, cât și tematic. Astfel, după o sumară prezentare a gândirii economice premoderne, sunt examinate și redate idei, teorii, doctrine, paradigme, școli și curente de gândire economică din epoca modernă, cu un accent aparte pus pe acelea care surprind fundamente esențiale și durabile ale vieții economice, conțin elemente perene, cu valabilitate permanentă. Cunoașterea acestora este de natură să faciliteze înțelegerea mai bună a devenirii istorice a științei (științelor) economice, a fundamentării teoretice a politicilor economice și a rezultatelor acestora, a succesului sau insuccesului unora dintre ele. În același timp, este ușurată înțelegerea modalităților în care gândirea economică reflectă și influențează o realitate economică dinamică, realitate care evoluează spre o complexitate tot mai mare și care, la rândul ei, generează interpretări noi.
Autorii