Autori: Vasile CÂNDEA, Mircea DEGERATU, Doru Sabin DELION
Anul apariţiei: 2016
Nr. pagini: 438 pagini
ISBN: ISBN 978-606-8636-22-1
Domeniu: Biografii
Disponibilitate: În stoc (50 lei)
Despre carte: Albumul realizat în ediţie bilingvă (româno-engleză), este un “Album aniversar” al Academiei Oamenilor de Știință din România și prezintă scurte biografii ale tuturor membrilor, de la data înfiinţării acesteia în anul 1935, până în anul 2015.
Despre istoria instituţiei s-a scris o mulţime de volume, încă de la înfiinţare şi până în prezent, lucrări în extenso, de tip “monografii”, sau mai restrânse, de sinteză. Există o bibliografie foarte bogată în acest sens, care se află în Biblioteca Academiei Române şi în Arhivele Naţionale ale României.
În anul 2014 a apărut primul volum al lucrării de sinteză despre istoria instituţiei noastre, urmat de volumul al doilea al acestei istorii, lucrare scrisă de doi istorici de valoare ai noştri, Prof. univ. dr. Ioan Scurtu şi Prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu, foşti directori ai Arhivelor Naţionale ale României.
Legea nr. 31 din 15 ianuarie 2007 a stabilit că instituţia noastră este continuatorul şi unicul legatar atât al Academiei de Ştiinţe din Romania cât şi al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
După cum se vede, de-a lungul întregii sale existenţe, din instituţia noastră au făcut parte personalităţi marcante ale ştiinţei şi culturii româneşti şi universale.
Prin publicarea acestui Album aniversar nutrim speranţa că răspundem cu onestitate atât la contestările îndreptate împotriva Academiei noastre cât şi împotriva Academiei Române, cu care am colaborat permanent, recunoscând-o drept cel mai înalt for ştiinţifico-cultural al României.
Autorii