Autori: Romeo OIȚĂ, Albert PATTERSON, Gl.bg.(r) prof. univ. dr. Constantin ONIȘOR
Anul apariţiei: 2010
Nr. pagini: 124
ISBN: 978-606-92161-6-3
Domeniu: Securitate internațională
Disponibilitate: La cerere
Citește câteva pagini
Despre carte: Trăim într-o Lume plină de contradicţii şi incertitudini în care Aliaţii, americani şi nord europeni, au acum relaţii destul de discordante, deşi vremurile cer vigoare şi unitate. Relaţiile internaţionale au nevoie de o nouă orientare şi de noi conexiuni. În acest context Parteneriatului euroatlantic trebuie să i se insufle o realitate nouă şi în plus, prin decizii curajoase, are mare nevoie de refacere pentru a suporta şi rezolva o gamă mai largă de provocări serioase interne şi externe.
În vederea desfăşurării cu un nivel înalt de clarificare şi prospectivă, în ceea ce priveşte existenţa şi viitorul NATO, a Summit-ului franco-german a celei de a 60-a aniversări, s-au organizat în prealabil multe activităţi ştiinţifice în spaţiul euroatlantic. În toamna anului 2008, au avut un real succes patru sesiuni de lucru desfăşurate în Statele Unite, în instituţii de prestigiu, precum Consiliul Atlantic al Statelor Unite, Centrul de Studii Strategice şi Internaţionale, Centrul de Politică privind Tehnologia şi Securitatea Naţională, la Universitatea de Apărare Naţională şi Centrul pentru Relaţii Transatlantice.
La Şcoala de studii Internaţionale Avansate a Universităţii Johns Hopkins a fost lansat un proiect privind Noul Concept Strategic NATO, pentru a fi supus dezbaterilor academice şi nu numai. Corespunzător importanţei şi prospectivei problemelor şi aspectelor Noului Concept Strategic, asemenea dezbateri au continuat şi vor mai continua în forme adecvate şi la niveluri diferite, inclusiv naţionale.
Proiectul Conceptului Strategic NATO a generat şi continuă să o facă cu intensitate, idei şi gândiri corespunzătoare noilor realităţi internaţionale despre rolul comunităţii transatlantice într-un mediu global de securitate aflat în schimbare. În urma dezbaterilor, pe o durată de circa 15 luni, au fost tezaurizate multe puncte de vedere asupra viitorului NATO în baza punctelor de vedere pertinente exprimate de funcţionari guvernamentali, lideri militari, legiuitori, organizatori, oameni de ştiinţă şi alţi experţi de pe ambele maluri ale Atlanticului.
Cele mai strălucitoare manifestări ştiinţifice au fost conferinţele majore, care au examinat cu mult profesionalism probleme specifice, în colaborare sau găzduite de către ambasadele câtorva ţări importante ca membre NATO:
– Ambasada Regală a Olandei şi Centrul de Studii Strategice Internaţionale pentru Relaţii Transatlantice, având ca subiect mediul strategic şi implicaţiile asupra misiunilor Alianţei;
– Ambasada Franţei şi Grupul de Consultanţi pe Probleme de Strategie al Consiliului Atlantic, unde dezbaterile s-au concentrat asupra instituţiilor euroatlantice şi de securitate internaţională şi proceselor de transformare;
– La Universitatea Naţională de Apărare, împreună cu Ambasada Danemarcei, concentrarea dezbaterilor căzând asupra capacităţilor acţionale;
– Ambasada Republicii Federale Germania şi Centrul de Studii Strategice Internaţionale, această conferinţa finală a fost sprijinită şi de către Divizia de Diplomaţie Publică a NATO şi Compania Europeană de Apărare Aeronautică şi Spaţială, prilej cu care s-a încercat să se pună într-o formă documentară completă părerile şi orientările de până atunci.
Toate concluziile, care de fapt au fost numeroase, în alternativă şi pline de conţinut prospectiv, au dat coloratură specifică Noului Concept Strategic, astfel încât şi acum continuă să genereze dezbateri pentru perfecţionarea viziunii lui internaţionale.
Prin grija unor organizatori şi participanţi la asemenea activităţi clarificatoare şi prospective am reuşit, cu eforturi considerabile, să ne documentăm suficient pentru a încerca să aducem sub formă de lucrare documentară cele mai interesante concepte noi şi laborioase idei novatoare, care formalizate pe parcurs au conturat conţinutul Noului Concept Strategic NATO.
Trebuie, spunem cu toţii: să se reevalueze parteneriatul Nord-Atlantic pentru a-l întări, extinde şi eficientiza. Acum, dar pentru o scurtă perioadă de vreme spunem noi, este oportun să se facă acest lucru, care devine o prioritate de top a administraţiilor statelor membre NATO. Împreună, Statele Unite şi aliaţii lor trebuie să se implice reciproc privind apărarea colectivă în cadrul unui spectru mai larg de securitate colectivă.
Lumea şi vremurile ei impun deopotrivă europenilor şi nord americanilor să îşi extindă parteneriatul şi să aibă o legătură mai bună cu instituţiile lor. Sunt de discutat pentru a promova o nouă viziune asupra Parteneriatului Euro-Atlantic, sprijinită de acţiunile decisive care vor sta la baza Noului Concept în special privind reforma NATO, remodelarea relaţiei SUA-UE şi implicarea Alianţei şi în alte zone cheie de eforturi transatlantice.
Lucrarea noastră documentară şi de reflecţie internaţională are două destinaţii:
– Să facă cunoscute noile idei privind Conceptul Strategic NATO şi să ajute astfel la participarea trasării căilor de schimbare pentru parteneriatul transatlantic;
– Să specifice ulterior şi alte puncte de vedere apropiate şi recomandări pentru viitorul NATO şi chiar privind noile relaţii parteneriale SUA-UE în secolul al XXI-lea.
Şi în viziunea noastră, acum în primul deceniu al noului secol şi la 60 de ani după înfiinţare, menirea NATO cu patru obiectivele strategice trebuia să rămână aceeaşi:
– Să asigure apărarea colectivă a membrilor săi;
– Să dezvolte instituţionalizat şi responsabil legătura euroatlantică;
– Să ofere un forum preeminent pentru deliberările aliaţilor cu privire la securitate şi strategie;
– Să ofere o pavăză de asigurare pentru ca naţiunile europene să poată să îşi concentreze preocupările legate de securitate în faţa provocărilor comune, mai degrabă decât una asupra celeilalte. În general, dar cu prisosinţă în ultimele decade de ani, Alianţa şi-a atins scopul şi îndeplinit obiectivele, adaptându-se, uneori chiar mai greu, la circumstanţele strategice în schimbare. Nu putem să nu enumerăm măcar cele mai importante obiective îndeplinite de NATO timp de patru decenii de Război Rece şi mai ales ulterior:
– Protejarea occidentală a continentului european de ameninţările venite dinspre est;
– Transformarea relaţiilor dintre membrii NATO depăşind diviziunile şi divergenţele generale ale continentului;
– O strategia militară iniţială a NATO pentru a complementa / ajuta apariţia dezvoltărilor politice;
– Preocuparea alături de UE pentru un areal continental întreg, liber şi stabil;
– Intervenţia pacificatoare în Balcani, după ezitări, paşi greşiţi şi tragedii umane majore;
– Aducerea ţărilor central-europene şi sud-est europene în comunitatea Euro-Atlantică;
– Extinderea unei viziuni strategice către cei din sud-estul Europei pentru a se pregăti să construiască democraţia, economiile de piaţă şi relaţiile de pace cu vecinii;
– Acţiunea în continuare conform viziunii de a include alte democraţii de la Marea Baltică până la Marea Neagră.
După atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, pentru prima dată, NATO a invocat tratatul său de securitate colectivă, Articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic, declarând că atacurile asupra Statelor Unite au fost un atac asupra tuturor naţiunilor Alianţei. De atunci, NATO s-a implicat în Afganistan şi a clădit parteneriate suplimentare pentru a face faţă ameninţării terorismului şi evoluţiei provocărilor faţă de securitatea Alianţei.
În ultimele decenii au apărut provocări noi, faţă de care naţiunile NATO au căutat un nou consens asupra implicării în mediul strategic şi asupra unui mod colectiv de abordare, redactând un document de îndrumare denumit Concept Strategic pentru Alianţă. Ceea ce surprinde acum este faptul că actualul Concept Strategic al NATO, a fost adoptat în 1999, înainte de:
– Atacurile de la 11 septembrie, de atacurile cu antrax din Statele Unite şi atacurile teroriste majore din Europa;
– Disonanţa transatlantică cu privire la invadarea Irakului;
– Implicarea Alianţei în Afganistan;
– Valurile de extindere a NATO şi UE;
– Atacurile cibernetice asupra Estoniei;
– Reapariţia unei Rusii impunătoare şi a multor altor curente globale.
Apare cu toată evidenţa că au apărut prea multe schimbări, că acum când NATO intră în a şaptea decadă a existenţei sale, să nu se ajungă la un consens asupra unei noi strategii pe termen lung, ce ar trebui să fie o prioritate, nu mai puţin importantă decât succesul operaţional în Afganistan. Apreciem că următorul concept strategic trebuie să facă mai mult decât să ofere îndrumare şi viziune instituţiei NATO.
Conceptul Strategic nou, pentru multă vreme de acum în colo, ar trebui să impună Alianţei să îşi asume un rol mai mare, trasându-şi viitorul în ceea ce priveşte securitatea, prosperitatea şi libertatea nu numai ale oamenilor şi naţiunilor sale, ci şi ale Lumii întregi, pe bază unui document călăuzitor şi de îndrumare formulat sub forma unui Tratat Euroatlantic mai vast.
Această nouă abordare a problemelor NATO şi aspectelor tot mai complexe ale securităţii moderne ar trebui să înceapă odată cu Summit-ul NATO din 2010 şi să continue ceva vreme. Liderii Alianţei ar trebui să îşi afirme implicarea în ceea ce priveşte apărarea în contextul provocărilor secolului 21 şi să lanseze efortul de a pregăti Tratatul Atlantic care să fie mai mult decât un comunicat, să fie şi o practică strategică.
Acceptarea şi utilitatea lui ca Tratat Atlantic trebuie să reflecte şi să se bazeze pe un consens politic ferm şi real între americani, canadieni şi aliaţii lor europeni cu privire la cum va fi structurat şi va funcţiona parteneriatul lor în anii următori. Supus cunoaşterii şi dezbaterii generale la nivel naţional şi de alianţă el trebuie să furnizeze un conţinut clar cu privire la rolurile NATO în spaţiul desemnat şi în afară, peste hotare.
Ar trebui să fie mai mult decât un concept strategic pentru o instituţie internaţională, ar trebui să înnoiască, pentru un secol abia început, acordul istoric realizat de către cei din alianţa Nord-Atlantică. Un tratat de o asemenea importanţă şi anvergură poate să ofere şi direcţionare politică şi directive viitoare pentru parteneriatul transatlantic pe ale căror baze să se creeze cadrul pentru un concept strategic mai ambiţios, mai concret şi mai detaliat, drept îndrumar autorităţii militare a Alianţei cu privire la forţa şi capacităţile pe care trebuie să le aibă pentru a susţine abordarea preconizată.