ESEURI DE BIOLOGIE (ISBN 978-606-8636-47-4)

Autori: Gheorghe Mustață, Mariana Mustață

Anul apariţiei: 2018

Nr. pagini: 285 pagini (100 pagini planșe color)

ISBN: 978-606-8636-47-4

Domeniu: Biologie

Disponibilitate: La cerere (65 lei)

Citește câteva pagini 

Despre carte: După mai bine de un deceniu profesorul universitar Gheorghe Mustață, publică cel de al treilea volum de Eseuri de Biologie, de data aceasta, împreună cu soția sa, Mariana Mustață.

Mergând pe aceeași linie autorii își propun să ne apropie cunoașterii unele dintre cuceririle științelor biologiei și nu numai, care ne vor schimba modul de a gândi și de a relaționa în natură. Multe aspecte par a fi cunoscute, dar trec pe lângă noi fără să le luăm în seamă.

Astăzi toată lumea a auzit de capacitatea plantelor de a comunica cu semenii și cu alte ființe, de a avea o mare sensibilitate și chiar de a avea trăiri afective surprinzător de dezvoltate. Plantele trăiesc alături de noi și participă la trăirile noastre afective. Nu au organe de simț individualizate și totuși, ne aud, ne văd, doresc să comunice cu noi, ne ”pictează” sau ”tatuează” pe florile lor, pot imita unele structuri organice cu o exactitate ce pare a fi greu de explicat. Dar, ceea ce este greu de explicat există, cu sau vrerea noastră.

Nu am îndrăznit până acum să acceptăm că plantele sunt inteligente, dar citind și aceste eseuri, s-ar putea să acceptăm și imposibilul.

În acest volum autorii ne prezintă următoarele eseuri:

  • Dilema secolului al XXI-lea: Ecologie și progres tehnologic, sau progres tehnologic controlat ecologic ( Mustață și Mariana Mustață);
  • Să iubim plantele și toată natura ( Mustață și Mariana Mustață);
  • Ernst Haeckel și Cetatea Evoluționismului. Nașterea ecologiei ca știință ( Mustață );
  • Ernst Haeckel despre Arta Naturii. Sunt frumusețea și inteligența atribute ale Materiei? ( Mustață );
  • Terra, planeta florilor, a sexualității și a iubirii (Gh. Mustață).

Fiind vorba de inteligența plantelor nu este lipsit de interes să punem problema ”inteligenței materiei”, fie ea animată sau inanimată, despre care vorbește cu atâta putere de convingere Dumitru Constantin Dulcan în cărțile sale și în mod special în Inteligența materiei, care a apărut în plină dominare comunistă și materialist-dialectică.

Autorii sunt convinși că Universul este inteligent structurat și că în natură și în procesul de evoluție nu este loc pentru ”hazard și necesitate”, așa cum s-a crezut mult timp, ideea fiind răsplătită cu Premiul Nobel pentru Biologie.

În ultima vreme se vorbește tot mai mult de inteligența organismelor, indiferent de palierul evolutiv pe care se găsesc, de o inteligență și chiar de o conștiință întrupată la nivelul organelor și a celulelor (nu este vorba de o conștiință asemănătoare omului, ci de o conștiință a existenței și aceea de a face parte dintr-un întreg, fie el organ, individ, specie, biocenoză, biosferă sau Univers).

Celulele nu-și desfășoară activitatea la întâmplare, ele cunosc programele organelor, ale organismelor și ale nivelelor superioare de organizare și contribuie la realizarea lor.

Acest volum ar putea fi închinat celebrului biolog evoluționist Ernst Haeckel, cel mai mare partizan al evoluționismului, care a transformat Universitatea ”Fr. Schiller” din Jena, Germania, într-o adevărată Cetate a Evoluționismului.

Autorii sunt partizanii conceptului conform căruia există oameni și locuri care și-au pus puternic amprenta asupra unor importante momente din evoluția societății umane, a gândirii și a destinului omenirii. Locurile au generat, au nutrit și au lansat în lume oameni de înaltă valoare intelectuală și morală; astfel de lucruri, destul de rar împrăștiate pe mapamond au fost numite ”genuis loci”, iar oamenii respectivi au făcut istorie și au intrat în istorie, fie că este vorba de istoria științei, a culturii, a artei sau a societății.

Unul dintre astfel de oameni a fost Ernst Haeckel, iar acel ”genius loci” care l-a germinat a fost Jena.

Fiind un cercetător de excelență, așa cum ne place să apreciem astăzi pe marii savanți, un desenator, pictor și grafician de geniu Ernst Haeckel ne-a învățat să înțelegem natura până în cele mai tainice abisuri ale sale, să descoperim că aceasta este inteligent structurată, să vedem cu ochii minții ce înseamnă arta naturii și să înțelegem că natura este capabilă de autogospodărire.

Un loc aparte îl prezintă eseul Despre arta naturii. Sunt frumusețea și inteligența atribute ale materiei?

Eseul pune în discuție lucrarea lui Ernst Haeckel Kunstformen der Natur, în care celebrul biolog, cel mai mare partizan al evoluționismul, ne prezintă pentru prima dată în știință frumusețea naturii ca pe o operă de artă, o operă monumentală pe care n-am luat-o în considerație în trăirile noastre. Creația este cu adevărat opera unui demiurg, în care nu-i loc pentru întâmplare, totul funcționează după legi rigide, matematice, care sunt preluate pe diferite trepte ale evoluției universului.

Natura a creat modele structurale și funcționale atât în lumea inanimată, cât și în cea animată, acestea devenind adevărate brevete ale naturii care sunt preluate ca atare, fie că este vorba de unele spirale logaritmice sau aristotelice, fie că este aplicat cu mare măiestrie numărul de aur, sau șirul numerelor Fibonaci etc.

Fiind un titan al zoologiei, anatomiei și embriologice Ernst Haeckel și-a propus să facă desene științifice, gravuri și chiar picturi în care să surprindă structurile speciilor cercetate. Acumulând mai multe planșe autorul și-a dat seama că toate acestea sunt adevărate opere de artă. Nu este vorba de măiestria sa artistică, de harul său de a reda natura așa cum este ea, fără să o deformeze cu anumite intenții. Nu orgoliile, nici vanitatea și nici supraestimarea calităților sale de mare artist a vrut să ne demonstreze autorul atunci când a executat aceste planșe și le-a publicat în cartea sa, unică în istoria științei. Haeckel și-a propus să descopere întregii lumi, ceea ce descoperim și noi acum, prin el, opera de artă a naturii (Kunstformen der Natura). A dorit și a reușit peste măsură să ne demonstreze că frumusețea, sau esteticul, cum doriți să vă exprimați, reprezintă un atribut al naturii.

Arta naturii poate fi pusă în evidență la cele mai primitive organisme (virusuri, bacterii, protiste, alge, fungi), până la cele superioare și până la om care este după chipul și asemănarea demiurgului.

Prin Haeckel am învățat să descoperim că natura este așa cum am mai afirmat, inteligent structurată și că iubește esteticul, fie el al frumosului sau al urâtului.

Titanul de la Jena, împreună cu discipolii săi a reușit să stimuleze în mod impresionant dezvoltarea științelor biologice și nu numai.

Trebuie să menționăm că între discipolii săi de frunte s-au aflat și trei români, care au făcut cinste științei românești și universale: Grigore Antipa, Nicolae Leon și Constantin N. Ionescu.

Academicianul Grigore Antipa, părintele Hidrobiologiei românești, este în același timp ctitorul muzeologiei moderne. Nicolae Leon, fratele lui Grigore Antipa, după mamă, este considerat părintele Parazitologiei românești, iar Constantin N. Ionescu a fost primul om de știință care a elucidat, prin teza sa de doctorat, structura și funcționalitatea creierului la albină și a făcut printre primele cercetări și lucrări de biospeologie, pe care le-a dezvoltat apoi alături de Emil Racoviță, ctitorul Biospeologiei ca știință.

În ultima vreme se vorbește despre o anumită ”inteligență” a plantelor. Daniel Chamovici consideră că: ”Plantele au memorie pe termen scurt, memorie imunologică și chiar o memorie transmisibilă de la o generație la alta.”

Cercetătorii de la Damanhur au descoperit că plantele sunt capabile de o conștiință de sine și că au o conștiință la nivel celular, asemenea celorlalte ființe.

Toate aceste descoperiri ar trebui să schimbe comportamentul omului față de plante și față de toate ființele de pe Terra.

Autorii ne invită să descoperim că și plantele și toate ființele trăitoare au sensibilitate, trăiri afective și chiar o conștiință întrupată.

Dacă punerea la punct a microscopului optic a condus la descoperirea celulelor și a universului microorganismelor, trebuie să spunem că descoperirea plantelor ca ființe cu trăiri afective a fost realizată de Cleve Backster, care a avut curiozitatea de a pune senzorii foarte fini ai unui poligraf (aparat pentru detectarea minciunilor la oamenii certați cu legea), pe frunzele unei plante ca să vadă ce se întâmplă. Pornind de aici, autorii acestui volum de eseuri de biologie ne conduce la înțelegerea unor aspecte ce păreau de neînțeles, anume că sensibilitatea, trăirile afective și chiar unele grade de inteligență reprezintă atribute ale vitalului.

Paradoxală pentru cei mai puțin avizați este informația conform căreia se vorbește astăzi tot mai mult despre dreptul plantelor la viață. O astfel de idee pare a fi pentru mulți bizară, este considerată, de către unii, a fi o gândire radicală și periculoasă. Pe bună dreptate se întreabă autorii: pentru cine este periculoasă? Pentru cei care defrișează milioane de hectare de pădure în România, sau în ”Oceanul Verde al Amazonului?”. Ce pot să spună despre dreptul plantelor la viață cei care consideră că AVORTUL este un DREPT AL OMULUI?. Adică un drept de a ucide copiii care încă nu s-au născut.

Omul nu are dreptul de a hotărî, prin legile și comportamentele sale cine are dreptul să facă parte din NATURĂ.

Cine nu știe trebuie să afle că, în SCRISOAREA DESCHISĂ A ALIANȚEI FAMILIILOR DIN ROMÂNIA se precizează între altele:

Dacă drepturile animalelor se pot justifica prin faptul că simt durere, sunt conștiente de ele însele și pot comunica, cum se justifică dreptul la viață a plantelor? Prin atribuirea acelorași trăsături și capacități plantelor firave, începând de la ierburi până la copacii cei mai falnici. Ființele umane au dreptul la viață, pentru că sunt vii. Și plantele sunt vii și, în consecință, zic ecologiști, trebuie și lor să li se acorde dreptul la viață.”

Nu întâmplător soții Mustață ne învață ”să iubim plantele și toată natura”.

Acum, când se vorbește atât de mult despre dezvoltarea durabilă a societății umane și despre păstrarea biodiversității și pentru celelalte generații, trebuie să înțelegem că Biosfera funcționează ca un tot unitar și că toate ființele au dreptul la viață indiferent de regnul din care fac parte și de poziția lor în arborele filogenetic al vitalului.

După cum ne precizează autorii se consideră că Homo sapiens ar fi ultima specie apărută pe Terra, fiind o încununare a procesului de evoluție.

Nici nu s-a instalat bine omul în natură că omul a și început să emită unele pretenții, necunoscute până atunci de celelalte specii. În orice mediu se deplasa dorea să se simtă confortabil și dacă era nemulțumit de ceea ce găsea în natură făcea unele modificări deranjând sau afectând grav alte specii. Treptat omul s-a ridicat împotriva naturii arogându-și dreptul biblic de a fi stăpânul acesteia. Însă prin comportamentul său omul a deturnat înțelesul noțiunii de stăpân; stăpânul trebuie să se îngrijească de supușii săi, nu să le creeze probleme după bunul plac.

De altfel, pornind de la geneză și considerându-l pe om ca stăpân al naturii, filosoful Alexandru Dragomir îl vede pe om acționând în afara Raiului, ca urmare a nerespectării interdicției de a nu consuma fructe din pomul cunoașterii binelui și răului. Pentru a-și asigura existența omul a început să muncească și cu sudoarea frunții să-și asigure cele necesare traiului, acționând fără nici un control în natură.

Impactul asupra naturii a început să crească odată cu fabricarea uneltelor și cu apariția unei tehnologii care să-i permită transformarea naturii.

Treptat a avut loc apariția așa-numitului progres tehnologic, care devine principalul țel al omului modern, progres pe care, se pare, nu-l mai poate controla.

Progresul tehnologic i-a permis să transforme natura în interesul său, adesea meschin, chiar dacă unele efecte secundare sunt antinaturale. În dezvoltarea progresului tehnologic nu s-a mai ținut cont de epuizabilitatea naturii.

Omul a deschis ”cutia progresului tehnologic” asemenea ”Cutiei Pandorei”.

Analizând raportul dintre om, natură și evoluția progresului tehnologic putem constata că impactul omului asupra naturii s-a accentuat cu atât mai mult cu cât graficul progresului tehnologic a început să urce spre verticală.

Autorii trag un semnal de alarmă privind impactul omului asupra naturii și consideră că: ”Progresul tehnologic nu poate fi stopat; nu are nici o logică. În schimb poate fi supus controlului ecologic în așa fel încât orice descoperire tehnică, oricât de modernă ar fi ea, să nu fie aplicată fără un control ecologic viguros, pentru a nu dăuna nici omului și nici naturii. Doar așa am putea rezolva dilema secolului al XXI-lea”.

În eseul ”Terra, planeta florilor, sexualității și a iubirii” autorii ne demonstrează că trăim într-o lume pe care nu o cunoaștem și nici nu o înțelegem pe deplin.

Trăim într-o lume a florilor, mai mult decât am crede. De la naștere suntem însoțiți de flori: ele ne curăță și înmiresmează aerul vieții, ne scaldă corpul și ne curăță de toată întinarea; ele ne iau sufletul si ni-l urcă la Dumnezeu în ziua Botezului; ne deschid căile vieții și ale fertilității, ne mângâie sufletele neprihănite; ne îmbracă patul nupțial și îmbobocesc în jurul odraslelor noastre; florile ne conduc de mânuță, și pe ultimul drum al vieții”.

Primăvara vezi în natură o revărsare de flori asemenea unei avalanșe amețitoare. Desigur că te întrebi: cum este posibil ca un singur arbore să facă atâtea flori? Fiecare floare se comportă asemenea unei ființe, ne învață soții Mustață. Fiecare își caută loc sub soare și este doritoare să aibă urmași. Toate florile sunt la fel echipate pentru ”nunta” polenizării.

Dar ce reprezintă florile în esența lor? Reprezintă organele genitale femele (p…e și p..e) ale aceeași plante.

Și dacă gândim că întreaga planetă este acoperită cu flori, atunci trebuie să deschidem ochii minții și să înțelegem ce reprezintă sexualitatea pentru planeta noastră. Merită însă să citim cu atenție și acest eseu, pentru a descoperi unele taine ale sexualității, ale dragostei și ale iubirii.

Prezentarea unei cărți reprezintă doar o invitație adusă cititorilor. Nu prezentarea este importantă, ci conținutul de idei al cărții.

            Stimați cititori vă asigurăm că citind acest volum de eseuri de biologie veți simți nevoia sa-l recitiți pentru a vă convinge cât de tainică este natura și cât de puțin o cunoaștem. 

 

Prof. Univ. Dr. Emeritus Ionel ANDRIESCU