978-606-8636-43-6 * MINUNI ÎNTRE MINUNILE LUMII – ORHIDEELE

Autor: Ana Gubandru Tomescu

Anul apariţiei: 2017

Nr. pagini: 422 pagini (78 pagini planșe color)

ISBN: 978-606-8636-43-6

Domeniu: Biologie – Floră

Disponibilitate: La cerere (80 lei)

Citește câteva pagini 

Despre carte: “Minuni între minunile lumii” este o carte fascinantă despre orhidee, plante cu flori superbe, graţioase şi elegante, pline de puritate şi rafinament, adevărate simboluri ale perfecţiunii pe care numai natura o poate crea. Parcurgerea textului este o incursiune captivantă în lumea ştiinţei, ordonată cu migală, pasiune, logică şi
profesionalism de către un mare iubitor al comorilor naturii, Doamna Dr. Ana Gubandru Tomescu, oferind cititorilor săi şansa de a lecturao adevărată enciclopediie despre frumos, întruchipat şi simbolizat, cum nu se putea mai bine, în superba orhidee, pe care autoarea o numeşte cu atâta generozitate “minune a lumii”. Diversitatea conţinutului stârneşte interesul cititorului încă din primele pagini şi reflectă erudiţia autoarei, care ştie să îşi folosească cu dibăcie talentul în arta condeiului, pentru a explica o multitudine de termeni de specialitate în cuvinte pe înţelesul tuturor şi a incita la urmărirea cu nesaţ a textului şi admirarea imaginilor convingător de fascinante care încântă  privirile. Cartea îşi deschide filele cu aspecte generale despre orhidee, trecând în revistă arealul de creştere, istoricul cunoaşterii şi cultivării, evoluţia orhideelor de-a lungul timpului, clasificarea sistematică conform principiilor taxonomiei, particularităţile morfologice şi de înmulţire, modul de creştere, modul de viaţă, cultivarea orhideelor, importanţa şi formele de întrebuinţare, piaţa acestor flori, statutul ecologic şi situaţia speciilor pe plan mondial, premii şi distincţii care li se acordă orhideelor. Autoarea continuă apoi să facă cunoştinţă cititorului cu fiecare floare de orhidee, într-o originală clasificare: orhidee cu importanţă deosebită şi întrebuinţări multiple, orhidee cu valoare decorativă şi diferite alte utilizări, orhidee-bijuterii, orhidee ale căror flori au un aspect neobişnuit, orhidee cu caracteristici record (cu cele mai mari seminţe, orhidee rare, orhidee subterane, orhidee cu flori albastre sau negre, orhidee minuscule, orhidee uriaşe, orhidee cu cel mai înalt habitus, cu cele mai lungi petale, cu cel mai lung pinten, cu cele mai multe flori, cu cea mai îndelungată viaţă a florilor, orhidee foarte scumpe).
Pentru fiecare dintre aceste elemente structurale ale clasificării, autoarea prezintă florile de orhidee într-o succesiune logică de la Subfamilie, Trib şi Gen şi până la descrierea amănunţită a Speciilor şi Subspeciilor, a denumirilor ştiinţifice şi populare, a arealului de creştere, a momentului descoperirii, a oamenilor de ştiinţă care s-au ocupat de studierea lor, citarea lucrărilor de căpătâi în care au fost menţionate rezultatele cercetărilor, ilustrarea prin imagini a plantei, florilor, seminţelor etc., prezentarea importanţei şi a modului de folosire, a pieţei şi valorii de piaţă.
Cartea scoate în evidenţă valoarea orhideelor din punct de vedere estetic, decorativ, alimentar, medicinal, horticol, economic şi ştiinţific, precum şi din punct de vedere cultural, ca sursă de inspiraţie pentru scriitori, pictori, muzicieni, fotografi, designeri, creatori de modă, meşteri bijutieri şi parfumieri, ca obiect de legendă şi mit, subiect de filosofie, religie, reprezentare în artă şi mitologie. Mai mult decât atât, cititorul rămâne uimit de multitudinea de simboluri pe care orhideea le întruchipează: frumuseţe, loialitate, prietenie, iubire, modestie, integritate, puritate, rafinament, nobleţe, inteligenţă, echilibru şi simbol al norocului.

Cunoaşterea orhideelor însumează munca şi pasiunea a sute de oameni – botanişti, naturalişti, taxonomişti, ilustratori botanici, medici, farmacişti, chimişti, geografi, geologi, hidrologi, horticultori, exploratori, navigatori, grădinari, culegători de plante, colecţionari, comercianţi, afacerişti, politicieni şi din alte domenii, care şi-au dedicat mare parte a vieţii găsirii şi identificării, cultivării, înmulţirii şi obţinerii de noi forme, susţinerii unor publicaţii sau activităţi; o parte dintre aceşti oameni au sfârşit epuizaţi de efort şi boli, în accidente şi naufragii.
În ştiinţă, domeniul modern care studiază orhideele se numeşte orchidologie.
Un număr de 59 de specii cresc şi pe teritoriul României. (Orhideele din flora României sunt prezentate într-o lucrare separată).