978-606-8636-12-2 * ELEMENTE DE BAZĂ ALE PROGRAMĂRII MAŞINILOR UNELTE CU COMANDĂ NUMERICĂ


Autori: Miron ZAPCIU, Marius Daniel PARASCHIV

Anul apariţiei: 2015

Nr. pagini:124

ISBN:978-606-8636-12-2

Domeniu: Inginerie

Disponibilitate:

Citește câteva pagini

Despre carte: Maşina (conform DEX) reprezintă un sistem tehnic alcătuit din piese cu mişcări determinate, care transformă o formă de energie în altă formă de energie sau în lucru mecanic util. Maşina-unealtă (conform DEX) reprezintă o maşină de lucru care prelucrează materiale prin operaţii mecanice.
Maşina-unealtă reprezintă acea maşină ca ansamblu de dispozitive cu acţionare de la una sau mai multe surse de energie, utilizată în mod tipic pentru fabricarea componentelor de mașini, uzual prin îndepărtare de material. Primele tipuri de operaţii tehnologice efectuate cu ajutorul maşinilor au fost rabotarea (aşchierea utilizând o mişcare principală de translaţie a sculei) şi deformarea plastică (matriţarea).
Emil Botez, fondatorul şcolii româneşti de maşini-unelte dă următoarea definiţie în cadrul
tezei de doctorat (1968): Maşina – unealtă reprezintă maşina de lucru, având ca scop generarea suprafeţelor pieselor prin procesul de aşchiere, în anumite condiţii de productivitate, precizie
dimensională şi calitate a suprafeţei.
O altă definiţie valabilă este aceea în care se înlocuieşte expresia “prin procesul de aşchiere” cu expresia “prin îndepărtarea sau redistribuirea unei părţi a materialului supus prelucrării”. În acest fel se include în categoria maşinilor-unelte şi maşinile de prelucrat prin deformare plastică şi o mare parte din categoria maşinilor ce prelucrează prin tehnologii neconvenţionale (EDM – maşini de prelucrat prin electroeroziune, prelucrare cu laser, jet de apă, fascicol de electroni, ultrasunete etc.)