Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
TELEGRAFUL ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI ALEXANDRU IOAN  
CUZA, PRIMUL SISTEM DE COMUNICAȚII MODERN PENTRU  
AUTORITĂȚILE STATULUI ROMÂN  
TELEGRAPH DURING THE REIGN OF ALEXANDRU IOAN  
CUZA, THE FIRST MODERN COMMUNICATIONS SYSTEM FOR  
THE ROMANIAN STATE AUTHORITIES  
General-locotenent (r.) dr. Valentin BECHERU  
(Academy of Romanian Scientists, 3 Ilfov Street, 050044, Bucharest,  
Romania, email: secretariat@aosr.ro)  
Veronica COJOCARU  
Rezumat: Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859 impunea  
necesitatea unificării instituționale și, mai ales, a telegrafului care asigura cele mai  
rapide comunicații în epocă. Țara Românească și Moldova dispuneau fiecare,  
înainte de 1859, de propriile rețele telegrafice. Unirea celor două rețele, numirea  
lui Cezar Librecht la conducere, extinderea legăturilor cu toate localitățile  
importante ale țării, încheierea de convenții internaționale și unificarea telegrafului  
cu poșta au dus la realizarea unei rețele telegrafice naționale sigură și rapidă,  
capabilă să asigure schimbul informațional intern și extern.  
Cuvinte cheie: telegraf, rețele telegrafice, Principatele Române, Cezar  
Librecht, Alexandru Ioan Cuza, convenție telegrafică, unificarea telegrafului cu  
poșta.  
Abstract: Unification of the Romanian Principalities on January 24, 1859  
imposed the need for institutional unification and, above all, the telegraph, which  
ensured the fastest communications at the time. Wallachia and Moldavia each had  
their own telegraph networks before 1859. The unification of the two networks, the  
appointment of Cezar Librecht to the leadership, the expansion of connections with  
all the important localities of the country, the conclusion of international  
conventions and the unification of the telegraph with the post office led to the  
creation of a secure and fast national telegraph network, capable of ensuring the  
internal and external exchange of information..  
Keywords: telegraph, telegraph networks, Romanian Principalities, Cezar  
Librecht, Alexandru Ioan Cuza, telegraph convention, unification of the telegraph  
with the post..  
Unirea celor două Principate Române, Țara Românească și Moldova,  
la 24 ianuarie 1859, prin alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca  
domnitor în cele două țări, impunea guvernarea principatelor până la 24  
ianuarie 1862 din două capitale: București și Iași. Existența a două guverne,  
a doi prim-miniștri, lipsa căilor ferate și starea proastă a drumurilor au impus  
identificarea unei modalități de comunicare rapidă și modernă astfel  
membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România, Secția de Științe Militare,  
email: cristina.becheru@yahoo.com.  
  
muzeograf, Muzeul de Istorie „Petre Voivozeanu”, Roșiori de Vede, email:  
verapredoi@yahoo.com.  
37  
   
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
încât informația să ajungă cât mai grabnic la structurile decizionale și între  
acestea, pentru a putea asigura autonomia statală și minimalizarea  
amestecului Puterilor Garante în viața tânărului stat. Domnitorul a urmărit  
crearea unui stat modern, cu instituții care să faciliteze menținerea și  
afirmarea  
autonomiei  
dobândite,  
prevenirea  
conflictelor  
sociale,  
minimalizarea și înlăturarea influenței puterilor străine, crearea unei politici  
naționale, calmarea pasiunilor politice în vederea obținerii unei unificări  
depline politico-statale.  
Principatele Unite trebuiau să aibă o prezență activă internațională  
care să ducă la afirmarea acestora, dar să și contracareze acțiunile ostile.  
„Mai târziu, tânărul stat român, intrat pentru un deceniu în atenția mass-  
mediei și mediilor politice europene, și-a dat seama rapid de binefacerile  
unui sistem, care compensa dezvoltarea sa precară în alte domenii, și a  
investit resurse importante pentru a-l extinde ... o performanță echivalentă  
cu dezvoltări similare din Occident și, în orice caz, mai mare decât la multe  
țări din jur”1.  
Mijlocul de comunicare care asigura transmiterea celor mai rapide  
informații în epocă era telegraful. Atât Țara Românească cât și Moldova  
aveau propriile rețele telegrafice și propriile conduceri, A Lupașcu în  
Moldova și profesorul Simion Marcovici în Țara Românească. Cei doi „erau  
oameni pricepuți în treburile lor, dar puțin cunoscători ai telegrafului”2.  
Situația existentă a impus unificarea celor două rețele telegrafice prin  
numirea lui Cezar Librecht la conducerea acestora și astfel a avut loc prima  
unire a două instituții în Principatele Unite, Alexandru Ioan Cuza  
asumându-și, în Principatele Unite, un rol echivalent cu cel al Puterilor  
Garante.  
„În februarie 1859 domnitorul apelează la Cezar Librecht. Acesta  
lăsă serviciul său comod de la Comisia Europeană a Dunării și vine la Iași  
pentru a prelua de la A. Lupașcu conducerea telegrafului. La scurtă vreme,  
C. Librecht, sergent în armata belgiană, a fost luat în evidențele oștirii cu  
gradul de soldat. Tot atunci, în urma raportului Departamentului din  
Năuntru al Țării Românești a fost emis decretul nr. 54 din 31 martie 1859  
prin care se făcea o dublă numire”3. Deși prin decretul nr. 54 din 31 martie  
1859 cele două instituții erau unite, ele și-au păstrat formal independența  
până la 1 august 1862. Pe Cezar Librecht îl găsim în anuarul militar „la  
rangul de sub-locotenent(1860) adjutant al Princepelui Cuza. La 1861 e  
locotenent, la 1863 căpitan și la 1864 maior”4.  
1
Cristea Dumitru (coordonator), Transmisiunile suport pentru conducerea militară (ediție  
revăzută și adăugită), Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București,  
2023, p. 9.  
2
Nicolae Perciun, Din istoria telecomunicațiilor române, Editura Academiei Române,  
București, p. 47.  
3 Ibidem.  
4
Dimitrie R. Rosetti, Dicționarul Contimporanilor din România (1800–1898), Edițiunea I,  
Bucureșci, Editura Lito–Tipografiei, 1898, p. 116.  
38  
       
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
„Cu înaltul ordin din 28 martie 1860 «sergentul din Bateria de Artilerie  
Librekt» a fost avansat sublocotenent și trecut la Statul Major General.  
Devenea militar de carieră. Era aceasta o pasiune a sa. Alex. I Cuza l-a luat  
adjutant domnesc – cum era și Carol Davila”5.  
„Înaltul ordin de di No 48 din 26.3  
Am decretat și decretăm:  
Art. 1. Pe sergentul din Bateria de Artilerie Librekt, Noi, bine-voind, îl  
înaintăm la gradul de sub-locotenent.  
Art. 2. Sub-locotenentul Librekt va face parte din Statul-Major General  
contând pe oștire și primind leafa de șef al Telegrafului.  
Art. 3. Și cel din urmă, Ministrul Nostru secretar de stat la Ministeriul de  
războiŭ este însărcinat cu executarea acestei ordonanțe.  
Alexandru Ioan”6.  
Sublocotenentul Cezar Librecht primea soldă de „șef al Telegrafului”  
în anul 1860.  
Cezar Librecht era „inspector general și șeful responsabil al  
administrațiilor de telegraf din Țara românească și Moldova”7.  
Situația rețelei telegrafice din Țara Românească la 24 ianuarie  
1859  
În Țara Românească și în Moldova, prima linie telegrafică permanentă  
a fost realizată de către armata franceză între București – Giurgiu – Rusciuc.  
„În Muntenia, realizarea primei linii telegrafice este legată de  
războiul Crimeii (1853–1854) … aliații au debarcat și stabilit inițial, o bază  
de operațiuni în Dobrogea, de unde trupele franceze au ajuns pînă spre  
Rusciuk (Ruse). O companie de geniu din aceste trupe, sub comanda  
căpitanului Lamy a venit la București și a început în 1854, construcția liniei  
telegrafice București – Giurgiu, prelungită printr-un cablu pînă la Ruse, linie  
care avea să constituie începutul dezvoltării telegrafiei în Muntenia”8.  
Legătura dintre Giurgiu și Rusciuc a fost realizată prin cablu subfluvial, nu se  
cunoaște data când a fost deschisă stația telegrafică București. „A fost  
deschisă, probabil, încă din luna august. Aceasta a fost prima linie  
telegrafică din Principate. Fiind o linie militară, servea numai pentru  
corespondență militară. Existența sa nu a fost semnalată de nici un periodic  
al vremii. A fost prima linie permanentă, spre deosebire de liniile mobile de  
campanie, pe care mai înainte le așezau din loc în loc trupele ruse, apoi cele  
austriece. În toamna anului 1854 unitatea franceză pleacă din țară și  
5 Nicolae Perciun, op. cit., p. 50.  
6
I. Popovici, Organisarea Armatei Române, Tipografia Leon Friedmann, Roman, 1900, p.  
207.  
7 Ibidem, p. 47.  
8
Gheorghe Enciu, Poșta și telecomunicațiile în România, Editura Științifică și  
Enciclopedică, București, 1984, p. 41.  
39  
       
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
lasă austriecilor linia și cancelaria din București, care tot atunci a fost  
cumpărată de guvernul Țării Românești”9.  
La 2/14 iunie se încheie între Imperiul Austriac și Imperiul Otoman  
Convenția de la Boiacikoy, iar Principatele sunt ocupate de către trupele  
austriece și turcești.  
Retragerea rușilor din Principate, ce au fost ocupate în vara anului  
1853, începe în septembrie 1854. În iulie 1854, în București intră trupe  
otomane conduse de Omer Pașa, iar la 6 septembrie 1854 intră și cele  
austriece conduse de I. B. Coronini.  
După ocuparea Țării Românești și a Moldovei, trupele austriece  
aveau nevoie de comunicații telegrafice cu Viena. „Într-o vreme de război,  
cînd fiecare zi putea aduce elemente noi în poziția cabinetului din Viena, o  
legătură rapidă între capitala Imperiului și armata de ocupație din  
Principatele Române era de o însemnătate vitală pentru autoritățile  
habsburgice. Dacă adăugăm și importanța economică a telegrafiei… atunci  
străduințele austriece îndreptate spre cointeresarea Moldovei și Țării  
Românești în instalarea telegrafiei electrice sunt pe deplin explicabile”10.  
Soluția o reprezenta prelungirea liniilor telegrafice ce ajunseseră  
până aproape de hotarele acestora. „În 1853 liniile telegrafice europene se  
extind pînă aproape de hotarele Țării Românești și Moldovei. Pe linia Viena  
– Sibiu la 2 apr./2 mai 1853 au fost deschise stațiile Lovrin, Timișoara și  
Sibiu. Pe o altă linie, câteva săptămâni mai târziu, era stabilită comunicația  
: Viena – Cernăuți. Anul următor la 2/14 septembrie intra în serviciu stația  
Brașov”11. Urgența o reprezenta realizarea liniilor telegrafice Brașov –  
București și Cernăuți – Iași. Linia telegrafică București – Brașov – Viena a  
fost deschisă la 20 noiembrie/2 decembrie 1854 și linia telegrafică Iași –  
Cernăuți – Viena la 14/25 februarie 1855 și astfel capitalele celor două țări  
românești erau legate cu Viena, capitala Imperiului Austriac, și prin aceasta  
cu lumea.  
În „Gazeta Transilvaniei” din 4 septembrie 1854, la rubrica  
„Monarhia austriacă” se consemna: „Brașiovu, 15 sept. … Totu în dilele  
aceste fu aici și Dn. colonelu din România Voinescu spre a complimenta pe  
Dn. S.C. de Hess. Se crede că ar fi midilocitu în numele gubernului seu  
redicarea telegrafului dela Brașiovu pana la Buresci.  
Alți doi oficiri dela vam'a Branului inca primira incredintiare ca  
totul prin ajutorulu saperiloru austriaci se va direge si passagiulu catra  
Campulungu”12.  
În ziarul „Zimbrul” din 15 februarie 1855 se consemna deschiderea  
stației telegrafice Iași în 14/26 februarie 1855.  
9 Nicolae Perciun, op. cit., p. 15.  
10  
I. Boicu, Austria și Principatele Române în vremea războiului Crimeii (1853–1856),  
Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972, pp. 287–288.  
11  
Nicolae Perciun, Contribuții la începuturile telegrafiei și poștei moderne în România, în  
Revista Istorică, tom 1, nr. 1, 1990, p. 41.  
12 Gazeta Transilvaniei, anul 17, nr. 71, Brașov, 4 septembrie 1854, p. 1.  
40  
       
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
„Astăzi, luni, pe la patru oare, Telegraful electricu au începutu a  
funcționa aducăndu in 18 minute oare care respunsu la întrebările făcute la  
Viena de Î. S. princepele Domnitoriu. - Iuțala negândită și esacteța mașinei  
electrice construată de D. Tairih, atașatu la cantora telegrafică Î. și R. din  
Viena, cu împreună lucrarea a DD. ingineri franțezi întrebuințați la Depart.  
lucrărilor publice, au trasu deplina mulțămire a Î. S. și a spectatorilor ce  
asistau la începerea operațiilor acestei invenții folositoare și de minune. Cu  
agiutoriul acestei instituții în mai puținu de o oară ce poate căpăta știri  
importente de la Paris și Londra, când mai nainte de aflarea drumurilor de  
feru și à Telegrafului trebueau luni întregi! Aceasta'i una din nenumăratele  
invenții à le seculului al 19 minite să îndemăneză înflorirea națiilor”13. Țările  
Române erau conectate cu lumea și prin ele estul cu vestul.  
În anul 1855 au mai intrat în serviciu stațiile telegrafice din: Giurgiu,  
Galați, Brăila, Timiș, Ploiești, Bârlad, Tecuci și Focșani.  
Rețelele telegrafice din Moldova și Țara Românească au fost realizate  
în grabă, erau prost întreținute, iar conducerea în urma plecării personalului  
austriac, spre finele anului 1858, era realizată de către persoane mai puțin  
cunoscătoare ale acestui domeniu. A. Lupașcu, în noiembrie 1858, devine  
directorul telegrafului în Moldova, A. Strigel fiind demis, iar în Țara  
Românească S. Marcovici lua locul inspectorului E. Hinterholzer la 3  
decembrie 1858.  
Ca urmare a retragerii trupelor austriece din cele două țări, în 1857,  
Austria încheie cu Imperiul Otoman o convenție telegrafică în care se  
prevedea că Țara Românească și Moldova erau considerate ca parte integrantă  
a Imperiului Otoman. Prin această convenție statutul de membru dobândit de  
Țara Românească în anul 1854 și Moldova în 1855 când au aderat la Uniunea  
telegrafică germano-austriacă era abolit, iar Imperiul Otoman nu mai plătea  
tranzitarea corespondenței sale prin Țările Române.  
După alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor, modernizarea și  
optimizarea telegrafului pentru guvernarea țărilor și desăvârșirea unirii  
deveneau o problemă de importanță majoră pentru noul stat. Unificarea „de  
facto” a celor două rețele telegrafice, în care domnitorul a jucat rolul Puterilor  
Garante, și numirea lui Cesar Librecht „Inspector general și șeful responsabil  
al administrațiilor de telegraf din Țara Românească și Moldova”14, urmăreau  
reorganizarea și dezvoltarea acestora pe termen scurt prin extinderea  
legăturilor cu toate localitățile importante ale țării, realizarea unei singure  
rețele telegrafice, rețeaua telegrafică a Principatelor Unite, care să fie sigură,  
operativă, interoperabilă cu rețelele celorlalte state cu care era interconectată,  
securizată și capabilă să asigure zilnic, la orice oră, nevoile de conducere,  
cooperare și informare ale domnitorului și guvernului țării.  
În vederea realizării acestor deziderate „au început lucrările de  
extindere a rețelelor eșalonate pe trei ani”15 (1859–1861).  
13 Zimbrul, anul 3, nr. 25, Iași, 15 februarie 1855, p. 1.  
14  
Nicolae Perciun, Din istoria telecomunicațiilor române, Editura Academiei Române,  
București, p. 47.  
15 Ibidem, p. 48.  
41  
     
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
1859  
La Turnu Severin, în urma unei concesii a domnitorului Barbu Știrbei,  
era un birou pentru navigație al Imperiului Austriac pentru navigația pe  
Dunăre, care ca urmare a tratativelor purtate, „a fost preluat – în prima  
jumătate a anului 1859 – de administrația română, păstrându-se legătura cu  
liniile Austriei prin Orșova”16.  
Au fost realizate 452 km linii telegrafice, s-a construit „linia Craiova  
– Turnu Severin și la 10/22 iulie 1859 era deschis biroul telegrafic Craiova,  
comunicația cu Principatele făcându-se prin Orșova – Brașov … a fost  
terminată și linia Ploiești – Târgoviște – Craiova. Au mai fost date în  
funcțiune stațiile: Dorohoi, Bolgrad, Târgoviște, Râmnicul Sărat, Pitești,  
Câmpulung și Slatina. Din iunie până în septembrie 1859 a funcționat un  
birou telegrafic și la tabăra militară de la Florești. S-a stabilit comunicațiile  
cu liniile otomane prin Ismail – Tulcea, în afară de cea prin Giurgiu –  
Ruse”17. În acest an a început extinderea rețele telegrafice spre vest. Prin  
biroul telegrafic instalat în tabăra militară de la Florești și armata  
Principatelor era conectată la rețeaua telegrafică a țării.  
1860  
Lucrările de extindere a rețelei telegrafice continuă și în acest an, se  
refac unele linii telegrafice, se realizează interconectarea rețelei telegrafice cu  
Imperiul Rus prin Huși și a fost realizată o nouă interconectare cu rețeaua  
Imperiului Austriac prin Mihăileni. „În 1860 au fost construite 447 km de linii  
și înființate stațiile Oltenița, Călărași, Turnu Măgurele, Caracal, Calafat,  
Râmnicul Vâlcea și Târgu Jiu. S-a realizat comunicația cu Rusia prin Huși –  
Cărpineni și încă o legătură cu Austria prin Mihăileni. Au fost reconstruite  
384 km linii aflate în stare precară”18. În acest an a fost editată „«Charta  
telegrafică și poștală a Principatelor Unite alcătuită de Administrația  
Generală a Telegrafelor București». Charta cuprinde schema liniilor și  
stațiilor telegrafice și de poștă cu arătarea datelor mai importante privind  
instalațiile și serviciile”19. Aceasta purta semnătura lui Cesar Librecht și  
prezenta „deopotrivă date atât despre serviciul telegrafic cât și cel poștal de  
parcă ar fi o singură instituție”20.  
1861  
În acest an „au fost construite 496 km linii iar 404 km reconstruite.  
Pentru comunicația cu vestul țării s-a realizat linia directă București –  
Pitești, care dubla legătura de până atunci prin Ploiești – Târgoviște. Au  
16 Ibidem.  
17 Ibidem.  
18 Ibidem.  
19  
Idem, Contribuții la începuturile telegrafiei și poștei moderne în România, în Revista  
Istorică, tom 1, nr. 1, 1990, p. 44.  
20 Ibidem,p. 48.  
42  
         
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
fost deschise stațiile: Cahul, Reni, Cotroceni – reședința domnitorului, Târgu  
Ocna, Curtea de Argeș, Găești, Mizil și Neamț”21.  
În acești trei ani au fost construite 1395 km linii telegrafice și  
reconstruite 788 km linii telegrafice aflate în stare precară.  
Activitățile de extindere a rețele telegrafice au continuat și în anii  
următori.  
În anul 1863 a fost realizată „comunicația cu Serbia prin Turnu  
Severin Cladova. S-au deschis stațiile telegrafice Târgu Frumos și Fălciu. S-  
a înființat biroul telegrafic de stat, separat de cel privat, prin scindarea  
biroului telegrafic București”22.  
În urma depunerii masive de polei și vânt puternic, la 17 decembrie  
1864 s-au „produs ruperi masive ale conductoarelor de cupru și întreruperea  
comunicațiilor pe mai multe linii”23. Repunerea în funcțiune a necesitat un  
volum mare de lucrări în vederea restabilirii comunicațiilor. În această  
situație, pentru a se evita pe viitor astfel de evenimente, conductoarele de  
cupru au fost înlocuite cu conductoare de fier ce aveau rezistență mai mare la  
rupere.  
La 1 august 1865 au fost deschise în capitală „birourile sucursale  
telegrafo-poștale Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei), Podul de Pământ  
(Calea Plevnei), Podul Calicilor (Calea Rahovei) și Podul Târgului de Afară  
(Calea Moilor) care funcționau în afară de biroul central din strada Biserica  
Enei”24. Prin aceste birouri a fost introdusă și corespondența telegrafică  
„loco”.  
În 1865 au fost deschise și stațiile telegrafice Leova, Bechet, Câmpina,  
Vălenii de Munte și Urziceni25.  
La 1 ianuarie 1866 față de 1 ianuarie 1859 „numărul stațiilor  
telegrafice a crescut de la 19 la 57, iar lungimea liniilor de stâlpi de la 1275  
km la 2907 km. Lungimea firelor a sporit însă de peste trei ori”26.  
Interoperabilitatea telegrafului cu rețelele telegrafice ale statelor  
vecine și aderarea la convențiile existente, precum și încheierea de convenții  
cu acestea, au făcut ca rețeaua telegrafică a Principatelor Unite și din 24  
ianuarie 1862 a României să fie parte a rețelei telegrafice europene.  
Au fost întreprinse demersuri pentru abolirea convenției telegrafice  
dintre Imperiul Austriac și Imperiul Otoman prin care Principatele Unite erau  
considerate parte a Imperiului Otoman și care nu ținea cont de autonomia  
Principatelor Unite și de drepturile și interesele acestora.  
La Timișoara, în anul 1860, s-a întrunit o comisie la care au participat  
reprezentanții Imperiului Otoman, Imperiului Austriac, Serbiei și  
21  
Idem, Din istoria telecomunicațiilor române, Editura Academiei Române, București, p.  
47.  
22 Ibidem, p. 50.  
23 Ibidem.  
24 Ibidem, pp. 57-58.  
25 Ibidem, p. 50  
26  
Idem, Contribuții la începuturile telegrafiei și poștei moderne în România, în Revista  
Istorică, tom 1, nr. 1, 1990, p. 53.  
43  
           
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
Principatelor Unite. Datorită poziției reprezentanților Imperiului Austriac și  
Imperiului Otoman nu s-a putut ajunge la o înțelegere deoarece se „invoca  
puterea de lege pentru Principate a convenției din 1857. C. Librecht, investit  
cu depline puteri pentru încheierea noii convenții nu cedează”. Demersurile  
Principatelor Unite au continuat și comisia s-a întrunit din nou. „La 4/16 iunie  
1862 s-a încheiat Convenția de la Timișoara între Austria, Turcia, Serbia și  
România. În preambul se prevedea «Rețelele liniilor telegrafice ale țărilor  
reprezentate de plenipotențiarii sus ziși constituind teritorii telegrafice cu  
totul independente… Guvernele sus zise își rezervă facultatea de a încheia  
convenții telegrafice între ele și cu alte state»”27. Semnarea convenției era  
pentru România și Cezar Librecht o mare victorie, se recunoștea autonomia  
țării, iar rețeaua telegrafică a României era, de asemenea, recunoscută ca  
„teritoriu telegrafic independent” la fel ca și rețelele telegrafice ale celorlalte  
state semnatare ale convenției. „Opinia creată ne era atât de favorabilă încât,  
în documentul încheiat, s-a trecut România iar Librecht semna delegat  
român”28.  
Un prim rezultat al semnării convenției îl reprezenta faptul că Imperiul  
Otoman trebuie să plătească corespondența tranzitată prin România la fel ca  
și celelalte țări.  
Tot în anul 1860 au fost purtate tratative cu Imperiul Rus și a fost  
încheiat în decembrie 1860 „în prima versiune, un angajament telegrafic  
menit să înlesnească corespondența și să reglementeze problemele de  
contabilitate. Era prima înțelegere de acest fel încheiată de Principate cu  
vreo putere străină. Aranjamentul însă nu a fost ratificat în 1860. În 1861 se  
duc noi negocieri. Schimbul instrumentelor de ratificare s-a făcut abia la 1  
februarie 1862”29.  
La 4/16 iunie 1863 a fost încheiată convenția telegrafică cu Serbia. La  
30 mai 1863, căpitanul Cezar Librecht este împuternicit pentru a încheia și  
semna în numele Guvernului Român convenția cu Serbia.  
„ALECSANDRU IOAN I  
Cu mila lui Dumnezeu și voința Națională, Domnŭ alŭ Principatelor-Unite-  
Rumâne ;  
La toți de fațâ și viitori sanatate:  
Asupra raportului cu No. 2644, alŭ Ministrului Nostru Secretar de Stat la  
Departamentul Trebilor Streine;  
Am ordonat și ordonâm:  
Art. 1. D-lui Capitanulŭ Р. Librecht, Adiutantulŭ Nostru și Inspector  
General al Telegrafelor Române,este însârcinat cu deplină putere pentru a  
încheia și a semna, în numele Guvernului Nostru, cu D-lui Agentul al  
Serbiei, numit înt'adins de Înâlțimea Sa Principele Serbiei, Convenția  
27  
Idem, Din istoria telecomunicațiilor române, Editura Academiei Române, București, p.  
49.  
28 Ibidem.  
29 Ibidem.  
44  
     
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
telegraficâ specialâ între Guvernele ambelor țeri, pe basa actului  
internaționalŭ încheiat la Temeșvar între țerele limitrofe.  
Art. 2. Ministrul Nostru alŭ Trebilor Streine este însercinat cu esecutarea  
Ordonanței de fațâ.  
Dat în Bucuresci la 30 Маiй anul 1863.  
ALECSANDRU IOAN.  
Ministru Secretar de Stat la  
Departamentul Trebilor Streine,  
I. Ghica.”30  
În preambulul convenției se arăta că aceasta se încheie pentru ca „să  
reguleze între aceste duoe țêrre serviciulŭ telegraficŭ internaționale”31.  
La articolul 1 se arăta necesitatea de interconectare de urgență a celor  
două rețele telegrafice. „Art. I. Pentru a înlesni communicațiunea telegrafică  
între Principatele-Unite-Române și Serbia, s-a hotărâtŭ legarea immediată a  
linelorŭ lorŭ telegrafice”32.  
Modalitatea în care rețelele celor două țări vor fi interconectate este  
prevăzută în articolul doi al convenției.  
„Art. II. Acéstă legare se va face între Cladova și termulŭ oppusŭ  
însusu de Turnu-Severin, printr'unŭ cablu sub Dunăre pussu astŭ-feliŭ în câtŭ  
să assecureze durata și regularitatea comunicațiilorŭ”33.  
La articolul patru se menționează respectarea prevederilor Convenției  
de la Bruxelles din 30 iunie 1858 de către ambele țări.  
În anul încheierii convenției interconectarea celor două rețele  
telegrafice a fost realizată prin stațiile Cladova și Turnu Severin.  
În 1865, la 1 martie, începe la Paris Conferința Internațională de  
telegrafie, la care România a fost invitată să participe. Imperiul Otoman „a  
impus ca delegatul român să fie asistentul delegației otomane și cu drept de  
vot doar consultativ. Era un nou abuz. Librecht a refuzat participarea”34.  
La 27 iunie 1865 România aderă la Convenția telegrafică  
internațională, încheiată la Paris, fără a ține seama de poziția Imperiului  
Otoman.  
La 12/24 iunie 1865 se încheie Convenția telegrafică cu Imperiul  
Austriac, la 16/28 decembrie se încheie convenția cu Rusia și la 18/30  
decembrie se încheie o nouă convenție cu Serbia, iar ce din 1863 este  
înlocuită.  
Prin rețeaua telegrafică română se desfășura un semnificativ trafic  
internațional, prin Galați se „tranzita lunar mai bine de 1400 depeșe  
30 Progresul, anul 1, nr. 61, Iași, 8 iunie 1863, p. 1.  
31 Buciumulu, anul 1, nr. 104, București, 16 septembrie 1863, p. 415.  
32 Ibidem.  
33 Ibidem.  
34  
Nicolae Perciun, Contribuții la începuturile telegrafiei și poștei moderne în România, în  
Revista Istorică, tom 1, nr. 1, 1990, p. 52.  
45  
         
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
internaționale. Un volum mult mai mare tranzita biroul din București.  
Corespondența Angliei cu Indiile trecea pe la noi prin Huși – Câmpineni”35.  
La alegerile din mai 1864 rezultatele au fost trimise prin telegraf la  
București după ce au fost adunate la stațiile telegrafice, iar la 21 mai/ 1 iunie  
rezultatul alegerilor a fost prezentat domnitorului.  
Telegraful asigura la un nivel înalt legăturile domnitorului,  
guvernului, dar și cele private ale populației.  
Prin legea telegrafo-poștală erau prevăzute scutiri pentru:  
a) „Corespondența Domnului și a cancelariei sale cu orice autorități  
și particulari;  
b)Corespondența miniștrilor;  
c) Corespondența prin poșta a senatorilor și deputaților, în tot timpul  
sesiunii;  
d) Corespondențele oficiale între autorități. Această corespondență  
trebuie să fie investită cu sigiliul oficial al autorității respective, și să poarte  
numărul și numirea autorității dela care emanează;  
e) Corespondența oficială a agenților sau consulilor acreditați pe  
lângă guvern si care îndeplinește formele prescrise la acest §, litera d”36.  
Domnitorul și guvernul erau interconectați prin rețeaua telegrafică  
română cu toate statele lumii.  
La 1 august 1862 serviciile poștale ale Țării Românești și Moldovei  
au fost unificate. Charta realizată de către Librecht în 1860 cuprindea date  
despre serviciile telegrafice și poștale, dar telegraful nu era unit cu poșta.  
La 29 august 1864, Mihail Kogălniceanu prezintă în ședința  
Consiliului de Miniștri raportul cu propunerea de unificare a telegrafului cu  
poșta. Raportul prezentat a fost aprobat și în aceeași zi au fost emise două  
decrete:  
- Decretul nr. 1093 din 29 august 1864 prin care se realizează  
unificarea telegrafului cu poșta. În articolul unu al decretului se menționa  
„Serviciulŭ telegrafelorŭ și aceliŭ allŭ poștelorŭ se întrunescŭ sub denumire  
de Direcțiunea generale a telegrafelorŭ și a postelorŭ”37.  
- Decretul nr. 1094 din 29 august 1864, prin care maiorul Cezar  
Librecht este numit Director General al Telegrafelor și Poștelor. „Art. I. D.  
maior C. Librecht este numitŭ directore generale allŭ telegrafelorŭ și allŭ  
poștelorŭ”38. Aceeași informație o găsim și în ziarul „Progresul” din 19  
septembrie 1864 „Ministeriul de Interne prin telegrama No. 22.875, făcând  
cunoscut acestui oficiŭ, că serviciul telegrafic s'au întrunit cu cel al poștelor  
și că D. Maior Cesarŭ Librecht este numit Director general al acestor  
serviciuri întrunite, se publică aceasta spre obșteasca știință”39.  
35  
Idem, Din istoria telecomunicațiilor române, Editura Academiei Române, București, p.  
50.  
36 Constantin N. Minescu, Istoria Poștelor Române, Imprimeria Statului, București, 1916, p.  
236.  
37 Buciumulu, anul 2, nr. 277, București, 13 septembrie 1864, p. 1107.  
38 Ibidem.  
39 Progresul, anul 2, nr. 124, Iași, 19 septembrie 1864, p. 1.  
46  
         
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
Unificarea telegrafului cu poșta a fost prima din Europa. În România  
telegraful s-a unit cu poșta, în celelalte state poșta fiind mai dezvoltată s-a  
unit cu telegraful. La 5 decembrie 1864 a fost aprobată Legea telegrafo-  
poștală, era cea dintâi lege din Europa ce stabilea funcționarea întrunită a  
telegrafului și poștei. Această lege a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1865.  
La 12 octombrie 1864, Cezar Librecht a înaintat la Ministerul de  
Interne, Agricultură și Lucrări Publice raportul nr. 2394 pentru preluarea  
poștei cu străinătatea . „Dacă și d-voastră împărtășiți opiniunea mea, vă rog,  
d-le ministru, pe de o parte să faceți a se comunica de îndată și într'un mod  
decisiv, prin d. ministru de externe, guvernamentelor Statelor limitrofe ce au  
asemenea serviciu în țară, iar pe de alta, să mă autorizați a mă ocupa, fără  
amânare, cu pregătirea instrucțiunilor și tarifelor necesare, astfel ca la 1  
Ianuarie să pot începe funcționarea, oprind cu desăvârșire trecerea  
curierilor străini”40.  
Rezoluția de pe raport a fost „Aprobând cu plăcere o asemenea  
propunere, care de mult se urmărește spre a se realiza, se va face  
notificațiunea cuvenită agenților Rosiei și Austriei, prin ministerul de  
externe. Cogălniceanu”41.  
În anul 1865 nu s-au realizat convenții poștale cu Austria, Serbia și  
Rusia, „Unu altu decretu împuternicesce pre Adjutantulu maioru Cesaru  
Liebrecht, directorele generalu alu posteloru si telegrafeloru, de a’ncheia  
convențiuni și regulamente poștale cu Austri’a, Russi’a și Serbi’a”42.  
Preluarea poștei străine a fost replanificată pentru anul 1866.  
O realizare importantă a anului 1865 a fost înființarea poștei rurale.  
„Organizarea serviciului poștal rural, deși decretată numai dela 26  
Februarie 1865, totuș, grație stăruințelor depuse de directorul general a  
devenit fapt îndeplinit … găsim că s-a confirmat personalul necesar, pentru  
funcționarea acestui serviciu în județele: Dâmbovița, Olt, Botoșani, Prahova,  
Dolj, Ialomița și Gorj, iar puțin mai târziu în județele Buzău, Teleorman,  
Muscel și parte din Ilfov”43.  
După numirea lui Cezar Librecht ca „Inspector general și șeful  
responsabil al administrațiilor de telegraf din Țara Românească și  
Moldova”44 la 1 mai 1859 a fost realizat și pus în aplicare statutul de  
organizare și funcționare al telegrafului. „Au fost stabilite ierarhia funcțiilor  
și atribuții precise de serviciu introducându-se o riguroasă disciplină  
asemănătoare celei militare”45. Se introduce depunerea unui jurământ privind  
păstrarea secretului. „La Telegraf, instituție cheie în transmiterea  
informațiilor și ordinelor confidențiale ale statului, telegrafistul depunea  
următorul jurământ (în august 1859) «Jurămu în numele Totputernicului de  
a fi credincios țării și Domnului, de asemenea jurămu de a mă conforma cu  
40 Constantin N. Minescu, op. cit., p. 251.  
41 Ibidem.  
42 Telegraful Român, anul 13, nr. 2, Sibiu, 7 ianuarie 1865, p. 4.  
43 Constantin N. Minescu, op. cit., p. 249.  
44 Nicolae Perciun, op. cit.,p. 47.  
45 Ibidem, pp. 47-48.  
47  
           
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
sfințenie regulamentului și legilor privitoare asupra telegrafului și de a nu  
comunica nimănui cuprinderea unei depeșe ce mi-ar fi încredințat sau care  
mi-ar fi cunoscută. Așa sa-mi ajute Dumnezeu”46.  
La 23 februarie 1862 Telegraful trece de la Ministerul Lucrărilor  
Publice în subordinea Ministerului de Interne. În mai 1863 se dispun reguli  
pentru protecția corespondenței instituțiilor de stat „Ministerul din Lăuntru  
dă dispoziții către toate ministerele și instituțiile statului ca «toate depeșele  
oficiale să se predea în București la oficiul Telegraficu în ulița grațiilor  
Mahalaua Batiștea»”47.  
Prin decretul nr. 224 din 6 februarie 1865 „se dispune ca întreg  
personalul poștal și telegrafic să poarte uniformă, atât în timpul  
serviciului,cât și la ceremonii”48.  
„Ca urmare a serviciilor aduse statului român, Adunarea Legislativă,  
la propunerea ministrului de interne, a votat în ședința din 23 ianuarie 1865  
cererea de împământenire a acestuia (fără efectuarea stagiului) motivându-  
se că numitul « este în serviciul statului de unsprezece ani, acum director al  
Serviciului unitar de Poște și Telegraf», calitate în care « Librecht a fost  
însărcinatu cu mai mult misiuni delicate și a fost autorizatu chiar de a încheia  
tratate internaționale, care astăzi sunt încă în ființă și subsemnatu de dânsu  
ca reprezentantu al României. Considerându-se că dânsul este și în serviciul  
activ al Oastei României […] precum și într-o poziție cu totul excepțională și  
favorabilă prin însemnatele servicii ce a datu și foloasele ce a adusu  
Țării»”49.  
Odată cu abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, maiorul Cezar Librecht  
în noaptea de 10/11februarie a fost arestat. „Într'o astfel de situațiune, fatal a  
fost ca Librecht să-și creieze mulți prieteni, dar și mulți vrăjmași, și cu  
ocaziunea detronării lui Cuza fu arestat, înlocuit în funcțiunea de Director  
general, reformat din armată și dat în judecată ca delapidator de bani  
publici”50.  
Cezar Librecht a fost „condamnat de Curtea cu Juri din București;  
făcând însă recurs la casație, Curtea a casat sentința și procesul s'a judecat  
din nou la Craiova unde Librecht a fost achitat”51.  
Regele Carol I, în memoriile sale, la puțin timp după sosirea în țară,  
consemna la 27 iunie 1866: „În România ce e drept serviciul poștal și  
telegrafic e foarte bine întocmit; căi ferate însă nu există până acum și căile  
de comunicații sunt foarte defectuoase”52 .  
46 Sorin Aparaschivei, Sistemul Național de Informații De la Regulamentul Organic și până  
după Războiul de Reîntregire Națională, Editura Militară, București, 2018, pp. 42 – 43.  
47 Ibidem, p. 44.  
48 Constantin N. Minescu, op. cit., pp. 240 - 241.  
49 Sorin Aparaschivei, op. cit., p. 45.  
50 Constantin N. Minescu, op. cit., p. 255.  
51 Ibidem, p. 256.  
52 Memoriile Regelui Carol I al României, partea I, Editura Lupta, București, 1892, p. 119.  
48  
             
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
Concluzii  
1. Telegraful în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza a asigurat  
schimbul informațional extern necesar relaționării cu marile puteri și vecinii;  
2. Pe plan intern a pus la dispoziția domnitorului și guvernului căi de  
legătură sigure și rapide pentru conducerea țării, informarea reală asupra  
situației interne și a permis luarea cu celeritate de măsuri care să asigure  
desfășurarea normală a vieții statului;  
3. A asigurat vizibilitate și afirmarea autonomiei statale, în timpul lui  
Alexandru Ioan Cuza au fost încheiate convenții internaționale telegrafice cu  
Imperiul Otoman, Imperiul Austriac, Imperiul Rus, Serbia și, în 1865  
România aderă la Convenția telegrafică internațională încheiată la Paris, fără  
a ține cont de poziția Imperiului Otoman;  
4. Viziunea de dezvoltare și exploatare a rețelei telegrafice române  
avea să fie certificată în însemnările regelui Carol I la scurt timp de la venirea  
în țară, în memoriile sale „În România ce e drept serviciul poștal și telegrafic  
e foarte bine întocmit”;  
5. Realizarea unificării telegrafului cu poșta, prima din Europa, a dus  
la o dezvoltare uniformă a serviciilor telegrafice și poștale în tânărul stat, la  
nivel european;  
6. Alegerea maiorului Cezar Librecht la conducerea telegrafului și,  
după unirea telegrafului cu poșta, la administrarea noii instituții create,  
considerăm că a fost o decizie corectă a domnitorului, bazată pe pregătirea și  
profesionalismul acestuia. „Ca inspector general al telegrafelor, ca adjutant  
Domnesc și ca Director general al poștelor și telegrafelor, …el știu să  
servească pe Domnul său, să îi țină în curent cu tot ce se petrece în țară și să  
exercite în același timp o autoritate și un control asupra tuturor ramurilor de  
activitate”53;  
7. Chiar dacă sistemul telegrafic realizat de maiorul Cezar Librecht  
asigura și legăturile din mediul privat al țării, opinăm că telegraful din această  
perioadă a fost primul sistem modern de comunicații pentru autoritățile  
statului român. Legăturile domnitorului și Guvernului României, interne și  
externe, au fost asigurate de sistemul de comunicații telegrafic realizat, ce era  
compatibil și interoperabil la nivel european;  
8. Maiorul Cezar Librecht, ca militar al Oastei României, prin  
pregătirea și activitatea desfășurate, poate fi considerat primul ofițer cu  
valențe de ofițer de transmisiuni, din anul 1859 a condus destinul instituției  
Telegrafului în Principate, iar în anul 1860 avea soldă de „șef al Telegrafului”  
cu grad de sublocotenent.  
53 Constantin N. Minescu, op. cit., p. 255  
49  
 
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
BIBLIOGRAFIE  
APARASCHIVEI S., Sistemul Național de Informații De la Regulamentul  
Organic și până după Războiul de Reîntregire Națională,  
Editura Militară, București, 2018, pp. 42 – 43;  
BOICU I., Austria și Principatele Române în vremea războiului Crimeii  
(1853 – 1856), Editura Academiei  
Republicii  
Socialiste  
România, București, 1972;  
DUMITRU C. gl. lt. (rtr.) dr. (coordonator), Transmisiunile suport pentru  
conducerea militară (ediție revăzută și adăugită), Editura  
Academiei Oamenilor de Știință din România, București, 2023;  
ENCIU Gh. gl. lt., Poșta și telecomunicațiile în România, Editura Științifică  
și Enciclopedică, București, 1984;  
MINESCU C. N., Istoria Poștelor Române, Imprimeria Statului, București,  
1916;  
PERCIUN N., Contribuții la începuturile telegrafiei și poștei moderne în  
România, în Revista Istorică, tom 1, nr. 1, 1990.  
PERCIUN N., Din istoria telecomunicațiilor române, Editura Academiei  
Române, București, 1999;  
POPOVICI I. mr., Organisarea Armatei Române, Tipografia Leon  
Friedmann, Roman, 1900;  
ROSETTI D. R., Dicționarul Contimporanilor din România (1800 – 1898),  
Edițiunea I, Bucureșci, Editura Lito –Tipografiei, 1898;  
Memoriile Regelui Carol I al României, partea I, Editura Lupta, București,  
1892, p. 119;  
Buciumul, București, 1863 – 1864;  
Gazeta Transilvaniei, Brașov, 1854;  
Progresul, Iași, 1863 – 1864;  
Telegraful Român, Sibiu, 1865;  
Zimbrul, Iași, 1855.  
50