Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
PRINCIPELE CAROL ȘI ROMÂNIA ÎN GEOPOLITICA  
ANULUI 1877 – I  
PRINCE CAROL AND ROMANIA IN THE GEOPOLITICS  
OF 1877 – I  
General-locotenent (r) dr. Valentin BECHERU  
(Academy of Romanian Scientists, 3 Ilfov, 050044, Bucharest, Romania,  
email: secretariat@aosr.ro)  
Veronica COJOCARU  
Partea I  
21 decembrie 1876/2 ianuarie 1877 – 21 februarie/5 martie 1877  
Rezumat: Analizarea și evaluarea evenimentelor geopolitice ale anului  
1877 din perspectiva Principelui Carol și a României, având ca sursă principală  
de informare „Memoriile Regelui Carol I al României de un martor ocular”, ne  
oferă posibilitatea de a studia modul în care principele a perceput și a orientat  
politica țării în scopul obținerii independenței și al continuității dinastiei  
Hohenzollern.  
Cuvinte-cheie: Principele Carol, Principele Carol-Anton, 1877, Imperiul  
otoman, Rusia, Constituția Otomană.  
Abstract: Analyzing and evaluating the geopolitical events of 1877 from  
the perspective of Prince Carol and Romania, having as the main source of  
information "Memoirs of King Carol I of Romania by an Eyewitness", offers us the  
opportunity to study how the prince perceived and oriented the country's policy in  
order to achieve independence and the continuity of the Hohenzollern dynasty.  
Keywords: Prince Carol, Prince Carol-Anton, 1877, Ottoman Empire,  
Russia, Ottoman Constitution.  
Geopolitica anului 1877, văzută prin prisma Principelui Carol, ce  
rezultă în urma analizării informațiilor cuprinse în lucrarea „Memoriile  
Regelui Carol I al României de un martor ocular”, ne permite să analizăm  
și să evaluăm evenimentele din perspectiva viitorului Rege Carol I și a  
României în anul în care statul român și-a dobândit independența.  
La 11/23 decembrie 1876 a fost adoptată la Constantinopol „noua  
Constituție, care era foarte liberală, fiind împrumutată din Occident; ea  
cuprindea Libertatea cultului și a presei, inamovibilitatea judecătorilor,  
învățământul primar obligatoriu, sistemul legislativ cu două Camere etc.  
Impresia ce a făcut această Constituție în Constantinopol nu este  
satisfăcătoare”1.  
membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România, Secția de Științe  
Militare, email: cristina.becheru@yahoo.com.  
  
muzeograf, Muzeul de Istorie „Petre Voivozeanu”, Roșiori de Vede, email:  
verapredoi@yahoo.com.  
1 Memoriile Regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. III, Editura Machiavelli,  
București, 1995, p. 82.  
59  
     
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
Principele Carol avea să cunoască textul Constituției la 16/28  
decembrie 1876, când aceasta sosește în Principate și este prezentată  
principelui.  
Articolul 1 al Constituției era: „Imperiul Otoman cuprinde ținuturile  
și posesiunile actuale și provinciile privilegiate. El alcătuiește un tot  
nedivizibil, din care nici o parte nu poate fi dezlipită pentru nici un motiv”2.  
Prin această Constituție, România devine provincie privilegiată a Imperiului  
Otoman.  
Referitor la această situație, în scrisoarea Principelui Carol către tatăl  
său, Principele Carol-Anton, din 12/24 decembrie 1876, se menționa: „de  
altfel, vom avea și noi un conflict cu Turcia, deoarece Constituția lor cea  
nouă, după telegramele sosite, conține următorul articol ofensator pentru  
România: Sultanul dă investitura capilor de provincii privilegiate în formele  
determinate prin privilegiile ce le sunt admise”3, text ce era cuprins la  
articolul șapte al Constituției.  
Prin articolele unu și șapte ale Constituției Otomane se atenta la  
autonomia României, iar demnitatea țării și a principelui erau grav afectate.  
„Principele Carol dorește să trimită imediat un protest energic la  
Constantinopol, dar Consiliul de Miniștri este de opinie ca să se ceară mai  
întâi explicații”4.  
Demersul către Constantinopol se face la 17/29 decembrie 1876,  
când se trimite o notă generalului Ghica, reprezentantul statului român la  
Constantinopol, prin care „Guvernul român roagă Înalta Poartă să explice  
ce înțelege prin «provincii privilegiate» despre care se vorbește în art. 1 și  
7 din Constituție. Ca stat vecin al Imperiului Otoman, România nu poate  
admite o expresie echivocă în ceea ce privește relațiile sale cu Turcia, deși  
a salutat cu mare interes proclamarea Constituției turce, ca o dovadă de  
nou progres”5.  
Relațiile dintre România și Imperiul Otoman, la începutul anului  
1877, erau încordate și aveau ca punct de plecare prevederile articolelor unu  
și șapte din Constituția Imperiului Otoman prin care autonomia României  
era grav știrbită, România fiind considerată provincie privilegiată.  
21 decembrie 1876/2 ianuarie 1877. Răspunsul Porții la nota  
Guvernului Român este o confirmare a faptului că România este considerată  
o provincie privilegiată a Imperiului Otoman: „consideră în tot cazul și  
România printre «provinciile privilegiate»!”6.  
În ziarul Romanulu din 8, 9/20, 21 ianuarie 1877 se arată că  
Guvernul Otoman nu a înțeles nimic din situația care a fost creată de  
articolele unu și șapte din Constituția sa: „Guvernulŭ din Constantinopole,  
în locŭ d'a fi 'nvățatŭ ce-va din critica situațiune în care l'au adusŭ  
2 Ibidem.  
3 Ibidem, p. 81.  
4 Ibidem, p. 82.  
5 Ibidem, p. 83.  
6 Ibidem, p. 85.  
60  
         
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
feluritele și necurmatele séle rătăciri decretă că România este și rămâne uă  
provincie turcească”7.  
22 decembrie 1876/3 ianuarie 1877. Ministrul de externe răspunde  
la interpelările făcute de Cameră cu privire la articolele unu și șapte din  
Constituția Imperiului Otoman.  
23 decembrie 1876/4 ianuarie 1877. Guvernul primește vot de  
încredere de la Cameră pentru a reprezenta drepturile statului român în  
relațiile cu Imperiul Otoman și Puterile Garante, iar Senatul „votează o  
rezoluție prin care își exprimă speranța că Guvernul român va menține în  
mod demn drepturile vechi ale României”8.  
24 decembrie 1876/5 ianuarie 1877. Problemele apărute pentru  
statul român au ecou și în presa internațională. În ziarul Allgemeine Zeitung  
din 5 ianuarie se consemnează: „București, 4 ianuarie (via München). În  
ședința de aseară a Camerei deputaților, care a durat 6 ore, ministrul  
afacerilor străine a făcut următoarea declarație: Poarta a răspuns că  
articolele 1 și 7 din Constituția Turciei se extind și asupra României.  
Camera a adoptat în legătură cu aceasta o moțiune care aprobă poziția  
guvernului și cere să se notifice un protest hotărât împotriva interpretării  
date de Poartă situației politice a României. Brătianu a dat asigurări că  
guvernul nu va cruța nici un efort pentru a determina Poarta ca printr-un  
act tot atât de solemn cum este Constituția că România nu reprezintă  
nicidecum o parte a Imperiului turcesc”9.  
Știrea a apărut pe prima pagină a ziarului și a fost preluată și de  
Beilage zur Allgemeinen Zeitung.  
Le Temps, ziar ce apărea la Paris, prezintă situația în care se găsea  
România în numărul său din 3/15 ianuarie astfel: „Certa între Români și  
Turci, cu ocasiunea articolelorŭ din Constituțiunea otomană, în locŭ d'a se  
potoli, se'nveninéază. Noi am arètatŭ din prima ḑi nefolositoarea  
imprudență comisă de Pórta în redactarea articolelorŭ iei; acéstă  
imprudență comisă, Divanulü arŭ fi trebuitŭ, pentru ca să opréscă relele iei  
efecte, se priméscă cu grăbire și grația bună reclamările României...  
Românii lucréză de șése luni, spre a'ntări situațiunea lorŭ de neutri; ei s'au  
scursŭ în silinți pentru a scăpa de pericolŭ unei înțelegeri directe cu Rusia.  
Voiesce dérŭ Pórta se'i îmbrâncésca ca se ésă din această escelinte linia de  
purtare?”10.  
25 decembrie 1876/6 ianuarie 1877. Bucuria Crăciunului, pe stil  
vechi, este umbrită de evenimentele politice ce aduc neliniște în țară și care  
prevestesc nesiguranță pentru anul 1877.  
La Constantinopol a fost predată nota de protest a Guvernului  
Român prin care se afirmă că este „nulă și neavenită” Constituția Otomană  
7 Romanulu, din 8, 9 ianuarie 1877, p. 1.  
8 Memoriile Regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. III, Editura Machiavelli,  
București, 1995, p. 85.  
9
Independența României. Documente, vol. III, presa străină, Editura Republicii Socialiste  
România, București, 1977, p. 68.  
10 Romanulu, din 8, 9 ianuarie 1877, p. 1.  
61  
       
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
și se protesta împotriva violării drepturilor țării. „Nota de protest a  
Guvernului român, care s-a înmânat astăzi la Constantinopol, se referă la  
aceea că relațiile politice ale României față de Sublima Poartă, stabilite  
deja în capitulațiile cele vechi, au devenit prin Tratatul și Convenția de la  
Paris o parte integrantă a dreptului politic european și că de atunci  
încoace, de douăzeci de ani, România și-a clădit pe această temelie  
dezvoltarea sa ca națiune și ca stat. De asemenea, nu se poate ca  
transformarea internă a Imperiului Otoman într-o monarhie constituțională  
să atingă relațiile sale internaționale. Afirmația lui Savfet-Pașa, că  
România face parte din provinciile privilegiate ale Turciei, a violat  
drepturile vechi ale României și astfel Guvernului român îi incubă datoria  
de a declara în totul ca nulă și neavenită Constituția turcă, în ceea ce  
privește România, și de a protesta în modul cel mai formal contra violării  
drepturilor națiunii române consfințite prin tratate”11  
Principele Carol și Guvernul Român apărau drepturile și privilegiile  
statului obținute prin capitulațiile încheiate de domnitorii Țării Românești și  
ai Moldovei, „care erau considerate a exprima însăși esența statutului de  
autonomie față de Poartă al Principatelor”12, dar și cele obținute prin  
Tratatul și Convenția de la Paris.  
Copii ale protestului au fost înmânate și ambasadorilor Puterilor  
Garante.  
În Allgemeine Zeintung, Augsburg, din 7 ianuarie 1877, referitor la  
situația creată între Turcia și România, rezultată din articolele unu și șapte  
din Constituția Otomană, se arată: „ Poporul român în ceea ce-l privește, a  
arătat întotdeauna, cel puțin atunci când a fost lăsat să se exprime, că, în  
virtutea vechilor capitulații încheiate de Țara Românească și Moldova cu  
Poarta în 1392 și 1513, cât și în virtutea noilor angajamente juridice  
statale, aceste țări nu sunt parte integrală din Imperiul Otoman. Originalele  
vechilor capitulații au dispărut între timp. Dacă ne întoarcem la  
precedentele istorice prin intermediul acestor capitulații, atunci mărturia  
lor oferă temeiuri mai mult cu privire la Moldova decât la Țara  
Românească; pentru că în timp ce prima a fost supusă prin forța armelor,  
cea de-a doua a intrat în raporturi mai apropiate cu Turcia numai printr-un  
acord liber consimțit. Ceea ce a constituit însă totdeauna elementul esențial  
și comun al relațiilor ambelor țări cu Turcia este faptul că această  
cvasiprudență,  
caracterizată  
prin  
plata  
unui  
tribut,  
a
implicat  
contracondiția ca Turcia să-și exercite oarecum de la distanță influența  
asupra treburilor interne ale țărilor”13.  
11  
Memoriile Regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. III, Editura  
Machiavelli, București, 1995, p. 86.  
12  
Mihai Maxim, Țările Române și Înalta Poartă, Editura Enciclopedică, București, 1993,  
p. 25.  
13 Independența României. Documente, vol. III, presa străină, Editura Republicii Socialiste  
România, București, 1977, p. 74.  
62  
     
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
Statutul Țărilor Române față de Înalta Poartă, stipulat prin  
capitulații, a rămas, de-a lungul anilor, acela de autonomie. Prevederile  
capitulațiilor au fost sintetizate de către turcologul Mihai Maxim astfel:  
„1. păstrarea domniei de rit creștin, după alegerea prealabilă a  
candidatului de către «țară», din sânul unei familii autohtone, cu drepturi  
la tron și confirmarea lui de către padișah;  
2. conservarea deplină a «drepturilor și libertăților țării», a «legilor  
și credinței», «după datina cea veche», pe scurt – în termeni moderni –  
autoguvernarea și autoadministrarea, fără nici un amestec otoman;  
3. plata haraciului și a peșcheșurilor către sultan și marii săi  
dregători;  
4. domnul să fie «prieten prietenilor și dușman dușmanilor» (dosta  
dost ve düșmana düșman olub) padișahului, adică să ducă o politică  
externă concertată (de alianță) cu cea a Porții, și să furnizeze informații și  
detașamente auxiliare la caz de nevoie; la rândul său, Poarta era obligată  
să «apere» și să «protejeze» țara de orice agresiune externă;  
5. schimbul reciproc de negustori, fugari și prizonieri;  
6. un regim vamal obișnuit, potrivit taxelor locale, pentru mărfurile  
otomane, care intrau în principate;un regim preferențial («clauza națiunii  
celei mai favorizate») pentru produsele românilor tributari, care intrau în  
teritoriile otomane”14.  
29 decembrie 1876/10 ianuarie 1877. Sublima Poartă, prin Savfet-  
Pașa transmite că „este dispusă să facă următoarea declarație:  
Principatele-Unite, care fac parte integrantă a Imperiului Otoman, nu sunt  
atinse de Constituție”15. Se transmite Porții că România „ nu poate însă  
accepta nici această redactare, de aceea răspunde că este nevoită să lase  
Porții răspunderea în privința acestei procedări”16.  
1/13 ianuarie 1877. Principele Carol transmite telegrame principilor  
Serbiei și Muntenegrului. Cu prilejul Anului Nou, Principele Carol  
realizează o legătură directă cu Marele Duce Nicolae aflat la Chișinău,  
transmițând că „își exprimă speranța că toate așteptările dorite de ambele  
părți se vor împlini”17  
Rezultatele discuțiilor și întâlnirile din ziua de cumpănă a anilor  
1876 și 1877, pe stil vechi, arată starea de spirit a națiunii și rezultă că  
războiul este iminent, iar starea economiei e dată de scăderea valorii  
monedei naționale și a bursei. „Părerile oamenilor politici, cărora le-a  
vorbit astăzi Principele, precum și părerile consulilor generali sunt că  
războiul ar fi inevitabil. De altminterea, pretutindeni se împărtășește  
această convingere; din această cauză creditul este zdruncinat, valorile  
tuturor hârtiilor scad, iar tendința burselor deprimantă”18.  
14 Mihai Maxim, op. cit., p. 243.  
15  
Memoriile Regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. III, Editura  
Machiavelli, București, 1995, p. 86.  
16 Ibidem.  
17 Ibidem, p. 87.  
18 Ibidem.  
63  
         
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
Tradiționalul bal de Anul Nou de la Palat nu a mai avut loc.  
4/16 ianuarie 1877. Principele Carol a decis că trebuie semnat  
tratatul pentru trecerea trupelor ruse prin România în drumul lor către  
Balcani, ca urmare a relațiilor existente cu Turcia.  
„Principele Carol este de părere că a sosit momentul de a se semna  
tratatul pentru trecerea rușilor prin țară; aceasta pentru că s-a rupt  
legătura dintre România și Imperiul Otoman, prin procedura fără de nici o  
considerație a Porții și prin concepția turcilor asupra autonomiei României  
și a demnității Principelui Domnitor. Pe Principe, Constituția turcă își  
permite a-l considera ca șeful unei provincii privilegiate”19.  
Prin articolele unu și șapte din Constituția Otomană, demnitatea țării  
și a Principelui Carol au fost grav încălcate.  
Brătianu este de aceeași părere cu principele, dar consideră că  
trebuie pregătită și populația țării pentru acest eveniment.  
În 17/29 decembrie 1876, Bismarck, ca răspuns la scrisoarea  
Principelui Carol, i-a transmis: „ar fi mai preferabil pentru România ca  
trupele ruse să treacă prin țară, în virtutea unei convenții, decât a se  
abandona țara la discreția Rusiei. Nu există pentru moment nici o nevoie de  
a se precipita în această privință”20. Evoluția relațiilor diplomatice dintre  
Înalta Poartă și România a dus la luarea acestei decizii. România se  
îndrepta, în mod inevitabil, către ruperea relațiilor cu Imperiul Otoman.  
5/17 ianuarie 1877. Informațiile ce au sosit de la Constantinopol  
arată că „Savfet-Pașa este dispus a evita ruptura cu România; cu toate  
acestea însă, el nu vrea să convie a da un răspuns în scris, redactat sub  
forma unei note care să poată mulțumi Guvernul român”21.  
Ruptura dintre România și Imperiul Otoman se adâncește.  
7/19 ianuarie 1877. La Constantinopol, evenimentele decurg în  
același sens. „Marele Consiliu a respins în unanimitate propunerile  
conferinței, deoarece le-a găsit ca sunt incompatibile cu integritatea,  
independența și demnitatea imperiului”22.  
8/20 ianuarie 1877. Conferința se dizolvă, iar reprezentantul rus  
„Ignatiev a exprimat în ultima ședință speranța Guvernului rus că Poarta  
va încheia pace cu Serbia și Muntenegru”23.  
Principele Carol trimite o scrisoare către tatăl său în care prezintă și  
situația în care se găsea România. „Ora pericolului se apropie … și  
România va deveni curând teatrul unor mari întâmplări politice și militare,  
pe care Europa le va urmări nu fără oarecare surescitare. Situația noastră  
nu va fi în nici un caz ușoară, deoarece vom fi târâți în aceste complicații,  
cu sau fără voia noastră. Oamenii noștri politici de aici se îngrijesc de  
consecințele unui conflict ruso-turc și de viitorul României, mai mult decât  
mine care îmi trăsesem deja drumul de la început: a încheia o convenție  
19 Ibidem, pp. 87 – 88.  
20 Ibidem, p. 83.  
21 Ibidem, p. 88  
22 Ibidem.  
23 Ibidem.  
64  
         
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
militară cu Rusia și de va fi nevoie, a ne bate alături de ruși contra turcilor.  
Convenția este gata și trebuie numai iscălită”24.  
Dacă în data de 4/16 ianuarie decizia de a semna convenția de  
trecere a trupelor ruse prin România era luată, din scrisoarea din 8/20  
ianuarie rezultă că aceasta era gata de a fi semnată, iar principele nu  
excludea participarea alături de Rusia la un război împotriva Imperiului  
Otoman. Această decizie presupune că implicațiile și riscurile ce rezultau  
din ea erau luate în calcul și se aștepta numai momentul prielnic. Acest curs  
de acțiune prezentat de principe nu era agreat de toată lumea. „Neapărat aici  
părerile sunt împărțite în această privință și se lucrează din răsputeri la  
aceea de a nu ne uni cu rușii; sunt Puteri care ne cer să protestăm contra  
intrării rușilor în țară și să ne retragem cu armata în Valahia Mică! Îți poți  
închipui cum am primit o atare povață”25.  
Decizia și cursul acțiunilor, așa cum erau în viziunea Principelui  
Carol, erau de neclintit. Situația creată de neînțelegerile apărute între  
România și Imperiul Otoman ca urmare a apariției Constituției Otomane  
este exploatată de principe în folosul său și al țării. „Neînțelegerea pe care  
și-a creat-o Poarta cu Constituția Sa mi-a fost favorabilă. Midhat caută  
prin toate mijloacele s-o aplaneze, însă, fiindcă noi cerem astăzi mai mult  
decât ni se poate da, această chestiune rămâne nerezolvată”26. Pentru  
atingerea obiectivului, cererile Principelui Carol și ale României sunt  
conștient mai mari decât ce putea accepta Poarta, iar acestea rămân  
nerezolvate.  
Principele Carol prezintă situația existentă:  
1. Turcia face concentrări de trupe și se înarmează cetățile de la  
Dunăre;  
2. Răspândirea de știri „defavorabile asupra stării armatei ruse; dar  
după informațiile ce le am eu, armata rusă este gata de luptă și cu mult  
superioară armatei turce”27;  
3. Serbia nu va putea avea „nici un rol într-un război eventual. Acest  
stat numai cu cele mai mari sforțări ar putea scoate un corp de armată de  
15.000 de oameni, căruia însă i-ar lipsi moralul”28;  
4. Patriarhul ecumenic de la Constantinopol s-a asociat „cu votul său  
Marelui Consiliu … Cum însă patriarhul nu este altceva decât un funcționar  
turcesc care poate fi numit și destituit după voie, nu i se poate ține în nume  
de rău bietului om că a urlat cu lupii pentru a nu pierde poziția sa…  
Participarea înaltului principe bisericesc la hotărârile Porții va provoca o  
mare indignare în populația creștină din Orient și din Rusia ortodoxă”29;  
24 Ibidem.  
25 Ibidem.  
26 Ibidem, p. 89.  
27 Ibidem.  
28 Ibidem.  
29 Ibidem.  
65  
           
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
5. „Dinastia Hohenzollern de la Dunărea de Jos este deci un factor  
activ de care se ține seama în Germania”30. Bismarck a apreciat poziția  
României față de războiul sârbo-turc;  
6. Partidul Liberal „contează mult pe Imperiul German și are ochii  
ațintiți într-acolo de când a văzut cum a fost părăsită România de  
francezi”31;  
7. Criza financiară a cuprins statul român: „crește zilnic și nu prevăd  
cum vom ieși din această încurcătură. Se efectuează numai plățile  
urgente”32.  
14/26 ianuarie 1877. Sosesc în România ofițeri de geniu ai armatei  
ruse pentru recunoașteri în vederea identificării „materialului ce se găsește  
la îndemână pentru construirea de poduri”33 de la depozitele de materiale  
din Galați.  
Principele Carol primește scrisoarea tatălui său, trimisă din  
Sigmaringen, având ca dată de expediere 11 ianuarie 1877, prin care se  
analizează cazul principelui domnitor și al României care se găsea „tocmai  
în centrul de gravitate al situației Europei”34. Chiar dacă ipostaza este  
neliniștitoare, tatăl îi transmite fiului speranța „că după dezlegarea nodului  
oriental ce va urma, va începe aurora unui viitor mai bun, presupunând că  
cumpătarea în evitarea oricărei ocazii de a provoca o chestiune română,  
după chestiunea turcească, va rămâne linia de conduită a politicii tale”35.  
Analizând trecutul apropiat ajunge la următoarele concluzii:  
1. Conferințele ce au avut loc datorită fricii Europei de Rusia, dar și  
a intereselor diferite ale Marilor Puteri, nu au dus la rezultate concludente:  
„pe de o parte, frica Europei de colosul rusesc, iar pe de alta, diversitatea  
firească a intereselor Marilor Puteri, cu toate au făcut ca conferințele ce  
începuseră așa de bine să aibă un sfârșit atât de rău”36 .  
2. Lipsa intervenției unei Europe unite în războiul turco-sârbesc a  
dus la o întărire a autorității morale a Imperiului Otoman. O Europă unită  
„și mai puțin fricoasă, ar fi putut interveni moralmente în timpul războiului  
sârbesc și ar fi putut începe acele conferințe care de fapt au început tocmai  
după un an. Turcia ar fi rezistat cu greu și ar fi cedat mai mult unei presiuni  
făcute atunci - și fără Rusia – decât va putea să cedeze acum… conferințele  
au făcut fiasco și că efectul acestei nereușite a ridicat și întărit foarte mult  
autoritatea morală a Porții”37.  
3. Apreciază poziția de expectativă a României „conduita sa a fost  
expectativă și neprovocatoare. România este acum resintegra și Europa  
este datoare a-i mulțumi că nu a înmulțit greutățile situației”38.  
30 Ibidem.  
31 Ibidem.  
32 Ibidem.  
33 Ibidem.  
34 Ibidem, p. 90.  
35 Ibidem.  
36 Ibidem.  
37 Ibidem.  
38 Ibidem, p. 91.  
66  
                 
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
4. Rusia nu a prezentat Europei scopul său de formare a unui stat  
neutru „Rusia nu a înfățișat în mod clar înaintea Europei scopul său, fiind  
adevărat, formarea unui stat neutral (și numai România poate fi acela), este  
o expresie teoretică și academică”39.  
Se face o analiză a modului în care se poate ajunge la neutralitate:  
1. Pentru a se ajunge la neutralitate jocul trebuie să fie câștigat de o  
parte sau de alta „sunt convins că se va ajunge la aceasta, însă mai întâi,  
trebuie ca jocul să fie câștigat de o parte sau cealaltă”40;  
2. Trebuia stabilit dacă Constituția Otomană a dus la vindecarea  
Imperiului Otoman „să se constate dacă Turcia a putut găsi, prin  
Constituția ce și-a dat, mijloacele proprii pentru a vindeca bolnava sa stare  
interioară”41;  
3. Dacă Constituția Otomană duce la vindecare, iar Rusia este de  
acord cu garanțiile ce vor rezulta, sunt următoarele consecințe:  
− prima consecință „este neutralizarea României”42;  
− a doua consecință „este declararea neatârnării, căci un stat  
neutral ar putea fi neutral numai de o singură parte”43;  
− a treia consecință rezultată „ar fi aceea că România neatârnată ar  
avea nevoie de o Turcie neatârnată ca veșnică protectoare”44.  
Analiza continuă cu situația în care Rusia va declara război Turciei,  
dar nu cu mandat al Marilor Puteri „Dacă împrejurările interioare ale  
armatei ruse îi permit, atunci Rusia, fără a jigni adânc vaza sa morală, nu  
se va opri de a declara imediat război Turciei, și anume nu ca mandatară a  
celorlalte Puteri Mari, ci pe propria răspundere și pe riscul său propriu”45.  
Marile Puteri vor avea fiecare propria postură față de acest război fără a se  
putea prevede care va fi „celelalte Puteri vor lua față de acest război  
atitudini după însemnătatea intereselor proprii și nu se poate prevedea ce  
forme vor avea aceste interese”46.  
În situația în care Rusia declară război Imperiului Otoman, posibilele  
implicații asupra României sunt:  
1. România va deveni bază de operații „baza de operații a unui  
asemenea război este România. O altă bază de operații nu există”47;  
2. Se constată că rezistența împotriva Rusiei este imposibilă și  
trebuie „a se căuta ca să se câștige din această imposibilitate toate  
avantajele cele mai mari posibile”48;  
3. Acordul pentru trecerea trupelor rusești pe teritoriul României în  
drumul lor către Balcani este considerată ca fiind o jumătate de declarație de  
39 Ibidem.  
40 Ibidem.  
41 Ibidem.  
42 Ibidem.  
43 Ibidem.  
44 Ibidem.  
45 Ibidem.  
46 Ibidem.  
47 Ibidem.  
48 Ibidem.  
67  
                   
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
război „îngăduirea trecerii și stabilirii pe teritoriul românesc a tuturor  
celor de care are nevoie o armată ce poartă războiul, este deja jumătate  
declarația a României contra Turciei”49;  
4. Se constată că România nu se poate opune unei armate de  
200.000 – 300.000 de ruși, iar Turcia „trebuie să recunoască faptul că  
România nu poate să se opună trecerii a 200.000 – 300.000 de ruși”50;  
5. Se ajunge la concluzia că România trebuie să decidă „rămâne  
deci numai de a se hotărî dacă România voiește să coopereze și să treacă  
Dunărea alături de armata rusă”51;  
6. Rusia va urmări realizarea intereselor proprii și nu pe cele ale  
României „Rusia neapărat va avea în vedere interesele sale proprii, și  
niciodată pe cele românești, și cum în politică nu există recunoștință, ți se  
impune cea mai mare precauție”52;  
7. Principele Carol trebuie să aibă în vedere că „Europa nu se va  
mai îngriji de o Românie supusă și bătută, ci numai de o Românie liberă și  
nelegată prin nici un tratat. Deci, băgare de seamă și cumpătare în această  
criză foarte grea”53;  
8. Concluzia tatălui pentru fiul său și țara lui este: „Ține seama de  
sfatul meu și nu uita niciodată că într-o luptă sângeroasă dintre doi  
puternici, mai adesea cade jertfă unul mai mic, care le servește drept preț  
de împăcare, iar cei mari își dau mâna împăcării peste capul lui”54.  
15/27 ianuarie 1877. A sosit la București pretendentul Spaniei, Don  
Carlos, duce de Madrid. Trimisul lordului Salisbury în Bulgaria a transmis  
că „bulgarii din Balcanii de Sud nu vor să știe nimic de ruși, pe când  
bulgarii dinspre Dunăre ar fi hotărâți de a scutura cu orice preț jugul  
turcesc”55. Marele Vizir Midhat se confruntă cu lipsa de încredere a  
sultanului „și sunt temeri că acesta din urmă va fi foarte împiedicat în opera  
sa de reformă”56.  
16/28 ianuarie 1877. România acceptă oferta Rusiei de a primi  
tunuri de calibru mare, iar Serbia este pregătită „să încheie pace direct cu  
Turcia, pe baza statu quo ante, fără vreo mijlocire rusească și va trimite în  
acest scop împuterniciți la Constantinopol”57.  
Este adusă principelui de către baronul Stuart scrisoarea Marelui  
Duce Nicolae, ce se afla la Chișinău, și care este datată 12/24 ianuarie 1877.  
Marele Duce îl informează că armata rusă se află sub comanda sa și că  
scopul acestei armate „este lipsit de orice idee de invadare, de cucerire sau  
ambiție războinică, nu este altul decât de a apăra pe oprimat împotriva  
49 Ibidem.  
50 Ibidem.  
51 Ibidem.  
52 Ibidem.  
53 Ibidem.  
54 Ibidem.  
55 Ibidem, p. 93.  
56 Ibidem.  
57 Independența României. Documente, vol. III, presa străină, Editura Republicii Socialiste  
România, București, 1977, p. 29.  
68  
                 
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
opresorului, de a ajuta pe coreligionarii noștri din Orient să-și recapete  
drepturile lor legitime îndelung încălcate”58.  
Îndeplinirea acestui scop presupunea trecerea armatei ruse prin  
România și realizarea unei înțelegeri din punct de vedere militar care să  
asigure trecerea trupelor ruse „oricât de perfectă ar fi organizarea unei  
armate chemate să opereze în țară străină, numai printr-o definire  
anterioară strictă a relațiilor dintre această armată și autoritățile locale  
este posibil a se evita orice neînțelegere, orice subiect de plângere din  
partea populațiilor al căror teritoriu îl traversează sau îl ocupă această  
armată”59.  
Este de remarcat că se solicită „o înțelegere practică din punct de  
vedere militar, lipsită de orice caracter politic”60, dar nu se menționează că  
trecerea nu va avea loc până când un document politic sau militar nu va fi  
semnat între România și Rusia.  
21 ianuarie/2 februarie 1877. Principele Carol răspunde Marelui  
Duce Nicolae la scrisoarea și solicitările primite privind trecerea trupelor  
ruse, asigurându-l „că trupele ruse, care aleargă pentru a elibera pe frații  
lor creștini, vor întâmpina cu ocazia trecerii lor prin România o primire  
simpatică, frățească”61.  
Referitor la actul care va reglementa trecerea trupelor ruse, acesta  
trebuia să fie un document politic ce trebuia încheiat după ce țarul Rusiei  
notifica Marile Puteri, pentru a nu se considera o violare a convențiilor și  
tratatelor încheiate de România cu Marile Puteri. „Fericit și mândru de a  
înlesni, prin poziția mea și prin mijloacele ce-mi stau în putere, această  
mare operă umanitară, totuși trebuie să vă declar, Monseniore, că  
regulamentul oficial al raporturilor armatei imperiale cu autoritățile țării  
mele va fi întotdeauna considerat ca un act politic și în această calitate el  
trebuie să facă obiectul unui angajament de la guvern la guvern. Dar  
încheierea unui astfel de aranjament, înainte ca Guvernul M. S. Împăratului  
să fi notificat hotărârea sa Europei, ar putea fi considerată de aceasta ca  
un act prin care Guvernul meu violează, din propria sa inițiativă, tratatele  
pe care Puterile Mari au garantat situația politică a țării … armata  
încredințată înaltului său comandament va găsi cele mai mari înlesniri în  
țara me, chiar dacă actul oficial ar trebui iscălit în ajunul trecerii ei”62.  
Principele Carol conștient că nu se poate opune trecerii trupelor  
armatei ruse pe teritoriul țării, căutând să obțină cele mai mari avantaje din  
situații imposibile, se opune încheierii unei înțelegeri militare și este de  
acord cu un angajament politic încheiat de guvernele celor două state, dar  
după ce Rusia notifică decizia sa Marilor Puteri.  
58 Ibidem.  
59 Ibidem.  
60 Ibidem.  
61  
Memoriile Regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. III, Editura  
Machiavelli, București, 1995, p. 94.  
62 Ibidem, p. 95.  
69  
         
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
24 ianuarie/5 februarie 1877. Marele Vizir Midhat-Pașa a fost  
trimis în exil sub învinuirea de conspirație împotriva sultanului.  
Împuternicitul Serbiei a ajuns la Constantinopol pentru încheierea tratatului  
de pace.  
Reprezentanții ruși de pe lângă Marile Puteri trebuie să întrebe  
guvernele acestora despre atitudinea pe care trebuie să o aibă Rusia față de  
Imperiul Otoman în viitor, ca urmare a eșecului conferinței.  
28 ianuarie/9 februarie 1877. Dimitrie Brătianu este „foarte iritat  
contra turcilor și raportează că numai Lordul Salisbury e dușmanul  
turcilor, ci chiar Sir H. Elliot și-a pierdut multe din iluziile ce avea despre  
aceștia”63, la întoarcerea de la Constantinopol.  
Rusia câștigă noi simpatii în Europa și se spune „că ultimele  
demersuri ale lui Ignatiev au avut drept scop numai a scuti deocamdată  
armata rusă de o campanie de iarnă”64.  
11/23 februarie 1977. Dimitrie Sturdza, ministru de finanțe,  
descoperă un deficit de 40 de milioane și solicită reducerea cheltuielilor, iar  
Principele Carol îl susține pe ministrul de război pentru a nu se face o  
reducere a cheltuielilor la acest minister „deoarece are convingerea că, în  
starea actuală a lucrurilor, ar fi o greșeală și s-ar lucra contra intereselor  
țării… Deci nu se va tăia nimic din creditele acordate pentru trebuințele  
oștirii”65.  
15/27 februarie 1877. „Pacea între Serbia și Turcia s-a încheiat.  
Muntenegru ezită încă a depune armele”66.  
21 februarie/ 5 martie 1877. Principele Carol primește scrisoarea  
tatălui său, Principele Carol-Anton, datată 1 martie, în care descrie modul în  
care vede finalul situației în care se află fiul și țara acestuia. „Astfel îmi  
făuresc de la biroul meu deznodământul viitorului apropiat, și n-aș dori  
altceva mai mult decât să mă înșel asupra acestor reflecții; însă nu pot cu  
toate acestea întrevede altceva”67. Deznodământ ce se bazează pe „Confuzia  
știrilor ce primesc este atât de mare, încât mi-am pierdut cu desăvârșire  
compasul care întrucâtva m-ar fi putut orienta în privința mersurilor  
lucrurilor”68.  
Cursul de acțiune pe care tatăl Principelui Carol îl preconizează a se  
întâmpla este următorul:  
1. „Rușii vor transporta spre România baza lor de operații contra  
Transdanubiei și aceasta cât se va putea mai curând, căci nici un stat  
european nu este astăzi în stare să aștepte între pace și război sub eforturi  
atât de mari. România va intra cu această ocazie într-o nouă fază a stării  
sale politice și internaționale”69. Războiul era inevitabil;  
63 Ibidem, p. 96.  
64 Ibidem, p. 95.  
65 Ibidem.  
66 Ibidem, p. 96.  
67 Ibidem, p. 98.  
68 Ibidem, p. 97.  
69 Ibidem.  
70  
             
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
2. „Politicienii pozitivi” vor fi de acord cu grăbirea rezolvării  
situațiilor nehotărâte deoarece „interesele materiale ale tuturor Statelor cer  
o decizie grabnică și corectă”70 și vor înțelege ieșirea României din  
neutralitate. „Oamenii politici pozitivi nu vor condamna, prin urmare,  
niciodată atitudinea ce se impune României, și vor trebui să recunoască  
faptul că această atitudine i s-a impus prin situația sa gravă, că aflându-se  
între două focuri, ei vor saluta cu bucurie momentul când teoria  
neutralității reale va cădea, ca devenind imposibilă”71;  
3. „Politicienii idealiști” vor avea o altă poziție deoarece „pentru  
respectarea principiilor lor sunt capabili a pune în joc viitorul oricărei  
ființe de stat”72;  
4. Dacă Marile Puteri ar fi avut o altă politică, România ar trebui  
să rămână neutră cu arma în mână și sub protecția acestora. „Dacă  
constelația politicii occidentale ar fi fost alta decât ceea ce este astăzi,  
România și-ar fi putut căpăta pe terenul înaltei înțelepciuni de Stat o poziție  
strălucită. Ea ar trebui să-și afirme neutralitatea cu armele în mână, având  
bineînțeles protecția unanimă a Marilor Puteri ce nu sunt în joc”73;  
5. Constată că politicienii pozitivi vor avea dreptate și România va  
trebui să decidă de partea cui va intra în război, a Rusiei sau a Imperiului  
Otoman. „Astfel însă cum stau lucrurile, vor avea dreptate politicienii  
pozitivi și nici un om cu judecată nu va admite ipoteza că România ar fi  
trebuit să inaugureze o politică de Putere Mare, printr-o acțiune în două  
părți, atât contra Rusiei cât și contra Turcii, și va trebui deci să se decidă  
sau pentru o parte sau pentru cealaltă”74;  
6. Intrarea și trecerea armatei ruse prin România reprezintă singura  
posibilitate a Rusiei. „M-am obișnuit pe deplin cu ideea intrării și trecerii  
rușilor prin România… O altă bază mi-ar fi cu neputință să pot găsi”75;  
7. Din analiza în care va decurge războiul ruso-turc rezultă că Rusia  
va obține cu mari greutăți succese militare „armata și elementul slav va  
trebui să se mulțumească numai cu puțină glorie”76, iar Împăratul  
Alexandru „va trebui să se considere fericit a se reîntoarce în Rusia în  
condiții pașnice și normale și deveni stăpân pe o mișcare care pentru starea  
actuală a Rusiei este un pericol foarte mare … Singurul rezultat pipăit pe  
care l-ar putea dobândi întreaga inițiativă rusească ar fi să rămână  
protectoarea României în locul Turciei”77;  
8. În urma războiului România ar putea obține o schimbare de  
suzeranitate. „România ar dobândi prin aceasta sprijinul unei puteri mai  
tari și mai stabilă, și ar putea obține chiar o libertate mai mare de acțiune  
70 Ibidem, p. 98.  
71 Ibidem.  
72 Ibidem.  
73 Ibidem.  
74 Ibidem.  
75 Ibidem.  
76 Ibidem.  
77 Ibidem.  
71  
               
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
înăuntru și în afară, însă nu și-ar putea satisface speranța de a fi cunoscută  
ca Stat independent… Prin urmare, ar fi o schimbare de suzeranitate!…  
Jertfirea României ar fi deci prețul păcii, pivotul pentru reîntoarcerea la  
antanta generală”78.  
Aceasta era viziunea tatălui trimisă fiului său, Principele Carol,  
principele domnitor al României, cel care nu acceptase încheierea unui act  
militar pentru trecerea armatei ruse prin România și care era de acord cu  
încheierea unui act politic între cele două state, România și Rusia, prin  
guvernele lor, iar tatăl consemnează: „Poate că până la primirea acestor  
rânduri, zarul a fost deja aruncat, caz în care nu pot decât să doresc de a  
ieși în favorul tău”79.  
Din analiza perioadei 21 decembrie 1876/2 ianuarie 1877 – 21  
februarie/5 martie 1877, rezultă următoarele concluzii:  
1. Neînțelegerile dintre Imperiul Otoman și România, cauzate de  
articolele unu și șapte ale Constituției Otomane, se amplifică;  
2. Potrivit noii Constituții Otomane, România este considerată  
provincie privilegiată, încălcându-se vechile capitulații, precum și Tratatul  
și Convenția de la Paris;  
3. Demnitatea Principelui Carol este încălcată, prin articolul șapte al  
Constituției Otomane acesta fiind considerat șeful unei provincii  
privilegiate, iar dinastia Hohenzollern din România amenințată;  
4. România protestează față de Poartă din cauza prevederilor celor  
două articole, cerând conștient revendicări cu care aceasta nu poate fi de  
acord, iar ruptura existentă între România și Imperiul Otoman se adâncește;  
5. La 4/16 ianuarie 1877, Principele Carol era decis să semneze  
convenția pentru trecerea armatei ruse prin România, iar la 8/20 ianuarie  
1877 convenția era gata pentru a fi semnată și decizia „de va fi nevoie a ne  
bate alături de ruși contra turcilor”80 luată de principele domnitor;  
6. Principele Carol nu acceptă ca actul de trecere a armatei ruse prin  
România să fie unul militar și transmite Marelui Duce Nicolae că acesta  
trebuie să fie unul politic, încheiat între guvernele celor două state, dar  
numai după ce Rusia va transmite hotărârea sa Marilor Puteri;  
7. În corespondența dintre Principele Carol și tatăl său, Principele  
Carol-Anton, sunt analizate opțiunile de răspuns pe care România și  
principele domnitor trebuie să le ia în situația existentă „ca să câștige din  
această imposibilitate toate avantajele cele mai mari posibile”81.  
78 Ibidem.  
79 Ibidem, p. 99.  
80 Ibidem, p. 88.  
81 Ibidem, p. 91.  
72  
       
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
BIBLIOGRAFIE  
Independența României. Documente, vol. III, presa străină, Editura  
Republicii Socialiste România, București, 1977;  
Memoriile Regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. III,  
Editura Machiavelli, București, 1995;  
MAXIM M., Țările Române și Înalta Poartă, Editura Enciclopedică,  
București, 1993;  
Romanulu, 1877.  
73