Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
MARILE PUTERI ȘI DETERIORAREA PĂCII GLOBALE  
GREAT POWERS AND THE DETERIORATION  
OF GLOBAL PEACE  
GENERAL DE BRIGADĂ (R.) PROF. UNIV. DR. Mircea UDRESCU  
(Academy of Romanian Scientists, 3 Ilfov Street, 050044, Bucharest,  
Romania, email: secretariat@aosr.ro)  
Colonel (r.) prof. univ. dr. ing. EUGEN SITEANU  
(Academy of Romanian Scientists, 3 Ilfov Street, 050044, Bucharest,  
Romania, email: secretariat@aosr.ro)  
Rezumat: Privind spre regulile globale de susținere a păcii mondiale,  
oricine credea că anii de după anul 1989 se vor caracteriza prin pace și diversificare  
a relațiilor comerciale între țări suverane, din moment ce Războiul Rece, justificat  
prin comandamente ideologice, era considerat deja istorie. Aceste speranțe erau  
îndreptățite și de faptul că SUA au promis: „NATO nu se va extinde spre est nici cu  
un centimetru“, ceea ce întărea credința de netăgăduit a popoarelor într-o nouă eră  
a păcii. După ce URSS a făcut implozie, Federația Rusă și celelalte țări care au  
făcut parte din fostul lagăr socialist au încercat să cultive prietenia cu țările  
occidentale, mai ales cu SUA, considerată purtătoarea pe mai departe a stindardului  
păcii și dezvoltării la nivel mondial. Numai că, de prin 1994, SUA și alte țări  
occidentale au început să reevalueze relațiile lor cu noile state suverane apărute din  
fostul spațiu socialist, iar Federația Rusă a început să fie apreciată a fi o țară de  
mâna a doua, a cărei putere economică și militară devenea comparabilă cu cea a  
Italiei sau Spaniei. Ca atare, în noul context al relațiilor de putere, Federația Rusă  
s-a văzut exclusă de la discutarea problemelor globale ale omenirii și a luat  
cunoștință, în mod șocant, de deciziile susținute în unele cancelarii occidentale, de  
a se declanșa procesul extinderii către est a NATO, ca răspuns la solicitarea expresă  
a unor state desprinse de sub influență sovietică și care erau interesate de găsirea  
de noi forme de implementare a garanțiilor de securitate. La scurt timp, noua  
conducere politică a Federației Ruse a analizat noile realități ale polilor de putere  
și a acceptat procesul de extindere a NATO spre est, dar ca o extindere condiționată  
de acordul tacit al său. Federația Rusă a devenit interesată de propria sa securitate,  
din moment ce era evident că orice sistem militar de apărare se putea transforma  
imediat în unul ofensiv și de cucerire. Când în 2008 NATO se gândea să facă invitații  
de aderare a Ucrainei și Georgiei, președintele Rusiei a declarat public faptul că  
apreciază acest demers ca fiind neprietenos și pune în pericol securitatea  
existențială a Federației Ruse. Din acest moment, cele două mari puteri, deși vorbeau  
despre pace, ambele părți o concepeau în moduri diferite: SUA sprijinea consolidarea  
păcii prin extinderea NATO spre est, iar Federația Rusă considera că pacea este  
Membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, email:  
udrescumircea@yahoo.com.  
 Membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință din România, membru titular al  
Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) al Academiei  
Române, email: esiteanu@yahoo.com.  
11  
   
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
posibilă numai prin oprirea procesului de extindere a NATO. În condițiile în care  
Consiliul de Securitate și ONU deveniseră organisme ignorate de marile puteri ale  
lumii, statele au început să considere că nori negri sunt în curs să se adune deasupra  
cerului păcii. În 2008, consilieri americani au sugerat Georgiei să-și extindă cu  
forța autoritatea de stat asupra unor regiuni secesioniste, dar intervenția energică  
a Rusiei a făcut ca planul să nu se realizeze, ceea ce a adus critici evidente din partea  
SUA. Între 2008 și 2022, SUA și Federația Rusă s-au înfruntat proxy, pe pământ  
ucrainean, SUA susținând mișcările prooccidentale, iar Federația Rusă mobilizând  
de partea sa populațiile rusofile. Pe măsură ce forțele politice ucrainene au devenit  
mai atașate valorilor occidentale, Federația Rusă a reușit să desprindă din Ucraina,  
la început Crimeea, apoi, în 2022, regiunile din estul Ucrainei, care au cerut să se  
pună sub protecție militară rusă, declanșând ceea ce a fost denumită de către Putin  
„operația militară specială“ în timp ce lumea occidentală a considerat că aceasta  
nu poate fi decât un îngrijorător „război de agresiune“. Dincolo de aceste  
etichetări, opinia publică mondială a constatat că pacea mondială putea să fie  
tulburată grav numai de acțiunile iresponsabile întreprinse de marile puteri. După  
aproape patru ani de război groaznic, tot marile puteri, este vorba de SUA și  
Federația Rusă, au inițiat discuții de pace, au stabilit un cadru general al acesteia,  
fără a se consulta cu țările care au susținut eforturile militare de război, respectiv  
țările UE.  
Cuvinte cheie: război, pace, securitate, extindere, apărare, logistică,  
financiar, militar, diplomatic, echitate, încredere, drept.  
Abstract: looking at the global rules for maintaining world peace,  
everyone believed that the years after 1989 would be characterized by peace and  
diversification of trade relations between sovereign countries, since the cold war,  
justified by ideological commands, was already considered history. These hopes  
were also justified by the fact that the usa promised: "nato will not expand  
eastward by even a centimeter", which strengthened the undeniable faith of the  
peoples in a new era of peace. After the ussr imploded, the russian federation  
and the other countries that were part of the former socialist camp tried to  
cultivate friendship with western countries, especially with the usa, considered  
the future bearer of the banner of peace and development at the global level.  
However, since 1994, the usa and other western countries began to reassess their  
relations with the new sovereign states emerging from the former socialist space,  
and the russian federation began to be considered a second-rate country, whose  
economic and military power was becoming comparable to that of italy or spain.  
As such, in the new context of power relations, the russian federation saw itself  
excluded from discussing the global problems of humanity and became aware,  
shockingly, of the decisions supported in some western chancelleries, to launch  
the process of nato's eastward expansion, in response to the express request of  
some states that had broken away from soviet influence and were interested in  
finding new forms of implementing security guarantees. Shortly after, the new  
political leadership of the russian federation analyzed the new realities of the  
power poles and accepted the process of nato's eastward expansion, but as an  
expansion conditioned by its tacit agreement. The russian federation became  
interested in its own security, since it was obvious that any military defense system  
could immediately turn into an offensive and conquering one. When in 2008 nato  
was thinking of extending membership invitations to ukraine and georgia, the  
russian president publicly declared that he considered this step to be unfriendly and  
12  
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
endangered the existential security of the russian federation. From that moment on,  
the two great powers, although they talked about peace, both sides conceived it in  
different ways: the usa supported the consolidation of peace by expanding nato to  
the east, and the russian federation believed that peace was possible only by stopping  
the process of nato expansion. Given that the security council and the un had become  
bodies ignored by the great powers of the world, states began to consider that dark  
clouds were gathering over the sky of peace. In 2008, american advisors suggested  
that georgia forcibly extend its state authority over some secessionist regions, but  
the energetic intervention of russia prevented the plan from being realized, which  
brought obvious criticism from the us. Between 2008 and 2022, the us and the  
russian federation faced off by proxy, on ukrainian soil, with the us supporting pro-  
western movements and the russian federation mobilizing russophile populations on  
its side. As ukrainian political forces became more attached to western values, the  
russian federation managed to detach from ukraine, first crimea, and then, in 2022,  
the regions of eastern ukraine, which asked to be placed under russian military  
protection, triggering what was called by putin a "special military operation" while  
the western world considered that this could only be a worrying "war of aggression".  
Beyond these labels, world public opinion has found that world peace could only be  
seriously disturbed by the irresponsible actions taken by the great powers. After  
almost four years of terrible war, the great powers, namely the usa and the russian  
federation, initiated peace talks, established a general framework for it, without  
consulting the countries that supported the military war efforts, namely the eu  
countries.  
Keywords: war, peace, security, expansion, defense, logistics, financial,  
military, diplomatic, equity, trust, law.  
INTRODUCERE  
După aproape patru ani de război în Ucraina, lumea este în măsură să  
constate că speranțele de pace de la începutul anilor 1990 au fost încălcate  
tocmai de statele care au vorbit cel mai mult de această speranță mondială.  
Războiul proxy din Ucraina, purtat de SUA, NATO și alte state occidentale,  
pe de o parte, și Federația Rusă, sprijinită de statele BRICS, pe de altă parte,  
a ajuns într-un moment în care părțile par deja convinse că obiectivele avute  
în vedere la declanșarea acestuia nu mai pot fi atinse, dar se pare că  
perspectivele de pace nu mai mulțumesc pe toată lumea. SUA și Federația  
Rusă sunt pe punctul de a fi de acord cu un plan cadru de pace, în care  
perdanții de serviciu – UE și, mai ales, Ucraina, constată că trebuie să achite  
costurile războiului. Mașina de război a Federației Ruse s-a adaptat mai  
repede cerințelor logistice ale teatrului de luptă, în timp ce NATO și UE au  
mizat prea mult pe obținerea unei victorii facile. Și în timp ce marile puteri  
implicate în conflict, prin planul cadru de pace agreat de ambele părți, își  
proiectează sursele și resursele prin care își vor acoperi costurile, UE se vede  
îndepărtată de la împărțirea prăzii. Pentru toată lumea rămâne deschisă  
posibilitatea de a trage concluzii din așa-numitele „lecții învățate”.  
13  
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
1. Extinderea NATO spre est și accentuarea suspiciunilor  
Federației Ruse.  
Primii ani ai ultimului deceniu al mileniului doi au venit cu  
promisiunea unui miracol: lumea a luat cunoștință de sfârșitul Războiului  
Rece, de reducerea temerilor în legătură cu o conflagrație mondială  
nucleară, de respectarea principiilor legate de dreptul internațional, de  
cultivarea păcii și colaborării în relațiile dintre toate țările, în mod deosebit  
dintre marile puteri. Pentru a-și demonstra buna credință față de dorința de  
pace a omenirii, Tratatul de la Varșovia și-a încetat activitatea, concomitent  
cu promisiunile amicale conform cărora „NATO nu se va extinde spre est  
nici cu un centimetru“. Din momentul în care URSS a făcut implozie, Statele  
Unite ale Americii au constatat că au devenit o putere unică, fără  
contrapondere în context mondial. Acestea  
împreună cu alte state  
occidentale au declarat mediatic, destul de zgomotos, că sunt câștigătoare  
ale Războiului Rece. Și în timp ce statele occidentale salutau și susțineau  
consacrarea SUA ca unică putere internațională, Federația Rusă, ca  
purtătoare de cuvânt al fostelor state din URSS, încerca să demonstreze că  
nu este productivă imaginea unui învingător din războiul ideologic ce luase  
sfârșit, din moment ce totul a fost urmarea unor demersuri de politică  
internă, atât în ceea ce privește URSS, cât și în ceea ce privește drumul ales  
de celelalte țări care au făcut parte din blocul socialist. Pe măsură ce  
Federația Rusă și celelalte țări din Europa de Est au căutat prietenia țărilor  
occidentale, în aceeași măsură SUA și alte țări occidentale au început să  
reevalueze relațiile cu noile state apărute. Și pe măsură ce Federația Rusă a  
început să fie declarată o țară de mâna a doua, a cărei putere economică și  
militară devenea comparabilă cu cea a Italiei sau Spaniei, Federația Rusă s-  
a văzut exclusă de la discutarea problemelor globale ale omenirii. Mai mult,  
în cancelariile occidentale, în mod deosebit la nivelul fundamentării  
deciziilor globale ale SUA, s-a conturat ideea extinderii către est a NATO,  
la solicitarea expresă a unor state desprinse de sub influență sovietică. În  
aceste momente, se spune că fostul președinte al Federației Ruse ar fi  
declarat, într-un mediu restrâns: „am fost păcăliți”. La scurt timp,  
conducerea Federației Ruse a fost luată de către Vladimir Putin care,  
analizând noile raporturi de forță, a acceptat procesul de extindere a NATO  
spre est, dar o extindere condiționată de acordul tacit al Federației Ruse.  
Concomitent, la nivelul Federației Ruse, au început evidente procese de  
centralizare a puterii economice și politice și de refacere a capacității militare  
proprii. Tendințele naționaliste din cadrul Federației Ruse au fost înfrânte  
nemilos. Armamentul nuclear aflat în celelalte republici foste socialiste a fost  
redislocat în cadrul Federației Ruse, aceasta devenind a doua mare putere  
nucleară, după SUA. S-a declanșat de asemenea, un larg proces de cercetare în  
domeniul armamentelor, cu trimitere la componenta sa cognitivă, de ultimă  
generație. Pe măsură ce puterea militară și economică a Federației Ruse a  
devenit mai evidentă, pe măsură ce aceasta a inițiat noi și noi înțelegeri  
strategice cu țări care nu acceptau tendințele unipolare ale politicii mondiale, în  
2008, la București, Vladimir Putin a declarat că extinderea NATO spre est, cu  
14  
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
acceptarea Ucrainei și Georgiei, nu mai este de acceptat, considerând acest  
lucru ca o amenințare existențială asupra securității sale naționale. Din acest  
moment, Federația Rusă a condiționat Occidentul, în mod deosebit NATO  
și Uniunea Europeană, că orice demers ce se va întreprinde în legătură cu  
foste țări ce au făcut parte din URSS, fără acordul său, va constitui prilej de  
ripostă militară. În acest sens, pentru a fi și mai convingătoare, Federația  
Rusă a făcut publică noua sa strategie militară, în care s-a lărgit spectrul  
folosirii armamentului său nuclear. Pe cale de consecință, SUA, NATO și  
UE au început să considere Federația Rusă ca o amenințare la adresa păcii  
și acest lucru s-a materializat în documentele NATO, din care a început să  
reiasă că aceasta a devenit probabilă și posibilă agresoare. Pentru a pune  
Federația Rusă în fața lucrului împlinit, SUA și țările occidentale au început  
să influențeze desfășurarea proceselor politice majore atât din Ucraina, cât  
și din Georgia, prin finanțarea și direcționarea organizațiilor specifice  
societății civile, precum și a partidelor de opoziție, care s-au declarat  
adversare publice ale oricăror influențe din partea Federației Ruse.  
Concomitent, s-au stimulat acțiunile de restrângere a drepturilor  
minorităților ruse din cadrul acestor țări, acțiuni care au culminat cu  
interzicerea limbii ruse ca limbă oficială în Ucraina. La rândul său, Federația  
Rusă a început să se declare ca apărătoare a drepturilor minorității ruse  
oriunde s-ar afla acestea. Ca atare, s-au accentuat contradicțiile naționaliste  
din cadrul acestor state, contradicții ce au căpătat aspecte de manifestări  
violente, care au dus chiar și la apariția grupurilor separatiste înarmate, ce  
angajau forțele de stat în adevărate confruntări cu morți și distrugeri  
materiale. O primă exprimare publică a confruntării dintre Fererația Rusă și  
lumea occidentală a căpătat substanță militară în 2008, când Georgia și-a  
declarat intenția sa de integrare euor-atalantică și a încercat să-și  
consolideze autoritatea statală asupra provinciilor Osetia de Sud și Abhazia,  
regiuni care se bucurau de susținere rusă. În fond, autoritățile georgiene,  
înainte de declanșarea acțiunilor militare propriu-zise au declarat că relațiile  
cu Federația Rusă nu pot avea perspective, în timp ce relațiile cu SUA  
constituie un model pentru cum o superputere și o țară mică pot fi aliați  
strategici. Astfel, în august 2008, când Georgia a declanșat atacul asupra  
Osetiei de Sud, dar Consiliul de Securitate al Rusiei, reunit la 8 august, a  
hotărât intrarea în război de partea osetinilor. Argumentul a fost susținut de  
președintele rus, care declara că „femei, copii și bătrâni mor în Osetia de  
Sud, iar majoritatea dintre ei sunt cetățeni ai Federației Ruse”, iar „cei  
responsabili pentru asta vor fi pedepsiți corespunzător”. Prin intervenția  
nemijlocită a Rusiei în conflictul intern de impunere a autorității de stat în  
Georgia, aceasta, constatând superioritatea evidentă a adversarului său  
militar, a cerut sprijinul SUA de a media pacea. Președintele american Bush  
a decis să nu lase războiul ruso-georgian să escaladeze într-o confruntare  
ruso-americană de tipul Războiului Rece. Prin urmare, cel mai puternic  
aliat al Georgiei nu a dorit să preia frâiele mobilizării Occidentului pentru  
formularea unei decizii comune față de Moscova, ceea ce a scos din joc  
orice posibilitate de a răspunde militar Rusiei, întrucât singura capabilă să  
15  
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
facă asta ar fi fost America. În context, Statele Unite au jucat un rol activ în  
soluționarea crizei, însă numai sprijinind politic medierea, din spatele  
cortinei, și acordând prioritate mediatică Uniunii Europene, prin implicarea  
nemijlocită a Franței. Planul de Pace în șase puncte intermediat de  
președintele francez din partea UE prevedea: să nu se recurgă la folosirea  
forței, încheierea definitivă a tuturor ostilităților, acordarea accesului liber  
pentru ajutorul umanitar, retragerea forțelor armate ale Georgiei pe pozițiile  
lor permanente de cantonament, retragerea forțelor armate ale Federației  
Ruse pe liniile anterioare declanșării ostilităților, adoptarea unor măsuri  
adiționale de securitate de către forțele ruse de peacekeeping înainte de  
stabilirea mecanismelor internaționale, organizarea unei conferințe  
internaționale despre statutul viitor al Osetiei de Sud și Abhaziei și  
modalitățile de asigurare a securității acestora pe termen lung. Oficialii  
americani au găsit documentul revoltător, deși s-au aflat în permanentă  
conexiune cu oficialii francezi, dar au declarat că nu s-au așteptat la un astfel  
de rezultat. Planul a fost considerat simplist și ambiguu și pentru că nu  
amintea nimic despre integritatea teritorială a Georgiei. Însă la conferința  
de presă, președintele Franței a menționat respectarea acestui drept  
inalienabil al oricărui stat suveran, invitându-l și pe președintele rus să îi  
împărtășească opinia, având în vedere că anterior, președintele rus l-a omis  
din discursul său. Răspunzând, președintele rus a adăugat, amenințător, că  
acest drept „nu înseamnă că un stat suveran are dreptul să facă orice  
dorește”, iar referitor la situația celor două enclave separatiste a afirmat că  
„în ultimii ani dreptul internațional a dat numeroase cazuri foarte complicate  
de popoare ce își exersează dreptul la autodeterminare și apariție a unor noi  
state pe hartă. Iată, de exemplu, Kosovo”. În încercările de a moderniza  
organismul militar propriu, la 5 februarie 2010, Moscova a adoptat Doctrina  
militară a Federației Ruse, care definea cele mai importante amenințări,  
astfel: „... tendința de a conferi funcții globale – realizabile prin încălcarea  
normelor de drept internațional – potențialului militar al NATO, și  
apropierea infrastructurii militare a statelor membre ale NATO de granițele  
Federației Ruse, în special prin intermediul extinderii Alianței; desfășurarea  
de contingente militare ale statelor străine (sau grupuri de state) în teritoriile  
învecinate ale Federației Ruse și ale aliaților ei; crearea și desfășurarea de  
sisteme de apărare antirachetă, care subminează stabilitatea globală și  
echilibrul de forțe în domeniul rachetelor nucleare, precum și militarizarea  
spațiului cosmic. “Între 2008 și 2014, Ucraina a pendulat politic către  
Federația Rusă, dar acțiunile subversive inițiate de SUA au creat premise  
pentru a scoate Ucraina din sfera de influență rusă1. Astfel, înainte de  
Maidan, în decembrie 2013, Victoria Nuland, subsecretar de stat, atrăgea  
atenția public, asupra faptului că investițiile americane în Ucraina au ajuns  
la momentul să-și scoată în evidență procesul de rentabilizare, astfel: „Am  
investit peste 5 miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina în aceste scopuri  
1
Cf. Laurențiu Costantiniu, Federația Rusă de mâine prin prisma a două documente  
importante, Policy Brief, nr. 20, București, Institutul Diplomatic Român, februarie 2010, p.  
4.  
16  
 
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
- democratizare, bună guvernanță, participare civică – n.n. și în altele care  
vor face o Ucraină sigură, prosperă și democratică”2, asta după ce cu numai  
o lună în urmă fostul președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, respinsese  
în mod surprinzător semnarea Acordului de Asocierere cu UE, negociat încă  
din 2007, sugerând astfel o oarecare orientare spre Rusia. Decizia liderului  
de la Kiev a declanșat ample proteste în Ucraina, scenariu pus în operă cu  
multe luni în urmă de consilieri americani și care se aștepta să fie profitabil.  
Ca atare, demonstrațiile contra președintelui ales democratic se întețesc,  
protestanții au ocupat primăria din Kiev și au pus bazele unei zone de luptă  
numită Maidan. Opozanții au cerut insistent demisia președintelui  
Ianukovici, care s-a produs în februarie 2014. Imediat, în timp ce  
confruntările dintre adepții și adversarii noii conduceri de la Kiev se  
întețesc, spre surprinderea consilierilor americani și spre surprinderea  
opiniei publice internaționale, milițiile pro-ruse au ocupat sediul Guvernului  
și Parlamentul din Simferopol, capitala peninsulei Crimeea, cerând alipirea  
Crimeei la Rusia. Tot în mod surprinzător, la începutul lunii martie, bărbați  
îmbrăcați în uniforme fără însemne naționale au preluat controlul asupra  
unor puncte strategice, asigurând desfășurarea unui referendum asupra  
statutului Crimeei, în 16 martie, în care peste 90% din votanți au cerut  
alipirea la Federația Rusă. Deși SUA și UE au amenințat Rusia cu sancțiuni,  
aceasta a dat curs demersurilor de încorporare a Crimeei. În acest context,  
ca urmare a demersurilor inițiate de către SUA, Federația Rusă a fost  
exclusă din grupul G8, ONU a condamnat alipirea Crimeei, iar NATO a  
sistat colaborarea cu Moscova, ceea ce a fost considerat ca moment public  
al recunoașterii stărilor conflictuale dintre Occidentul condus de SUA și  
Federația Rusă, un fel de nou Război Rece între ideologiile autoritare  
ireconciliabile, pe de o parte de sorginte rusească, pe de altă parte de  
sorginte specifică demersurilor democrației occidentale. În acest nou  
context al relațiilor dintre marile puteri ale lumii, la 25 decembrie 2014,  
Putin a pus în operă noua doctrină militară, potrivit căreia extinderea NATO  
către granițele Rusiei sau doar a capabilităților sale militare, dar și  
dezvoltarea și implementarea unor sisteme antirachetă reprezentau  
amenințări la adresa securității Federației Ruse. În replică, acțiunile agresive  
ale Moscovei constituiau pentru NATO „amenințări în creștere la adresa  
securității spațiului euroatlantic”3. Ordinea constituțională din Ucraina  
continua să se deterioreze, deși consilierii americani făceau eforturi  
disperate pentru a pacifica toate regiunile locuite majoritar de către ruși.  
Dar, ca la un semnal, regiunile majoritar locuite de ruși din estul Ucrainei au  
început să se organizeze în plan naționalist, să respingă autoritățile ucrainene  
și să ceară alipirea la Federația Rusă. Ucraina s-a simțit obligată să-și extindă  
autoritatea statală asupra acestor regiuni, demersurile sale luând aspectul  
unor adevărate lupte armate, din care rezultau pierderi de vieți omenești,  
distrugeri materiale și radicalizarea ideologică între părți. Mai mult, după  
2 Cf. Victoria Nuland, Conferința Fundației SUA-Ucraina, 13.12.2013.  
3
Brussels Summit Communique, NATO, 14 June 2021, disponibil la https://-  
www.nato.int/eps/en/natohp/news_185000.htm?selectedLocale-en, accesat la 10.03.2026.  
17  
   
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
numeroase acțiuni de internaționalizare a conflictelor interne ale Ucrainei,  
La 24 martie 2021 Volodymyr Zelensky a emis un decret pentru recucerirea  
Crimeei și a început să-și desfășoare forțele în sudul țării. În același timp,  
între Marea Neagră și Marea Baltică s-au desfășurat mai multe exerciții  
NATO, însoțite de o creștere semnificativă a zborurilor de recunoaștere de-  
a lungul graniței cu Rusia. Rusia a efectuat, la rândul său, mai multe exerciții  
pentru a testa pregătirea operațională a trupelor sale și pentru a arăta că  
urmărește evoluția situației. În toată această perioadă, mediatic, președintele  
țării și rușii au devenit tot ceea ce era mai rău pentru pacea mondială, pentru  
securitatea europeană, o amenințare la care trebuia să se ralieze toate forțele  
iubitoare de pace. La sfârșitul lunii noiembrie, Putin a trimis o solicitare  
către Washington cerând garanții din partea Statelor Unite, acestea fiind trei:  
Ucraina să fie un stat neutru. Nicio rachetă nucleară să nu fie amplasată în  
Ucraina. Ucraina nu va fi membră a NATO. Au trecut săptămâni, dar  
Washingtonul nu a răspuns. La scurt timp, cerințele de securitate ale  
Federației Ruse au devenit imperativ în două documente, date publicității în  
mod unilateral în decembrie 2021, unul pentru Statele Unite și unul pentru  
blocul NATO. Prin „Acordul privind măsurile de asigurare a securității  
Federației Ruse și a statelor membre ale organizației Tratatului Atlanticului  
de Nord”, Kremlinul, sub formă de ultimatum, a propus Statelor Unite să  
reconsidere rezultatele Războiului Rece și să restabilească în mod efectiv  
status quo-ul din data de 27 mai 1997. În documentul către SUA, Federația  
Rusă cere SUA: să-și elimine armele nucleare și infrastructura pentru ele  
din Europa și de acum înainte să se abțină de a le desfășura în apropierea  
granițelor Rusiei; să nu înființeze baze militare pe teritoriul statelor care  
făceau parte anterior din URSS, să nu-și utilizeze infrastructura pentru  
desfășurarea de activități militare în aceste state și să nu dezvolte cooperarea  
militară bilaterală naționale din care pot lovi ținte de pe teritoriul celeilalte  
părți; părțile se angajează să nu desfășoare rachete cu rază intermediară de  
acțiune la sol și rachete cu rază mai scurtă de acțiune în afara teritoriului  
național, precum și în acele zone de pe teritoriul lor național din care aceste  
arme sunt capabile să lovească ținte de pe teritoriul celeilalte părți. În  
Tratatul cu NATO, Rusia a cerut, printre altele: participanții confirmă că nu  
se consideră adversari și mențin dialogul și cooperarea pentru a îmbunătăți  
mecanismele de prevenire a incidentelor în largul mării, în spațiul aerian de  
deasupra acestuia; Federația Rusă și toate părțile care , la 27 mai 1997, erau  
state membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord nu își dislocă  
forțele armate și armamentul pe teritoriul tuturor celorlalte state europene,  
în plus față de cele dislocate pe acest teritoriu la 27 mai 1997; participanții  
care sunt state membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord  
refuză să desfășoare orice activități militare pe teritoriul Ucrainei, precum și  
în alte state din Europa de Est, Transcaucazia și Asia Centrală. SUA și NATO  
au considerat inacceptabile asemenea cereri și au insistat asupra faptului că  
Rusia nu are nici-un drept să se opună voinței altor state de a intra în NATO  
și nu are nici-o calitate să ceară modificări ale politicilor NATO. După ce  
regiunile din estul Ucrainei au desfășurat referendumuri prin care s-au  
18  
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
declarat regiuni autonome, cu drept de a cere să fie apărate militar de către  
Federația Rusă, Duma de stat a luat act de solicitările acestor regiuni și a  
cerut președintelui Putin să acționeze în consecință. Pacea mondială a fost  
zdruncinată de urmărirea fără discernământ a intereselor specifice ale celor  
două mari puteri ale lumii: SUA și Federația Rusă, cu implicarea nemijlocită  
a Ucrainei și alinierea Uniunii Europene, precum și cu atragerea altor  
entități statale.  
2. Război de agresiune sau operațiune militară specială.  
Putin a ordonat armatei sale să ia sub protecție militară regiunile  
ucrainene ce și-au declarat democratic independența și alipirea la Federația  
Rusă, în cadrul unei „operațiuni militare speciale“, în contextul mai general  
de „denazificare“ și „dezfascizare“ a Ucrainei. Putin a denumit această  
preluare militară a regiunilor respective ca fiind o „operație militară  
specială“, deoarece considera că procedează conform principiilor de drept  
internațional recunoscute, conform cărora orice grupuri naționale pot decide  
prin referendumuri statutul lor de independență, de desprindere de  
autoritățile statale vechi și de alipire la ordinea de stat specifică altor state.  
Numai că pătrunderea forțelor armate ruse în aceste regiuni a fost  
considerată de către SUA și Uniunea Europeană ca „război de agresiune“,  
„război nedrept“, „război îndreptat împotriva libertăților democratice“ etc,  
ceea ce a îndreptățit lumea occidentală pentru a se mobiliza și a ajuta  
Ucraina până la „obținerea victoriei“. În baza responsabilităților asumate  
față de conducerea Ucrainei, SUA și UE au inițiat o mulțime de sancțiuni  
economice la adresa Federației Ruse și au început să sprijine multilateral  
eforturile militare ucrainene. În același timp, mediatic, eforturile militare  
ruse au fost acoperite de ridicol, iar acțiunile ofensive ale ucrainenilor erau  
considerate ca fapte epopeice, eroismul acestor soldați fiind puternic  
justificat de dorința lor de a reface autoritatea Ucrainei asupra granițelor sale  
recunoscute înainte de agresiunile imperiale ale Rusiei. După aproape patru  
ani de lupte crâncene, după imense pierderi de vieți omenești și mari  
distrugeri materiale, după ce resursele financiare, economice și militare ale  
Occidentului către acest război, ce se preconiza a fi de scurtă durată, au  
început să se epuizeze, după ce relațiile economice internaționale au fost  
destructurate și fragmentate etc., SUA și Federația Rusă au ajuns la  
concluzia revenirii la o pace generală, care să corespundă intereselor  
bilaterale. De data aceasta, UE s-a văzut exclusă de la masa tratativelor de  
pace, deși s-a implicat masiv în susținerea eforturilor de război. În timp ce  
se vorbește despre pace, distrugerile materiale și pierderile de vieți din  
Ucraina devin dramatice, iar UE simte că nu mai are resurse să susțină  
efortul de continuare a războiului. Și de această dată, zorii păcii se discută  
la nivelul marilor puteri care au generat războiul, în timp ce părțile care s-  
au aliniat acestuia constată cu durere că vor înregistra numai costurile la  
care au fost parte. După aproape patru ani de război, România, ca și întreaga  
UE, constată că „deși s-a angajat să ajute Ucraina nu numai cu ceea ce îi  
19  
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
este necesar pentru apărare, ci pentru a obține victoria”, termenii victoriei  
sunt condiționați numai de Federația Rusă, în înțelegere cu SUA.  
3. Învățăminte de război. Experiențe logistice. Consecințe.  
3.1. Învățăminte. Mass-media s-au implicat în descrierea conflictului  
dintre Ucraina și Federația Rusă, în mod preponderent de pe poziția celor care  
au acuzat Rusia de agresiune armată, ignorând complet rațiunile ce au stat în  
spatele operațiunii militare speciale. La început, Rusia a fost prezentată ca un  
colos militar, ce și-a propus să cucerească întreaga Ucraină în câteva zile,  
pentru a fi acoperită de ridicol pe măsură ce s-au intensificat acțiunile  
ofensive ale forțelor militare ucrainene în regiunile în care urma să se instituie  
autoritatea rusească. Frica de armata rusă a fost propagată peste tot în Europa,  
pentru ca țările din UE să se mobilizeze, de teama unui război de agresiune,  
în a acorda ajutor multilateral Ucrainei, devenită apărătoarea păcii europene.  
SUA au mobilizat UE și alte organisme internaționale să se alăture unor  
politici multiple de sancțiuni economice la care a fost supusă Federația Rusă,  
s-a mizat mediatic pe faptul că Federația Rusă va intra într-un colaps  
economic, social și militar, dar de fiecare dată Federația Rusă a găsit soluții  
pentru a depăși cele planificate în cancelariile occidentale. Relațiile  
comerciale ale UE cu Federația Rusă au fost diminuate, până la a se renunța  
la ele, dar urmările acestor demersuri au făcut ca pierderile economiilor  
statelor occidentale să fie extrem de importante. Și din moment ce se promitea  
o victorie a Ucrainei, ajutată public de statele occidentale, războiul din  
Ucraina s-a transformat în unul de uzură, armata rusă s-a adaptat rapid noilor  
tehnici de luptă, au crescut amenințările Federației Ruse în utilizarea  
armamentului nuclear, în timp ce resursele financiare și materiale ale țărilor  
occidentale au început să devină problematice. Analiștii militari ai celor  
patru ani de război nimicitor au fost obligați să constate că Rusia a acționat  
sistemic pentru a trage învățăminte de pe câmpul de luptă și pentru a începe  
un proces de respingere a forțelor ucrainene și de înaintare sigură în plan  
teritorial, pentru a încorpora regiunile a căror apărare militară și-au propus-  
o, promițând amenințător că vor extinde aceste acțiuni și asupra altor regiuni  
cu istoric rusesc, dar acum încorporate la Ucraina. În cadrul lecțiilor  
învățate, responsabilii ruși au sistematizat: apariția, prin consiliere  
occidentală, a noilor tactici pe câmpul de luptă, ce au fost incluse în  
regulamente militare; intensificarea cercetării în domeniul armamentelor și  
inovarea de instrumente menite să reducă la maxim noile tactici de luptă;  
încorporarea dronelor în procesele de luptă de la orice nivel militar, pentru  
a nimici forța vie și pentru a distruge tehnica de luptă identificată pe întreaga  
adâncime câmpurilor de luptă; perfecționarea rachetelor tactice și  
îmbunătățirea sistemelor de lovire de mare precizie; crearea de blindate mai  
performante; regândirea forței distructive a artileriei tactice; transferul de  
responsabilitate către micii comandanți în direcția planificării și finalizării  
misiunilor; coordonarea forțelor pentru obținerea de rezultate lente pe teren  
în condițiile în care se mizează pe saturarea statelor NATO în a continua să  
acorde ajutor, din moment ce pierderile devin de neînlocuit; organizarea  
20  
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
unor rezistențe supraomenești, caracterizate prin eroism și pierderi de vieți,  
dar care să influențeze pe americani și europeni în a-și pierde interesul  
pentru Ucraina etc. De la nivelul cel mai înalt al efortului militar, s-a instituit  
sistemul de învățare în cinci trepte: analiza experienței de luptă,  
sistematizarea propunerilor și recomandărilor, diseminarea soluției ca lecție  
învățată și acțiunea viitoare ca o consecință adoptată. Chiar și la nivel  
central, la Moscova, armata rusă a instituit peste douăzeci de comisii  
dedicate analizării informațiilor primite de pe linia frontului și stabilirii de  
măsuri și proceduri ce trebuie diseminate pe câmpul de luptă în timpul cel  
mai scurt. Pentru a mări puterea distructivă a artileriei, experții ruși au  
pregătit și implementat proceduri de integrare a dronelor în atacurile de  
artilerie. Pentru a se asigura că programele de instruire sunt relevante și  
realiste, comandamentele de la toate nivelurile au luat măsuri de rotire a  
trupelor între câmpul de luptă și poligoanele proprii de instruire, încât pe  
întreaga adâncime a dispozitivelor militare se desfășoară intense acțiuni de  
instruire și de modernizare a ducerii acțiunilor de luptă. În scopul  
îndeplinirii necondiționate a misiunilor de luptă, toți militarii sunt învățați  
cum să ia comanda misiunilor, cum să conducă vehiculele militare pe un  
câmp de luptă complicat, precum și cum să continue asalturile de mici  
dimensiuni, în cadrul unui asalt de dimensiuni mai mari, în condițiile unor  
contramăsuri intense de artilerie și de drone inamice. În condițiile în care  
soldații ruși știu că întregul spațiu militar este puternic vizionat de către  
Ucraina, aceștia sunt instruiți să organizeze echipe de asalt menite să sufoce,  
să copleșească pozițiile defensive ucrainene, prin continuarea misiunii până  
la ultimul viețuitor.  
3.2. Experiențe logistice. În primul an de conflict, specialiștii  
militari ruși au inventariat defectele de proiectare, de fabricație și de  
întreținere a armamentului și tehnicii din dotare, concomitent cu dispunerea  
de măsuri de remediere sau de înlocuire a acestora. În scurt timp,  
producătorii din industria de apărare, puternic centralizată, au primit  
instrucțiuni să îmbunătățească producția, să crească rata de acordare a  
mentenanței și de inovare pe câmpul de luptă, concomitent cu declanșarea  
de programe specifice războiului cognitiv, de găsire de soluții caracterizate  
prin noutate disruptivă, atât pentru armamentul operațional câmpului tactic,  
mai ales pentru armamentul de importanță strategică. Companiile din  
domeniul apărării au fost obligate să trimită specialiști din diversele  
industrii în perimetrul dispozitivelor tactice, pentru a dirija repararea  
tehnicii avariate, a aprecia disfuncționalitățile și a transmite în timp operativ  
indicații de modificare proiectivă și executivă a acesteia. Către sfârșitul  
anului 2023, conducerea centrală de la Moscova a dispus măsuri pentru  
integrarea universităților civile și a centrelor de cercetare în efortul general  
cerut de front. De asemenea s-au precizat forme concrete de colaborare între  
inginerii militari și inginerii centrelor de proiectare și cercetare la locurile de  
testare, în poligoanele de antrenament, pentru testarea responsabilă a  
prototipurilor înainte de a fi trimise în luptă. Pentru a reduce eficacitatea  
21  
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
armamentului ucrainean, inginerii ruși au montat operativ blindaje de  
protecție pe vehicule, au inventat noi tehnici de camuflaj și au propus  
adoptarea de noi tactici de cucerire a obiectivelor tactice cu subunități mici și  
foarte mobile. S-au pus în operă noi tehnici de integrare a mutațiilor logistice  
în câmpul tactic prin corelarea sistemelor; plan de achiziții sau de dotare, plan  
de instruire, plan de ducere a operațiilor, prin implicarea tuturor nivelurilor  
militare. Pentru a crește rezistența în câmpul tactic, Moscova și adaptat din  
mers sistemul logistic, cu accent pe introducerea de noi tehnologii și noi  
moduri de utilizare a tehnologiilor mai vechi, cu scopul îmbunătățirii preciziei  
țintirii. Conducerea centrală rusă s-a concentrat concomitent pe dotarea și  
înzestrarea armatei proprii cu vehicule aeriene fără pilot, precum și pe  
detectarea și distrugerea acestor vehicule ce veneau dinspre partea inamică.  
Imediat ce s-a sesizat importanța vehicolelor aeriene fără pilot, conducerea  
centrală a Rusiei a dispus înființarea unității Rubikon, entitate de elită a  
Ministerului Apărării, care a primit drept obiect central de activitate  
cercetarea și operarea dronelor, precum și experimentarea diferitelor tactici  
de instruire în vederea utilizării eficace a acestui nou vehicul de luptă. Pe  
ansamblu, Rusia, spre deosebire de experiența ultimului război mondial, a  
trecut la a acorda o atenție deosebită condiționărilor logistice ale frontului.  
Astfel, companiile din domeniul apărării au trecut la modernizarea blindajelor  
vehiculelor, la dotarea acestora cu motoare mai puternice și cu sisteme de  
bruiaj sofisticate, la creșterea letalității bombelor sale planante, la mărirea  
producției de drone, la remedierea defecțiunilor de fabricație, la îmbunătățirea  
protocoalelor de întreținere și de mentenanță etc.  
3.3. Consecințe. Armata rusă este pe cale să iasă din acest război cu  
o vastă experiență, cu o viziune distinctă asupra ducerii acțiunilor militare,  
fiind în măsură să-și împărtășească experiența și la țările care i-au fost  
aproape, în mod deosebit China, Iran, Coreea de Nord etc. Mai mult decât  
orice, marile puteri ale lumii și UE sunt puse în situația de a învăța din  
situația creată și să înțeleagă că acțiunile războinice în care se implică total  
marile puteri pot lesne degenera într-o adevărată apocalipsă, iar pacea  
mondială are deja nevoie de o nouă reglobalizare a lumii după modelul de  
după cel de-Al Doilea Război Mondial. Pe măsură ce Rusia a luat măsuri  
de adaptare a procedurilor de ducere a acțiunilor militare la „lecțiile  
învățate“, Ucraina a început să se confrunte cu pierderi mai mari, încât  
fluxurile de reaprovizionare a forțelor dinspre SUA și UE au devenit greu  
de sincronizat. Schimbările dure din domeniile cercetării, fabricării și  
diseminării de mijloace tehnice de luptă inovative au făcut posibil ca  
avantajul tehnologic de care s-a bucurat Kievul la început să se mărească.  
Atacurile cu drone și rachete rusești au devenit încetul cu încetul mai ample  
și mai complexe, ceea ce a obligat Occidentul să furnizeze Kievului mai  
multe sisteme de apărare antiaeriană. După unele succese, militarii ucraineni  
au înțeles că au avut unele succese datorită avantajului de inovare susținut  
de către Occident, dar acesta este pe cale să se erodeze, iar Ucraina știe că,  
fără implicarea coordonată a SUA, UE și NATO, nu poate opri acțiunile  
22  
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
ofensive ruse numai prin numărul soldaților. Armata ucraineană s-a adaptat  
din mers la noile cerințe ale câmpului de luptă perfect vizibil și a renunțat  
la utilizarea formațiunilor mari de blindate, insistând pe folosirea de echipe  
de mici dimensiuni, puternic sprijinite din toate mediile posibile. Echipele  
de recunoaștere, echipele de asalt, puternic sprijinite de formațiuni de drone  
etc. formează un tot unitar menit să asigure depășirea apărării ruse. Când  
unități de atac rusești sunt puse în imposibilitatea de a avea succes, artileria,  
rachetele și aviația primesc misiunea de a distruge sistematic toate reperele  
fizice încorporate în sisteme de apărare. Cine privește către localitățile  
ocupate de armata rusă constată că acestea seamănă izbitor cu cele din Al  
Doilea Război Mondial, care erau pur și simplu șterse de pe suprafață  
pământului prin bombardamente continue de artilerie și aviație. De aceea,  
armata ucraineană se concentrează deja pe diversificarea vehiculelor fără  
pilot, acțiune considerată ca multiplicatoare a puterii sale militare, pe  
modernizarea roboților, vehiculele fără pilot și roboții specifici acțiunilor  
militare constituind deja cele mai importante arme ale viitorului. Acțiunile  
militare viitoare, care înspăimântă chiar și pe marile puteri militare ale  
lumii, sunt imaginate ca roiuri dirijate de drone relativ autonome, menite să  
copleșească apărarea inamică, ca sisteme de microdrone dificil de detectat  
și identificat, deoarece pot imita păsări, insecte, chiar alte animale sălbatice.  
Teoreticienii militari consideră că inteligența artificială va fi esențială  
pentru luptele moderne. De aceea consideră că este absolut necesar ca  
inteligența artificială să poată domina rachetele hipersonice, sistemul de  
apărare aeriană, sistemele de apărare a infrastructurii critice etc. Pentru a  
evita să rămână în urmă, SUA, UE și NATO sunt obligate să acorde o atenție  
mărită lecțiilor învățate din războiul din Ucraina, mai ales pentru că Rusia  
deja diseminează lecțiile învățate spre țări considerate autocrate . După  
aproape patru ani de război dintre NATO și Federația Rusă mascat proxy de  
către Ucraina, se pare că Ucraina nu poate fi ușor învinsă.  
CONCLUZII  
Pacea lumii a fost pusă la încercare de cele două mari puteri – SUA  
și Federația Rusă, ale căror interese au început să devină contondente pe  
măsură ce NATO a intrat într-un proces de extindere spre est, ceea ce a fost  
interpretat ca o amenințare existențială asupra securității Federației Ruse.  
Momentul de cumpănă al acestor interese a fost marcat de anul 2022, când  
„operația militară specială”, inițiată de Putin asupra unor regiuni din estul  
Ucrainei, a devenit „război de agresiune” pentru democrațiile vestice care,  
în frunte cu SUA și UE s-au angajat să ajute Ucraina până la obținerea  
victoriei împotriva agresiunii. După aproape patru ani de război, se pare că  
armata rusă se găsește într-un relativ proces ofensiv, în timp ce statele  
membre ale coaliției democratice sunt deja hotărâte să sprijine în continuare  
Ucraina împotriva invaziei militare rusești. În timp ce SUA și Federația  
Rusă se pun de acord asupra unui plan de pace, UE și Ucraina constată că  
vor fi obligate să achite nota de plată a războiului. Deja pentru Moscova nu  
se mai pune problema unui compromis, în sensul sugerat de UE, ci de  
23  
Revista de Ştiinţe Militare 1/2026  
acceptarea unei capitulări necondiționate din partea Ucrainei, din moment ce  
SUA încearcă să facă presiuni asupra UE să fie de acord cu condițiile de pace  
agreate de cele două mari puteri. În acest context, UE se vede pusă în situația  
de a constata că planul ruso-american nu este altceva decât conturarea unui  
cadru de cooperare strategică între cele două mari puteri, pentru care Ucraina  
nu mai constituie un scop în sine, ci un instrument de proiectare de noi  
parteneriate strategice agreate de SUA. Învățămintele, experiența logistică și  
consecințele desfășurării operațiilor militare susțin tocmai faptul că marile  
puteri care au dereglat obiectivele păcii mondiale, tot ele găsesc rațiuni de  
împăcare, lăsând ca eforturile de război să fie achitate de celelalte state ce s-  
au angajat în asemenea jocuri strategice.  
BIBLIOGRAFIE  
COSTANTINIU L., Federația Rusă de mâine prin prisma a două documente  
importante, Policy Brief, nr. 20, București, Institutul Diplomatic  
Român, februarie 2010;  
FREEDMAN L., Viitorul războiului, Editura Litera, București, 2019;  
NULAND V., Conferința Fundației SUA-Ucraina, 13.12.2013;  
Brussels Summit Communique, NATO, 14 iunie 2021.  
24