Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
CORELATE FUNDAMENTALE ÎNTRE DIPLOMAȚIA  
PREVENTIVĂ ȘI DIPLOMAȚIA COERCITIVĂ  
FUNDAMENTAL CORRELATIONS BETWEEN PREVENTIVE  
DIPLOMACY AND COERCIVE DIPLOMACY  
General (r) prof. univ. dr. Teodor FRUNZETI  
(Academy of Romanian Scientists, 3 Ilfov Street, 050044, Bucharest,  
Romania, email: secretariat@aosr.ro)  
Maior (r) conf. univ. dr. Aliodor MANOLEA  
(Academy of Romanian Scientists, 3 Ilfov Street, 050044, Bucharest,  
Romania, email: secretariat@aosr.ro)  
Rezumat: Această lucrare examinează relația dintre diplomația preventivă  
și diplomația coercitivă într-un sistem internațional marcat de proliferarea  
conflictelor armate, rivalitatea dintre marile puteri și extinderea instrumentelor  
hibride de presiune. Argumentul său central este că diplomația preventivă rămâne  
instrumentul cu cel mai mare potențial de a reduce costurile umane, politice și  
economice ale conflictelor, însă eficacitatea sa depinde de voința politică, de  
mecanismele funcționale de avertizare timpurie și de capacitatea instituțiilor  
multilaterale de a transforma informațiile în acțiune. În același timp, diplomația  
coercitivă continuă să fie utilizată ca un instrument cu o constrângere limitată prin  
amenințări, sancțiuni, ultimatumuri sau demonstrații calibrate de forță, dar  
succesul său depinde de obiective realiste, semnalizare credibilă, disponibilitatea  
unor opțiuni de ieșire negociate și respectarea dreptului internațional. Dintr-o  
perspectivă militară, relația dintre cele două forme de diplomație este inseparabilă  
de capacitățile credibile, reziliență, interoperabilitate aliată, avertizare timpurie și  
utilizarea controlată a instrumentelor militare în sprijinul dialogului strategic.  
Într-o lume dominată de conflicte, prevenirea ar trebui să rămână principala  
opțiune normativă și strategică, în timp ce coerciția ar trebui utilizată doar în  
sprijinul dezescaladării și al unei soluționări politice viabile.  
Cuvinte cheie: diplomație preventivă, diplomație coercitivă, prevenirea  
conflictelor, sancțiuni, securitate internațională, gestionarea crizelor, diplomație a  
apărării, descurajare integrată, Marea Neagră.  
Abstract: This paper examines the relationship between preventive  
diplomacy and coercive diplomacy in an international system marked by the  
proliferation of armed conflicts, great-power rivalry, and the expansion of hybrid  
instruments of pressure. Its central argument is that preventive diplomacy remains  
the instrument with the greatest potential to reduce the human, political, and  
economic costs of conflicts, yet its effectiveness depends on political will,  
functioning early-warning mechanisms, and the capacity of multilateral institutions  
to transform information into action. At the same time, coercive diplomacy  
Membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, Președinte al Secției de  
Științe Militare, Universitatea Titu Maiorescu, email: tfrunzeti@gmail.com.  
  
Membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România, Universitatea  
Hyperion, email: aliodormanolea@hyperion.ro.  
5
   
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
continues to be used as an instrument of limited compellence through threats,  
sanctions, ultimatums, or calibrated demonstrations of force, but its success  
depends on realistic objectives, credible signaling, the availability of negotiated  
exit options, and compliance with international law. From a military perspective,  
the relationship between the two forms of diplomacy is inseparable from credible  
capabilities, resilience, allied interoperability, early warning, and the controlled  
use of military instruments in support of strategic dialogue. In a conflict-dominated  
world, prevention should remain the primary normative and strategic option, while  
coercion should be employed only in support of de-escalation and a viable political  
settlement.  
Keywords: preventive diplomacy, coercive diplomacy, conflict prevention,  
sanctions, international security, crisis management, defence diplomacy,  
integrated deterrence, Black Sea.  
1. Introducere  
Ordinea internațională actuală este definită de o densitate ridicată a  
crizelor și de o degradare vizibilă a mediului de securitate1.  
Potrivit SIPRI Yearbook 2025, în anul 2024 numărul estimat al  
deceselor asociate conflictelor armate a crescut la aproximativ 239.000, cel  
mai ridicat nivel din intervalul 2018-2024, iar cinci conflicte majore au  
depășit pragul de 10.000 de victime într-un singur an2. Acest tablou  
sugerează nu doar persistența războaielor clasice, ci și revenirea confruntării  
interstatale  
convenționale,  
combinată  
cu  
expansiunea  
presiunilor  
economice, informaționale, cibernetice și simbolice3.  
În acest context, dezbaterea despre diplomația preventivă și  
diplomația coercitivă capătă o relevanță specială. Diplomația coercitivă este  
modificarea comportamentului unui actor prin amenințări sau costuri  
deliberate, fără intrarea imediată într-un război total4. Dacă diplomația  
preventivă operează în registrul diminuării riscurilor și al menținerii  
dialogului5, diplomația coercitivă acționează în registrul presiunii  
controlate6. În practică, însă, separația dintre ele este mai puțin rigidă decât  
sugerează definirea teoretică.  
1
SIPRI. 2025. „Armed Conflict and Conflict Management." În SIPRI Yearbook 2025.  
Stockholm  
International  
Peace  
Research  
Institute,  
disponibil  
la  
https://www.sipri.org/yearbook/2025/02, accesat la 15.05.2026.  
2 Idem.  
3 Idem.  
4
Sweijs Tim, 2023, The Use and Utility of Ultimata in Coercive Diplomacy, Cham:  
Palgrave Macmillan, disponibil la https://doi.org/10.1007/978-3-031-21303-8, accesat la  
15.05.2026, Mitton John Logan, 2022 „Lessons in Deterrence: Evaluating Coercive  
Diplomacy in Syria, 2012-2019, Journal of Strategic Studies 45 (3), pp. 411-438, disponibil  
la https://doi.org/10.1080/01402390.2019.1692659, accesat la 15.05.2026.  
5
Ramcharan Bertrand G, 2020, Contemporary Preventive Diplomacy. London and New  
York: Routledge. disponibil la  
https://www.routledge.com/Contemporary-Preventive-  
Diplomacy/Ramcharan/p/book/9780367492342, accesat la 16.05.2025, Verbeke Johan,  
2023, Diplomacy in Practice: A Critical Approach, London and New York: Routledge,  
disponibil  
la  
https://www.routledge.com/Diplomacy-in-Practice-A-Critical-  
Approach/Verbeke/p/book/9781032287089, accesat la 16.05.2026.  
6 Sweijs Tim, 2023, op.cit.  
6
           
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
Din unghiul relației dintre politică externă, strategie militară și  
planificarea apărării, putem arăta că, în spațiul euro-atlantic, diplomația nu  
mai poate fi separată de reziliență, mobilitate militară, interoperabilitate  
aliată, prezență avansată și controlul escaladării7. Astfel, relația dintre  
prevenție și coerciție este și o relație dintre putere, semnalizare strategică și  
capacitatea de a păstra inițiativa politică fără a pierde controlul militar al  
crizei8.  
Suntem de părere că, într-o lume dominată de conflicte, diplomația  
preventivă ar trebui să rămână opțiunea strategică principală, deoarece  
costurile eșecului sunt incomparabil mai mici decât costurile gestionării  
unui război deja declanșat (Ramcharan 2020; United Nations Secretary-  
General 2023). Este necesar să evidențiem faptul că, în absența unui minim  
de presiune credibilă, prevenția riscă să devină pur declarativă (Sweijs 2023;  
Wirtz and Larsen 2023). În mod simetric, diplomația coercitivă poate  
produce efecte limitate și utile numai dacă este subordonată unui obiectiv  
politic realist și unei logici de dezescaladare, nu unei logici punitive sau  
revanșarde (Mitton 2022; Alim 2020).  
2. Repere conceptuale: între prevenție și constrângere  
Când ne referim la diplomația preventivă, aceasta este mai mult  
decât o simplă reacție timpurie la o criză (Ramcharan 2020; Myl 2021). Ea  
include avertizare timpurie, bune oficii, mediere, misiuni politice speciale,  
măsuri de consolidare a încrederii, implicarea organizațiilor regionale și  
menținerea unor canale deschise de comunicare între actorii aflați în  
tensiune (Ramcharan 2020; Myl 2021). Unii autori subliniază că diplomația  
preventivă contemporană trebuie gândită în legătură cu securitatea umană și  
cu SDG 16 (Ramcharan 2020), iar alții chiar insistă asupra faptului că  
prevenția nu este doar o formulă instituțională, ci o practică diplomatică ce  
presupune analiză, persuasiune și înțelegerea limitelor proprii ale actorilor  
implicați (Verbeke 2023).  
În schimb, diplomația coercitivă urmărește să schimbe calculul  
adversarului prin amenințări credibile și costuri controlate (Sweijs 2023;  
Chappell 2021). Ea poate lua forma sancțiunilor, ultimatumurilor,  
demonstrațiilor de forță, izolării diplomatice sau a unor acțiuni limitate  
menite să transmită hotărâre fără a produce o escaladare totală (Sweijs  
2023). Chiar se arată că ultimatumurile pot să rămână ca un nucleu al  
coerciției interstatale iar efectele să difere în funcție de tipul de mesaj și de  
7
NATO 2022 Strategic Concept, disponibil la https://www.nato.int/en/about-us/official-  
texts-and-resources/official-texts/2023/03/03/nato-2022-strategic-concept,  
accesat  
la  
16.05.2026, Council of the European Union. 2022, „A Strategic Compass for a Stronger EU  
Security and Defence in the Next Decade", 21 Martie 2022, disponibil la  
https://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2022/03/21/a-strategic-compass-  
for-a-stronger-eu-security-and-defence-in-the-next-decade/, accesat la 16.05.2026.  
8
Wirtz James, Jeffrey Larsen, 2023, „Who Does Deterrence? The Politics and Strategy of  
Integrated Deterrence", The RUSI Journal 168 (6): pp. 14-20, disponibil la  
https://doi.org/10.1080/03071847.2023.2288133, accesat la 17.05.2026.  
7
   
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
contextul strategic, ceea ce infirmă ideea că orice ultimatum este în mod  
necesar irațional sau contraproductiv9.  
Din punct de vedere metodologic, în acțiunea corelativă dintre cele  
două tipuri de diplomație ar trebui să se țină cont de trei variabile.  
Prima variabilă este momentul intervenției: astfel, prevenția  
acționează înaintea sau în fazele incipiente ale crizei10 în timp ce coerciția  
apare de regulă atunci când acțiunea beligenă este deja avansată11.  
A doua variabilă este logica instrumentului: prevenția reduce  
incertitudinea și creează spațiu pentru compromis, în vreme ce coerciția  
crește costurile nonconformării12.  
A treia variantă pe care o aducem în atenție este legitimitatea.  
Conform acesteia, diplomația preventivă se bucură de o prezumție mai  
puternică de legitimitate, în timp ce diplomația coercitivă trebuie justificată  
mult mai strict juridic, politic cât și moral13.  
2.1. Corelate politico-militare ale prevenției și coerciției  
Printr-o analiză specifică științelor militare, credem că diplomația  
preventivă și cea coercitivă trebuiesc raportate la legătura dintre nivelul  
politic, nivelul strategic și nivelul operațional14. În acest context, diplomația  
preventivă are ca suport sisteme de avertizare timpurie, cunoaștere  
situațională, dialog politico-militar, canale militare de deconfliction,  
prezență avansată cu rol de reasigurare și exerciții comune menite să reducă  
neîncrederea15. Pe de altă parte, diplomația coercitivă folosește aceleași  
9
Sweijs, Tim. 2023. The Use and Utility of Ultimata in Coercive Diplomacy. Cham:  
Palgrave Macmillan. https://doi.org/10.1007/978-3-031-21303-8.  
10  
Ramcharan Bertrand G, 2020, Contemporary Preventive Diplomacy. London and New  
York: Routledge. disponibil la  
https://www.routledge.com/Contemporary-Preventive-  
Diplomacy/Ramcharan/p/book/9780367492342, accesat la 16.05.2025, Myl, Malgorzata.  
2021. "Special Political Missions and Their Role in a Preventive Diplomacy: Opportunities  
and Challenges." Eastern European Journal of Transnational Relations 4 (2): 9-25.  
https://doi.org/10.15290/eejtr.2020.04.02.01.  
11  
Mitton, John Logan. 2022. "Lessons in Deterrence: Evaluating Coercive Diplomacy in  
Syria,  
2012-2019."  
Journal  
of  
Strategic  
Studies  
45  
(3):  
411-438.  
https://doi.org/10.1080/01402390.2019.1692659.  
12  
Chappell, Brian K. 2021. State Responses to Nuclear Proliferation: The Differential  
Effects of Threat Perception. Cham: Palgrave Macmillan. https://doi.org/10.1007/978-3-  
030-59801-3.  
13  
Verbeke, Johan. 2023. Diplomacy in Practice: A Critical Approach. London and New  
York: Routledge disponibil la https://www.routledge.com/Diplomacy-in-Practice-A-  
Critical-Approach/Verbeke/p/book/9781032287089, accesat la 18.05.2026.  
14 Wirtz, James, Jeffrey Larsen. 2023. "Who Does Deterrence? The Politics and Strategy of  
Integrated  
https://doi.org/10.1080/03071847.2023.2288133.  
15  
Deterrence."  
The  
RUSI  
Journal  
168  
(6):  
14-20.  
NATO 2022 Strategic Concept, disponibil la https://www.nato.int/en/about-us/official-  
texts-and-resources/official-texts/2023/03/03/nato-2022-strategic-concept, accesat la  
18.05.2026, Council of the European Union. 2022, „A Strategic Compass for a Stronger EU  
Security and Defence in the Next Decade", 21 Martie 2022, disponibil la  
https://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2022/03/21/a-strategic-compass-  
for-a-stronger-eu-security-and-defence-in-the-next-decade/, accesat la 18.05.2026.  
8
             
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
resurse, dar într-o logică diferită: semnalizarea intenției, creșterea costurilor  
pentru adversar, demonstrația de capabilitate și controlul escaladării16.  
În limbaj militar, diferența majoră nu este una de instrumente, ci de  
intensitate, scop și prag de utilizare. NATO a reafirmat în Conceptul  
Strategic din 2022 că securitatea euro-atlantică se sprijină pe trei sarcini de  
bază: descurajare și apărare, prevenirea și gestionarea crizelor, respectiv  
securitate cooperativă, ceea ce confirmă faptul că prevenția și presiunea  
strategică nu sunt lumi separate, ci sunt părți ale aceleiași arhitecturi de  
securitate. În același sens, Busola Strategică a Uniunii Europene susține că  
mediul de securitate mai ostil impune un salt calitativ în capacitatea de  
acțiune, reziliență și investiție în apărare17.  
Rezultă de aici că diplomația preventivă și diplomația coercitivă  
trebuiesc privite ca două moduri de convertire a puterii în efect politic.  
Prima transformă capabilitatea în încredere, stabilitate și timp diplomatic pe  
când cea de a doua transformă capabilitatea în presiune, cost și semnal de  
hotărâre18. În ambele cazuri, credibilitatea depinde de coerența dintre  
intenția politică, resursa militară și arhitectura alianțelor19.  
3. Avantaje, instrumente și limite ale diplomației preventive  
Principalul avantaj al diplomației preventive este acela că se  
intervine înainte ca violența să devină sistemică20. Costurile intervenției  
preventive sunt, de regulă, mai mici decât costurile pacificării post-conflict,  
ale reconstrucției sau ale managementului umanitar21. În plus, prevenția  
păstrează instituțiile politice în funcțiune, evită radicalizarea actorilor și  
poate conserva un minim de încredere necesar negocierii ulterioare. În  
viziunea ONU, reactivarea diplomației și întărirea capacității de  
monitorizare a riscurilor sunt indispensabile într-o lume fragmentată și cu  
multiple focare de instabilitate22.  
16  
Blankenship Brian, Erik Lin-Greenberg. 2022. "Trivial Tripwires? Military Capabilities  
and  
https://doi.org/10.1080/09636412.2022.2038662.  
17  
Alliance  
Reassurance."  
Security  
Studies  
31  
(1):  
92-117.  
NATO 2022 Strategic Concept, disponibil la https://www.nato.int/en/about-us/official-  
texts-and-resources/official-texts/2023/03/03/nato-2022-strategic-concept,  
19.05.2026.  
accesat  
la  
18 Wirtz, James, Jeffrey Larsen. 2023. "Who Does Deterrence? The Politics and Strategy of  
Integrated  
Deterrence."  
The  
RUSI  
Journal  
168  
(6):  
14-20.  
https://doi.org/10.1080/03071847.2023.2288133.  
19 Blankenship Brian, Erik Lin-Greenberg. 2022, op. cit.  
20  
Ramcharan, Bertrand G. 2020. Contemporary Preventive Diplomacy. London and New  
York: Routledge, disponibil la  
https://www.routledge.com/Contemporary-Preventive-  
Diplomacy/Ramcharan/p/book/9780367492342, accesat la 19.05.2026.  
21  
United Nations Secretary-General. 2023. Our Common Agenda: Policy Brief 9, A New  
Agenda  
for  
Peace.  
New  
York:  
United  
Nations,  
disponibil  
la  
https://digitallibrary.un.org/record/4015374, accesat la 19.05.2026.  
22 Idem.  
9
             
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
Un rol important îl au misiunile politice speciale23 descrise drept  
instrumente flexibile ale diplomației preventive, capabile să combine  
prezența politică, analiza de teren și facilitarea dialogului, dar a căror  
eficiență depinde de susținerea politică și financiară a organizațiilor care le  
mandatează. Din această perspectivă, prevenția nu înseamnă pasivitate, ci  
prezență timpurie, legitimitate și capacitatea de a acționa înainte ca toate  
părțile să considere violența drept singura opțiune24.  
Cazul ASEAN și al crizei din Myanmar ilustrează atât potențialul,  
cât și limitele diplomației preventive regionale. Caballero-Anthony arată că,  
în pofida crizei din Myanmar, a tensiunilor din Marea Chinei de Sud și a  
rivalității SUA-China, „ASEAN way”, bazat pe informalitate și consens,  
rămâne mecanismul preferat de guvernanță regională de securitate25.  
Această informalitate oferă acces și reduce rigiditatea negocierii, însă poate  
slăbi capacitatea de reacție atunci când regimul de consens blochează măsuri  
ferme26. În aceeași logică, se poate arăta că negocierile susținute de ONU și  
conduse de ASEAN reprezintă una dintre puținele căi realiste pentru  
relansarea unei soluții politice, tocmai pentru că îmbină legitimitatea  
regională cu sprijinul internațional27.  
Privitor la limitele diplomației preventive, se poate observa că ele  
devin evidente atunci când avertizarea timpurie nu este urmată de voință  
politică. În multe crize contemporane, actorii internaționali cunosc  
semnalele de risc, dar ezită să intervină diplomatic din cauza rivalităților  
geopolitice, a costurilor reputaționale sau a fricii de eșec28. În astfel de  
situații, prevenția nu eșuează pentru că ar fi conceptual slabă, ci pentru că  
arhitectura politică ce ar trebui să o susțină este fragmentată29. Cu alte  
cuvinte, diplomația preventivă are o problemă mai puțin de concepție și mai  
mult de implementare30.  
23  
Myl, Malgorzata. 2021. "Special Political Missions and Their Role in a Preventive  
Diplomacy: Opportunities and Challenges." Eastern European Journal of Transnational  
Relations 4 (2): 9-25. https://doi.org/10.15290/eejtr.2020.04.02.01.  
24 Idem.  
25  
Caballero-Anthony, Mely. 2022. "The ASEAN Way and the Changing Security  
Environment: Navigating Challenges to Informality and Centrality." International Politics.  
https://doi.org/10.1057/s41311-022-00400-0.  
26 Idem.  
27  
Barber, Rebecca. 2023. "The Case for UN-Supported, ASEAN-Led Negotiations on  
Myanmar."  
https://doi.org/10.1080/10357718.2023.2197283.  
28  
Australian  
Journal  
of  
International  
Affairs  
77  
(3):  
325-332.  
Ramcharan, Bertrand G. 2020. Contemporary Preventive Diplomacy. London and New  
York: Routledge, disponibil la https://www.routledge.com/Contemporary-Preventive-  
Diplomacy/Ramcharan/p/book/9780367492342, accesat la 19.05.2026.  
29 Idem.  
30  
Verbeke, Johan. 2023. Diplomacy in Practice: A Critical Approach. London and New  
York: Routledge, disponibil la https://www.routledge.com/Diplomacy-in-Practice-A-  
Critical-Approach/Verbeke/p/book/9781032287089, accesat la 20.05.2026.  
10  
               
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
3.1. Diplomația apărării și rolul structurilor militare în  
prevenirea crizelor  
Diplomația apărării, prin care înțelegem utilizarea instrumentelor  
militare în scop nonviolent, pentru consolidarea cooperării, a încrederii și a  
stabilității31. Contribuitorii direcți în prevenirea neînțelegerilor strategice pot  
fi atașații militari, dialogul între state majore, exercițiile comune, escalele  
navale, schimburile de ofițeri, formarea comună și centrele regionale de  
analiză. Aceste mecanisme pot oferi transparență, previzibilitate și canale de  
comunicare care reduc probabilitatea de calcul greșit.  
Totuși, diplomația apărării are un caracter ambivalent și prezintă un  
paradox: pe de o parte, urmărește construirea încrederii strategice și morale  
între state, iar pe de altă parte poate include competiție, secrete, demonstrații  
de putere și mesaje ce slăbesc exact această încredere32.  
Pentru spațiile sensibile strategic, precum zona Mării Neagre,  
diplomația apărării trebuie corelată cu transparența, comunicarea strategică  
și regulile de evitare a incidentelor.  
Din perspectivă militară, valoarea diplomației preventive crește  
atunci când componentele sale politice sunt dublate de prezență credibilă,  
exerciții planificate transparent și mecanisme de rezolvare a conflictelor33.  
Prevenția nu presupune slăbirea profilului defensiv, ci folosirea acestuia  
pentru a crea condiții de stabilitate și spațiu de negociere34.  
Inteligența artificială poate accelera războiul, dar cu toate acestea,  
arhitectura de securitate trebuie, de asemenea, să accelereze și să se  
aprofundeze în același ritm, construind o nouă generație de capacități.  
Adevărata provocare în domeniul inteligenței artificiale (IA) militare  
este menținerea responsabilității umane și a înțelepciunii politice, păstrând  
în același timp superioritatea tehnologică. Prin urmare, fiecare măsură  
tehnică, juridică și etică luată astăzi va modela nu numai natura războiului,  
ci și viitorul ordinii internaționale.  
4. Logica strategică, utilitate și riscuri corespondente diplomației  
coercitive  
Diplomația coercitivă pornește de la ideea că adversarul poate fi  
determinat să-și modifice comportamentul fără a se ajunge la război total35.  
Pentru îndeplinirea acestui deziderat sunt necesare câteva condiții: obiective  
limitate, cereri clare, credibilitate, comunicare strategică coerentă și  
31  
Chang Jun Yan, Nicole Jenne. 2020. "Velvet Fists: The Paradox of Defence Diplomacy  
in Southeast Asia." European Journal of International Security 5 (3): 332-349.  
https://doi.org/10.1017/eis.2020.16.  
32 Idem.  
33 Idem.  
34  
NATO.  
2022.  
NATO  
2022  
Strategic  
Concept,  
disponibil  
la  
https://-  
www.nato.int/en/about-us/official-texts-and-resources/official-texts/2023/03/03/nato-2022-  
strategic-concept, accesat la 20.05.2026.  
35  
Sweijs, Tim. 2023. The Use and Utility of Ultimata in Coercive Diplomacy. Cham:  
Palgrave Macmillan. https://doi.org/10.1007/978-3-031-21303-8.  
11  
         
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
existența unei ieșiri negociate36. Atunci când coerciția cere concesii  
maximaliste sau umilitoare, ea tinde să transforme criza într-un joc cu sumă  
zero și să reducă drastic probabilitatea conformării voluntare37. Astfel, într-o  
analiză asupra Siriei, se arată că eșecurile repetate ale descurajării și  
coerciției au fost legate de slăbirea percepută a angajamentului american,  
ceea ce a afectat credibilitatea amenințărilor formulate38. Așadar, coerciția  
nu depinde doar de capabilități, ci și de reputația voinței politice și nu  
conformarea ci o amenințare necredibilă poate accelera testarea limitelor39.  
Cazul Ucrainei este la fel de relevant. Strategia Rusiei în Donbas a  
avut caracterul unei diplomații coercitive ofensive, sprijinite de forță, dar  
orientate spre obiective politice pe care Ucraina nu le putea accepta fără a-și  
compromite suveranitatea; rezultatul a fost transformarea crizei într-un  
conflict de tip sumă zero40. Concluzia ce se poate trage este esențială: chiar  
și atunci când coerciția este puternică din punct de vedere militar, ea poate  
eșua politic dacă solicită ceea ce partea vizată consideră existențial  
inacceptabil41.  
Un alt risc al diplomației coercitive este tentația ambiguității tactice.  
În contextul războiului din Ucraina, acțiunile coercitive neasumate public au  
o pârghie mai redusă decât acțiunile revendicate explicit, fără a produce, în  
mod necesar, un avantaj semnificativ în controlul escaladării. Această  
concluzie este importantă pentru epoca războiului hibrid: negarea plauzibilă  
poate complica atribuirea, dar nu garantează eficiență strategică42.  
Nici coerciția economică nu este lipsită de costuri și efecte de recul.  
Statele vizate de sancțiuni pot răspunde prin contrasancțiuni, reducând  
eficiența instrumentului și amplificând logica reciprocității conflictuale43. În  
plus, în crizele de proliferare, alegerea coerciției în locul forței directe este  
influențată de percepțiile de amenințare, de sprijinul public și de capacitatea  
de proiecție a puterii, ceea ce arată că diplomația coercitivă nu este un  
36 Idem.  
37 Alim Eray. 2020. „Decentralize or Else": Russia's Use of Offensive Coercive Diplomacy  
against  
Ukraine.  
World  
Affairs  
183  
(2):  
155-182.  
https://doi.org/10.1177/-  
0043820020919907.  
38  
Mitton John Logan. 2022. "Lessons in Deterrence: Evaluating Coercive Diplomacy in  
Syria, 2012-2019." Journal of Strategic Studies 45 (3): 411-438. https://doi.-  
org/10.1080/01402390.2019.1692659.  
39 Idem.  
40 Alim Eray. 2020, op.cit.  
41 Ibidem.  
42  
Pischedda Costantino, Andrew Cheon. 2023. "Does Plausible Deniability Work?  
Assessing the Effectiveness of Unclaimed Coercive Acts in the Ukraine War."  
Contemporary  
13523260.2023.2212464.  
43  
Security  
Policy  
44  
(3):  
345-371.  
https://doi.org/10.1080/-  
Peksen Dursun, Jin Mun Jeong. 2022. "Coercive Diplomacy and Economic Sanctions  
Reciprocity: Explaining Targets' Counter-Sanctions." Defence and Peace Economics 33  
(8): 895-911. https://doi.org/10.1080/10242694.2021.1919831.  
12  
               
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
mecanism automat, ci unul profund dependent de psihologia strategică a  
decidenților44.  
4.1. Descurajarea integrată ca demonstrație de forță și  
semnalizare strategică  
În mediul strategic actual, diplomația coercitivă nu mai poate fi  
separată de conceptul de descurajare integrată. Autorii pe care îi cităm  
observă faptul că, descurajarea integrată reflectă realitatea strategică actuală,  
dar ridică o întrebare esențială privind actorul ce articulează și coordonează  
o asemenea strategie complexă, strategie care implică forțe militare,  
instituții guvernamentale și alianțe45. Pentru analiza militară, acest aspect  
este decisiv: coerciția nu este credibilă doar prin voință politică, ci prin  
arhitectura concretă a capabilităților, a logisticii, a mobilității, a comenzii și  
controlului precum și al interoperabilității.  
Blankenship și Lin-Greenberg arată că semnalele determinante nu  
pot compensa insuficiența capabilităților, ceea ce înseamnă că prezențele  
simbolice de tip „tripwire” sunt limitate dacă nu sunt susținute de forță  
efectivă și de capacitate de întărire rapidă46. Din acest motiv, pentru  
diplomația coercitivă, credibilitatea amenințării depinde de raportul dintre  
voință, capabilitate și sustenabilitate47. Semnalizarea strategică eficace cere  
mai mult decât retorică: presupune forțe disponibile, infrastructură, sprijin  
politic și claritate doctrinară48.  
În plus, coerciția funcționează mai bine atunci când este însoțită de  
opțiuni de ieșire și de măsuri de reasigurare pentru aliați49. Într-un sistem de  
alianțe precum NATO, diplomația coercitivă nu este doar despre adversar,  
ci și despre menținerea coeziunii interne și a încrederii reciproce50. Acesta  
este motivul pentru care descurajarea și reasigurarea trebuie gândite  
împreună, nu separat51.  
4.2. Zona gri, spațiul cibernetic și controlul escaladării  
Analiza militară contemporană arată că multe confruntări nu se mai  
desfășoară la limita războiului declarat, ci în zona gri, prin presiuni  
informaționale, economice, maritime, cibernetice și sub pragul angajării  
44  
Chappell, Brian K. 2021. State Responses to Nuclear Proliferation: The Differential  
Effects of Threat Perception. Cham: Palgrave Macmillan. https://doi.org/10.1007/978-3-  
030-59801-3.  
45 Wirtz James, Jeffrey Larsen. 2023. op. cit..  
46  
Blankenship Brian, Erik Lin-Greenberg. 2022. "Trivial Tripwires? Military Capabilities  
and Alliance Reassurance." Security Studies 31 (1): 92-117. https://doi.org/10.1080/-  
09636412.2022.2038662.  
47 Idem.  
48 Ibidem.  
49 Wirtz James, Jeffrey Larsen. 2023, op. cit.  
50 Blankenship Brian, Erik Lin-Greenberg. 2022, op. cit.  
51  
NATO 2022 Strategic Concept, disponibil la https://www.nato.int/en/about-us/official-  
texts-and-resources/official-texts/2023/03/03/nato-2022-strategic-concept,  
21.05.2026.  
accesat  
la  
13  
               
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
convenționale directe52. Unii autori definesc zona gri ca fiind spațiul în care  
distincția dintre pace și război devine neclară din cauza ambiguității  
tacticilor utilizate, iar actorii urmăresc modificarea comportamentului  
adversarului fără trecerea explicită la război convențional53.  
Dar activitatea din zona gri poate reprezenta nu doar un eșec al  
descurajării, ci uneori poate fi chiar un efect al acesteia, în momentul în care  
adversarul alege forme limitate de agresiune din cauza existenței unui prag  
credibil de escaladare54. Această observație este importantă pentru gândirea  
militară sugerând faptul, că descurajarea nu elimină întotdeauna competiția,  
ci o poate împinge spre forme mai ambigue și mai fragmentate55.  
În plan cibernetic, operațiile cibernetice pot avea utilitate nu numai  
ca semnale clasice de coerciție, cât mai ales ca instrumente de gestionare a  
escaladării și de semnalizare acomodativă în timpul crizelor Acest aspect  
mută accentul de pe simpla reacție asupra atacului pe arhitectura mai largă a  
atribuirii, rezilienței și răspunsului proporțional56.  
5.  
Complementaritatea  
dintre  
diplomația  
preventivă  
și  
diplomația coercitivă  
Un aspect întâlnit în analiza relațiilor internaționale este tratarea  
diplomației preventive și a diplomației coercitive ca opțiuni exclusiv  
antagonice. În realitate, cele două pot forma un continuum de instrumente57.  
Astfel, prevenția fără capacitatea de a semnaliza costuri poate fi ignorată58  
iar coerciția fără infrastructură diplomatică poate produce doar resentiment,  
adaptare și escaladare59. Problema analitică nu este alegerea dogmatică între  
cele două, ci secvențierea și proporționalitatea lor60.  
Se poate avea în atenție strategia integrată. În forma sa optimă, o  
strategie integrată ar trebui să urmeze patru etape. Prima etapă este  
avertizarea timpurie și deschiderea canalelor de dialog61. A doua constă în  
52  
Azad Tahir Mahmood, Muhammad Waqas Haider, Muhammad Sadiq. 2023.  
"Understanding Gray Zone Warfare from Multiple Perspectives." World Affairs 186 (1):  
81-104. https://doi.org/10.1177/00438200221141101.  
53 Idem.  
54 Gannon, J. Andrés, Erik Gartzke, Jon R. Lindsay, and Peter Schram. 2024. "The Shadow  
of Deterrence: Why Capable Actors Engage in Contests Short of War." Journal of Conflict  
Resolution 68 (2-3): 230-268. https://doi.org/10.1177/00220027231166345.  
55 Idem.  
56  
Lonergan Erica D., Shawn W. Lonergan. 2022. "Cyber Operations, Accommodative  
Signaling, and the De-Escalation of International Crises." Security Studies 31 (1): 32-64.  
https://doi.org/10.1080/09636412.2022.2040584.  
57  
Ramcharan, Bertrand G. 2020. Contemporary Preventive Diplomacy. London and New  
York: Routledge, disponibil la  
https://www.routledge.com/Contemporary-Preventive-  
Diplomacy/Ramcharan/p/book/9780367492342, accesat la 21.05.2026.  
58 Wirtz James, Jeffrey Larsen. 2023, op. cit.  
59 Mitton John Logan. 2022, op. cit..  
60  
Verbeke Johan. 2023. Diplomacy in Practice: A Critical Approach. London and New  
York: Routledge, disponibil la https://www.routledge.com/Diplomacy-in-Practice-A-  
Critical-Approach/Verbeke/p/book/9781032287089, accesat la 21.05.2026.  
61 Ramcharan, Bertrand G. 2020, op. cit.  
14  
                   
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
măsuri preventive concrete: misiuni politice, mediere, bune oficii,  
mecanisme regionale și măsuri de consolidare a încrederii62. A treia  
presupune presiuni limitate și reversibile, în special diplomatice și  
economice, formulate cu condiții clare și cu excepții umanitare63. A patra  
etapă este reintegrarea politică: negocierea unei ieșiri, monitorizarea  
implementării și reducerea treptată a presiunii în schimbul conformării  
verificabile64. O astfel de logică este compatibilă cu apelul ONU pentru  
revitalizarea diplomației și a capacităților multilaterale de prevenire și  
mediere.  
Din această perspectivă, prevenția și coerciția nu sunt echivalente  
moral și nici identice funcțional65. Diplomația preventivă este orientată spre  
evitarea violenței și spre conservarea spațiului politic66 iar diplomația  
coercitivă este acceptabilă doar ca instrument auxiliar, limitat și orientat  
spre restabilirea unei soluții negociate67. Atunci când coerciția devine scop  
în sine, ea încetează să mai fie diplomație și devine o formă de administrare  
a conflictului prin presiune permanentă68.  
De aceea, într-o lume dominată de conflicte, provocarea majoră nu  
este lipsa instrumentelor, ci lipsa unei arhitecturi coerente de folosire a lor.  
Instituțiile multilaterale, organizațiile regionale și statele mijlocii trebuie să  
refacă legătura dintre prevenire, presiune legală și soluție politică69. Altfel,  
vom asista fie la ritualizarea fără efect a discursului despre prevenție, fie la  
banalizarea coerciției ca reflex strategic70.  
5.1. Marea Neagră ca spațiu de convergență între prevenție și  
coerciție  
Spațiul Mării Negre oferă unul dintre cele mai relevante laboratoare  
strategice pentru studiul raportului dintre diplomația preventivă și  
diplomația coercitivă. Regiunea Mării Negre este un punct central al  
competiției dintre Rusia și Occident pentru viitorul Europei și aici sunt  
utilizate simultan instrumente politice, economice, informaționale și  
militare. Se evidențiază faptul că securitatea bazinului pontic trebuie  
analizată integrat, în relație cu obiectivele strategice, militare și economice  
62 Ibidem.  
63 Sweijs, Tim. 2023, op. cit.  
64  
United Nations Secretary-General. 2023. Our Common Agenda: Policy Brief 9, A New  
Agenda  
for  
Peace.  
New  
York:  
United  
Nations,  
disponibil  
la  
https://digitallibrary.un.org/record/4015374, accesat la 22.05.2026.  
65 Verbeke Johan. 2023, op. cit.  
66 Ramcharan, Bertrand G. 2020, op. cit.  
67 Sweijs, Tim. 2023, op. cit.  
68 Verbeke Johan. 2023, op. cit.  
69 United Nations Secretary-General. 2023, op. cit.  
70 Verbeke Johan. 2023, op. cit., Sweijs, Tim. 2023, op. cit.  
15  
                 
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
ale actorilor relevanți, precum și cu rolul NATO și al UE în stabilizarea  
regiunii71.  
Din acest motiv, în Marea Neagră, diplomația preventivă nu poate fi  
redusă la mediere și dialog, ci trebuie corelată cu supraveghere maritimă,  
protecția infrastructurii energetice, securitatea rutelor comerciale, mobilitate  
militară și prezență aliată credibilă72. În același timp, coerciția se exprimă  
aici prin blocade, presiune energetică, militarizare costieră, A2/AD și  
acțiuni hibride. Pentru România, Marea Neagră este mediul în care  
prevenția și descurajarea trebuie gândite împreună73.  
Caracterul maritim al regiunii adaugă o dimensiune specific militară:  
libertatea de navigație, securitatea porturilor, protecția infrastructurii  
offshore, controlul spațiului aerian și supravegherea litoralului74. Aici  
diplomația preventivă are nevoie de suport operațional constant, iar  
diplomația coercitivă trebuie calibrată astfel încât să evite transformarea  
unei crize maritime sau energetice într-un conflict generalizat.  
5.2. O posibilă încadrare comparativă: Groenlanda, Venezuela,  
Iran, Golful Persic, SUA, NATO și Israel  
Din perspectivă comparativă, cazurile Groenlanda, Venezuela, Iran-  
Golful Persic și Israel arată că diplomația preventivă și diplomația coercitivă  
nu operează izolat, ci pe un continuum al gestionării crizelor. Diferența  
principală apare în combinația dintre instrumente, legitimitate și intensitate:  
unele dosare sunt dominate de prevenție și semnalizare prudentă, altele de  
sancțiuni, mobilizări militare și presiune politică. În acest cadru, Statele  
Unite apar frecvent ca actor de coerciție economică și militară, în timp ce  
NATO funcționează mai ales ca arhitectură de descurajare, reasigurare și  
stabilizare a spațiului euro-atlantic75.  
În cazul Groenlandei, logica dominantă rămâne cea a diplomației  
preventive și a gestionării prudente a competiției strategice. Interesul  
geostrategic reînnoit al marilor puteri pentru Arctica a crescut valoarea  
diplomatică și de securitate a Groenlandei, dar a produs mai degrabă jocuri  
de suveranitate, repoziționări politico-strategice și negocieri privind  
autonomia decât coerciție clasică76. Din această perspectivă, Groenlanda  
ilustrează un dosar în care presiunea externă este în mare parte simbolică și  
securitizantă, iar răspunsul eficient constă în menținerea canalelor  
71  
Novac Valerian, Eugen Rusu. 2022. "The Actual Security Climate in the Black Sea  
Basin." International Conference Knowledge-Based Organization 28 (1): 83-93.  
https://doi.org/10.2478/kbo-2022-0013.  
72 Idem.  
73 Idem.  
74 Ibidem.  
75  
NATO.  
2022.  
NATO  
2022  
Strategic  
Concept,  
disponibil  
la  
https://-  
www.nato.int/en/about-us/official-texts-and-resources/official-texts/2023/03/03/nato-2022-  
strategic-concept, accesat la 22.05.2026.  
76  
Jacobsen, Marc. 2020. "Greenland's Arctic Advantage: Articulations, Acts and  
Appearances of Sovereignty Games." Cooperation and Conflict 55 (2): 170-192.  
https://doi.org/10.1177/0010836719882476.  
16  
           
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
diplomatice, a formulelor de cooperare și al controlului politic asupra  
militarizării spațiului arctic77.  
Venezuela reprezintă, în schimb, un caz tipic de diplomație  
coercitivă bazată pe sancțiuni, contestare de legitimitate și presiune externă  
pentru schimbare politică. În analizele recente, elementele evidențiate se  
referă la faptul că regimul combinat de sancțiuni a fost însoțit de dispute  
intense privind legitimitatea actorilor care le impun, mai ales atunci când  
instrumentul unilateral este perceput ca depășind logica protecției  
democratice și intrând în logica presiunii geopolitice78. În plus, efectele  
economice ale coerciției au produs informalizare, adaptare și costuri sociale  
ridicate, ceea ce sugerează că diplomația coercitivă poate eroda mult baza  
socio-economică pe care o soluție politică durabilă ar trebui să o  
reconstruiască79.  
Dosarul iranian și dinamica din Golful Persic exprimă cel mai clar  
caracterul hibrid al raportului dintre prevenție și coerciție. Negocierile  
nucleare au demonstrat că diplomația coercitivă poate produce rezultate  
atunci când sancțiunile și presiunea sunt însoțite de stimulente, cum ar fi  
coaliții largi și ieșiri negociate, așa cum s-a întâmplat în cazul P5+180.  
Totodată, crizele maritime și semnalizarea militară din Golful Persic arată  
că mobilizarea de forțe și demonstrațiile de prezență ale SUA sporesc  
credibilitatea amenințării doar atunci când modifică efectiv calculul strategic  
al adversarului, și nu atunci când acestea rămân simple gesturi simbolice81.  
În acest scenariu, NATO nu a fost actorul principal al coerciției, dar  
modelul său de descurajare integrată rămâne relevant ca reper conceptual  
pentru coordonarea dintre semnalizare, apărare și controlul escaladării82.  
În cazul Israelului, se evidențiază un caz mixt, în care diplomația  
preventivă, diplomația discretă și diplomația publică coexistă cu recursul  
intens la coerciție militară. Pe de o parte, literatura despre „back-channel  
diplomacy” arată că diplomația discretă a rămas un instrument important în  
relațiile regionale ale Israelului, inclusiv pentru menținerea unor contacte  
77 Ibidem.  
78  
Palestini, Stefano, and Yancy Villarroel. 2024. "What Gives You the Right? Foreign  
Policymakers' Perceptions of the Legitimacy of Sanctions against Democratic Breakdown  
in Venezuela (2014-2019)." Cambridge Review of International Affairs 37 (5): 665-689.  
https://doi.org/10.1080/09557571.2024.2351847.  
79  
Bull Benedicte, Antulio Rosales. 2020. „Into the Shadows: Sanctions, Rentierism, and  
Economic Informalization in Venezuela." European Review of Latin American and  
Caribbean Studies 109: 107-133, disponibil la https://www.jstor.org/stable/26936905,  
disponibil la 22.05.2026.  
80  
Harris, Benjamin. 2021. "Coercive Diplomacy and the Iranian Nuclear Crisis."  
International Negotiation 26 (2): 218-244. https://doi.org/10.1163/15718069-BJA10008.  
81  
Post Abigail S., Todd S. Sechser. 2024. "Hand-Tying through Military Signals in Crisis  
Bargaining."  
International  
Studies  
Quarterly  
68  
(2):  
sqae028.  
https://doi.org/10.1093/isq/sqae028.  
82 NATO. 2022, op. cit.  
17  
           
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
politice sensibile și evitarea expunerii premature a negocierilor83. Pe de altă  
parte, războiul din Gaza a arătat că, odată cu intensificarea operațiunilor  
militare, accentul s-a mutat spre justificare strategică, comunicare de război  
și competiție narativă, acțiuni ce au redus spațiul pentru prevenție și a mărit  
ponderea logicii coercitive84. Asfel, Israelul arată cât de rapid poate fi  
absorbită diplomația preventivă de logica militară atunci când criza  
depășește pragul de dezescaladare timpurie.  
Privite împreună, aceste cazuri sugerează o tipologie utilă. Cazul  
Groenlanda se apropie de modelul prevenirii competitive, în care tensiunea  
strategică este gestionată prin instituții, semnalizare prudentă și negocierea  
autonomiei. Cazul Venezuela ilustrează coerciția economică contestată, cu  
eficiență politică limitată și costuri sociale ridicate. Privitor la Iran și la  
Golful Persic, acestea ilustrează modelul mixt al coerciției negociate, unde  
presiunea și dialogul se calibrează simultan, pe când Israelul arată tranziția  
rapidă de la canale diplomatice discrete la dominația coerciției și a  
comunicării de război.  
Analizând rolul SUA și al NATO, se poate concluziona că  
Washingtonul apare în aceste dosare mai ales ca actor de obligativitate, în  
timp ce NATO acționează preponderent ca mecanism de descurajare și  
reasigurare, ceea ce poate explica de ce diplomația coercitivă și diplomația  
preventivă ar trebui evaluate și în funcție de arhitectura instituțională care le  
susține85.  
6. Posibile implicații pentru securitatea regională și pentru  
România  
Pentru România, aflată la intersecția spațiului Mării Negre, a  
flancului estic al NATO și a politicii de securitate a Uniunii Europene, lecția  
principală poate fi aceasta: diplomația eficientă nu poate fi separată de  
reziliență86. Diplomația preventivă ar trebui susținută de mărire a capacității  
analitice, de avertizare timpurie, de coordonare interinstituțională și de  
parteneriate solide cu organizațiile multilaterale87. În vecinătatea estică,  
prevenția înseamnă inclusiv anticiparea escaladărilor hibride, a presiunilor  
energetice, a războiului informațional și a incidentelor cu potențial militar88.  
83 Jones Peter. 2024. „An Increasingly Corrosive Expedient? Israel's Evolving Relationship  
with Back-Channel Diplomacy." British Journal of Middle Eastern Studies 51 (4): 695-710.  
https://doi.org/10.1080/13530194.2022.2156846.  
84  
Hlihor Ecaterina. 2024. "Public Diplomacy in Time of War. Israel's War on Gaza Case  
Study." Bulletin of the Transilvania University of Brașov. Series VII: Social Sciences •  
Law 17 (66), no. 1: 71-84. https://doi.org/10.31926/but.ssl.2024.17.66.1.13.  
85 NATO. 2022, op. cit.  
86 Council of the European Union. 2022. „A Strategic Compass for a Stronger EU Security  
and Defence in the Next Decade." 21 March 2022, disponibil la https://www.consilium.-  
europa.eu/en/press/press-releases/2022/03/21/a-strategic-compass-for-a-stronger-eu-  
security-and-defence-in-the-next-decade/, accesat la 23.05.2026.  
87  
United Nations Secretary-General. 2023. Our Common Agenda: Policy Brief 9, A New  
Agenda  
for  
Peace.  
New  
York:  
United  
Nations,  
disponibil  
la  
https://-  
digitallibrary.un.org/record/4015374, accesat la 23.05.2026  
88 NATO, 2022, op. cit.  
18  
           
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
În același timp, România are interesul strategic de a susține forme de  
diplomație coercitivă strict ancorate în dreptul internațional, în coordonarea  
aliată și în obiective politice precise89.  
Sancțiunile, izolarea diplomatică sau presiunea colectivă pot fi utile  
doar atunci când sunt integrate într-o strategie mai largă de descurajare,  
apărare și negociere90. Pentru mediul militar românesc, această concluzie  
are o relevanță directă: studiul coerciției face parte integrantă din studiul  
semnalizării strategice, al comunicării de criză și al limitelor folosirii  
forței91.  
În ceea ce privește cultura strategică într-un mediu de securitate  
deteriorat, statele aflate pe linia de contact a competiției geopolitice trebuie  
să evite două extreme: iluzia că dialogul singur poate opri orice agresiune și  
iluzia simetrică că presiunea singură poate produce pace92. În aceste  
condiții, o poziție matură combină fermitatea defensivă cu deschiderea  
diplomatică, legitimitatea juridică cu claritatea strategică și solidaritatea  
aliată cu inițiativa regională93.  
În ceea ce privește implicațiile pentru România în contextul flancului  
estic și al formatului București 9 putem afirma că, din punct de vedere  
instituțional și strategic, putem urmări raportul dintre instrumentul militar,  
diplomație și planificarea apărării într-un spațiu de frontieră strategică.  
Astfel, în cadrul B9, Bulgaria și România reprezintă dimensiunea pontică a  
flancului estic, iar agenda grupului a fost concentrată asupra rezilienței,  
solidarității, creșterii cheltuielilor de apărare și evaluării amenințării ruse94.  
În opinia unor autori, formatul București 9 a apărut ca răspuns la  
creșterea insecurității în estul Europei și ca încercare de a transforma  
preocupările statelor din regiune într-o voce mai puternică în interiorul  
NATO95. În același registru, alți autori tratează B9 ca pe un mecanism de  
89 Ibidem.  
90  
Peksen Dursun, Jin Mun Jeong. 2022, „Coercive Diplomacy and Economic Sanctions  
Reciprocity: Explaining Targets' Counter-Sanctions." Defence and Peace Economics 33  
(8): 895-911. https://doi.org/10.1080/10242694.2021.1919831.  
91  
Blankenship Brian, Erik Lin-Greenberg. 2022. "Trivial Tripwires? Military Capabilities  
and  
https://doi.org/10.1080/09636412.2022.2038662.  
92  
Alliance  
Reassurance."  
Security  
Studies  
31  
(1):  
92-117.  
Verbeke Johan. 2023. Diplomacy in Practice: A Critical Approach. London and New  
York: Routledge, disponibil la https://www.routledge.com/Diplomacy-in-Practice-A-  
Critical-Approach/Verbeke/p/book/9781032287089, accesat la 23.05.2026.  
93 NATO 2022. op.cit.  
94 Turchyn Yaryna, Olha Ivasechko. 2022. „Challenges for Cooperation of the Participating  
States in the Bucharest Nine Format in the Conditions of the Evolution of Security Threats  
on NATO's Eastern Borders." SHV 8 (1): 7-12. https://doi.org/10.23939/shv2022.01.007.  
95  
Vaida Ovidiu. 2022. „The Bucharest 9 Format Between Rational Ambitious Goals and  
Real Influence." Studia Universitatis Babeș-Bolyai Studia Europaea 67 (2): 183-197.  
https://doi.org/10.24193/subbeuropaea.2022.2.07.  
19  
             
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
descurajare strategică pe flancul estic, relevant pentru consolidarea posturii  
de apărare și pentru adaptarea regională la amenințarea rusă96.  
Declarația comună a Summitului B9 și al Aliaților Nordici de la  
București, din 13 mai 2026, confirmă extinderea cadrului strategic al  
flancului estic de la logica regională a descurajării către o viziune integrată,  
care leagă explicit Marea Neagră de Marea Baltică și de spațiul nordic și  
arctic. Documentul reafirmă că Rusia rămâne principala amenințare directă  
și de durată la adresa securității aliate și susține necesitatea consolidării unei  
posturi robuste de apărare avansată, prin creșterea investițiilor în apărare,  
întărirea mobilității militare, dezvoltarea apărării aeriene și antirachetă,  
protecția infrastructurilor critice și extinderea bazei industriale de apărare  
transatlantice. Pentru România, aceste concluzii sunt relevante deoarece  
reconfirmă centralitatea strategică a regiunii Mării Negre și întăresc rolul  
Bucureștiului ca actor de articulare între dimensiunea pontică și cea nord-  
estică a securității euroatlantice. În același timp, reafirmarea sprijinului  
pentru Ucraina și aprofundarea cooperării NATO-UE indică faptul că B9  
funcționează tot mai clar ca platformă de convergență strategică, chiar dacă  
rezerva formulată de Ungaria arată că această convergență nu este lipsită de  
limite politice.  
Pentru România, implicațiile sunt clare: diplomația preventivă  
trebuie conectată la avertizare timpurie, securitate maritimă, apărare aeriană,  
infrastructură strategică, mobilitate militară și comunicare strategică; iar  
diplomația coercitivă trebuie gândită în termenii contribuției la descurajarea  
aliată, nu ai acțiunii izolate97.  
7. Concluzii  
Privitor la diplomația preventivă și diplomația coercitivă, acestea  
exprimă două logici distincte ale acțiunii internaționale: logica anticipării și  
logica presiunii98. Într-o lume marcată de creșterea numărului și intensității  
conflictelor, diplomația preventivă rămâne cea mai rațională opțiune  
strategică, iar diplomația coercitivă poate fi justificată doar ca instrument  
limitat, proporțional și orientat spre dezescaladare99. Experiențele recente  
arată că prevenția este fragilă fără voință politică, dar și faptul că, coerciția  
este ineficientă atunci când obiectivele sunt maximaliste, semnalele sunt  
necredibile sau ieșirea negociată lipsește100.  
96  
Banasik Mirosław. 2021. „Bucharest Nine in the Process of Strategic Deterrence on  
NATO's Eastern Flank." The Copernicus Journal of Political Studies 1: 27-53.  
https://doi.org/10.12775/CJPS.2021.002.  
97 Idem.  
98  
Ramcharan Bertrand G. 2020. Contemporary Preventive Diplomacy. London and New  
York: Routledge, disponibil la  
https://www.routledge.com/Contemporary-Preventive-  
Diplomacy/Ramcharan/p/book/9780367492342, accesat la 24.05.2026.  
99  
United Nations Secretary-General. 2023. Our Common Agenda: Policy Brief 9, A New  
Agenda for Peace. New York: United Nations, disponibil la  
digitallibrary.un.org/record/4015374, accesat la 24.05.2026.  
100 Barber Rebecca. 2023, op. cit.  
https://-  
20  
         
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
În cheie militară, corelația fundamentală dintre diplomația  
preventivă și diplomația coercitivă constă în faptul că ambele depind de  
aceeași bază de putere strategică, dar o folosesc diferit101. Prima transformă  
capabilitatea în încredere, stabilitate și timp diplomatic; a doua transformă  
capabilitatea în presiune, cost și semnal de hotărâre102. Din acest motiv,  
pentru state precum România, aflate la intersecția dintre flancul estic, Marea  
Neagră și arhitectura euro-atlantică de securitate, eficiența diplomatică  
viitoare va depinde de capacitatea de a integra gândirea strategică,  
diplomația apărării și pregătirea militară într-un cadru unitar103.  
Prin urmare, adevărata alternativă nu este între diplomație preventivă  
și diplomație coercitivă, ci între folosirea lor inteligentă și folosirea lor  
defectuoasă.  
Considerăm că, în secolul conflictelor interconectate, succesul nu va  
aparține actorilor care multiplică amenințările, ci va aparține celor ce  
reușesc să combine prevenția, legitimitatea și presiunea limitată într-o  
arhitectură coerentă de securitate104. În acest sens, observăm că, diplomația  
nu este opusul puterii, ci forma ei cea mai responsabilă105.  
BIBLIOGRAFIE  
Alim Eray, 2020, „Decentralize or Else": Russia's Use of Offensive  
Coercive Diplomacy against Ukraine. World Affairs 183 (2): 155-  
182. https://doi.org/10.1177/0043820020919907;  
Azad Tahir Mahmood, Muhammad Waqas Haider, Muhammad Sadiq.  
2023. „Understanding Gray Zone Warfare from Multiple  
Perspectives."  
World  
Affairs  
186  
(1):  
81-104.  
https://doi.org/10.1177/00438200221141101;  
Banasik Mirosław, 2021, „Bucharest Nine in the Process of Strategic  
Deterrence on NATO's Eastern Flank." The Copernicus Journal of  
Political Studies 1: 27-53. https://doi.org/10.12775/CJPS.2021.002;  
101 NATO, 2022, op. cit.  
102 Ramcharan, 2020, op. cit.  
103  
Chang Jun Yan, Nicole Jenne. 2020. „Velvet Fists: The Paradox of Defence Diplomacy  
in Southeast Asia." European Journal of International Security 5 (3): 332-349.  
https://doi.org/10.1017/eis.2020.16.  
104  
United Nations Secretary-General. 2023. Our Common Agenda: Policy Brief 9, A New  
Agenda for Peace. New York: United Nations, disponibil la  
https://-  
digitallibrary.un.org/record/4015374, accesat la 25.05.2026.  
105  
Verbeke Johan. 2023, Diplomacy in Practice: A Critical Approach. London and New  
York: Routledge, disponibil la https://www.routledge.com/Diplomacy-in-Practice-A-  
Critical-Approach/Verbeke/p/book/9781032287089, accesat la 25.05.2026.  
21  
         
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
Barber Rebecca, 2023, „The Case for UN-Supported, ASEAN-Led  
Negotiations on Myanmar." Australian Journal of International  
Affairs  
77  
(3):  
325-332.  
https://doi.org/10.1080/10357718.-  
2023.2197283;  
Blankenship Brian, Erik Lin-Greenberg, 2022, „Trivial Tripwires? Military  
Capabilities and Alliance Reassurance." Security Studies 31 (1):  
92-117. https://doi.org/10.1080/09636412.2022.2038662;  
Bull Benedicte, Antulio Rosales, 2020, „Into the Shadows: Sanctions,  
Rentierism, and Economic Informalization in Venezuela."  
European Review of Latin American and Caribbean Studies 109:  
107-133, disponibil la https://www.jstor.org/stable/26936905;  
Caballero-Anthony Mely, 2022, „The ASEAN Way and the Changing  
Security Environment: Navigating Challenges to Informality and  
Centrality." International Politics. https://doi.org/10.1057/s41311-  
022-00400-0;  
Chang Jun Yan, Nicole Jenne, 2020, „Velvet Fists: The Paradox of Defence  
Diplomacy in Southeast Asia." European Journal of International  
Security 5 (3): 332-349. https://doi.org/10.1017/eis.2020.16;  
Chappell Brian K. 2021, State Responses to Nuclear Proliferation: The  
Differential Effects of Threat Perception. Cham: Palgrave  
Macmillan, https://doi.org/10.1007/978-3-030-59801-3;  
Council of the European Union, 2022, „A Strategic Compass for a Stronger  
EU Security and Defence in the Next Decade." 21 March 2022,  
disponibil  
la  
https://www.consilium.europa.eu/en/press/press-  
releases/2022/03/21/a-strategic-compass-for-a-stronger-eu-  
security-and-defence-in-the-next-decade/;  
Flanagan Stephen J., Anika Binnendijk, Irina A. Chindea, Katherine  
Costello, Geoffrey Kirkwood, Dara Massicot, Clint Reach, 2020,  
Russia, NATO, and Black Sea Security. Santa Monica, CA: RAND  
Corporation, disponibil la https://www.loc.gov/item/2024739320/;  
Gannon, J. Andrés, Erik Gartzke, Jon R. Lindsay, Peter Schram, 2024,  
„The Shadow of Deterrence: Why Capable Actors Engage in  
Contests Short of War." Journal of Conflict Resolution 68 (2-3):  
230-268, https://doi.org/10.1177/00220027231166345;  
Harris Benjamin, 2021, „Coercive Diplomacy and the Iranian Nuclear  
Crisis."  
International  
Negotiation  
26  
(2):  
218-244.  
https://doi.org/10.1163/15718069-BJA10008;  
Hlihor Ecaterina, 2024, „Public Diplomacy in Time of War. Israel's War on  
Gaza Case Study." Bulletin of the Transilvania University of  
Brașov. Series VII: Social Sciences • Law 17 (66), no. 1: 71-84.  
https://doi.org/10.31926/but.ssl.2024.17.66.1.13;  
Jacobsen Marc, 2020, „Greenland's Arctic Advantage: Articulations, Acts  
and Appearances of Sovereignty Games." Cooperation and Conflict  
55 (2): 170-192. https://doi.org/10.1177/0010836719882476;  
Jones Peter, 2024, „An Increasingly Corrosive Expedient? Israel's Evolving  
Relationship with Back-Channel Diplomacy." British Journal of  
22  
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
Middle  
Eastern  
Studies  
51  
(4):  
695-710.  
https://doi.org/10.1080/13530194.2022.2156846;  
Lonergan Erica D., Shawn W. Lonergan, 2022, „Cyber Operations,  
Accommodative Signaling, and the De-Escalation of International  
Crises."  
Security  
Studies  
31  
(1):  
32-64.  
https://doi.org/10.1080/09636412.2022.2040584;  
Mitton John Logan, 2022, „Lessons in Deterrence: Evaluating Coercive  
Diplomacy in Syria, 2012-2019." Journal of Strategic Studies 45  
(3): 411-438. https://doi.org/10.1080/01402390.2019.1692659;  
Myl Malgorzata, 2021, „Special Political Missions and Their Role in a  
Preventive Diplomacy: Opportunities and Challenges." Eastern  
European Journal of Transnational Relations 4 (2): 9-25.  
https://doi.org/10.15290/eejtr.2020.04.02.01;  
NATO,  
2022  
https://www.nato.int/en/about-us/official-texts-and-  
resources/official-texts/2023/03/03/nato-2022-strategic-concept;  
NATO  
2022  
Strategic  
Concept,  
disponibil  
la  
Novac Valerian, Eugen Rusu, 2022., „The Actual Security Climate in the  
Black Sea Basin." International Conference Knowledge-Based  
Organization 28 (1): 83-93. https://doi.org/10.2478/kbo-2022-0013;  
Palestini Stefano, Yancy Villarroel, 2024, „What Gives You the Right?  
Foreign Policymakers' Perceptions of the Legitimacy of Sanctions  
against Democratic Breakdown in Venezuela (2014-2019)."  
Cambridge Review of International Affairs 37 (5): 665-689.  
https://doi.org/10.1080/09557571.2024.2351847;  
Palestini Stefano, 2023, „The Politics of Legitimation in Combined Sanction  
Regimes: The Case of Venezuela." International Affairs 99 (3):  
1087-1107. https://doi.org/10.1093/ia/iiad052;  
Peksen Dursun, Jin Mun Jeong, 2022, „Coercive Diplomacy and Economic  
Sanctions Reciprocity: Explaining Targets' Counter-Sanctions."  
Defence  
and  
Peace  
Economics  
33  
(8):  
895-911.  
https://doi.org/10.1080/10242694.2021.1919831;  
Pischedda Costantino, Andrew Cheon, 2023, „Does Plausible Deniability  
Work? Assessing the Effectiveness of Unclaimed Coercive Acts in  
the Ukraine War." Contemporary Security Policy 44 (3): 345-371.  
https://doi.org/10.1080/13523260.2023.2212464;  
Post Abigail S., Todd S. Sechser, 2024, „Hand-Tying through Military  
Signals in Crisis Bargaining." International Studies Quarterly 68  
(2): sqae028. https://doi.org/10.1093/isq/sqae028;  
Ramcharan Bertrand G., 2020, Contemporary Preventive Diplomacy.  
London and New York: Routledge, disponibil la https://www.-  
routledge.com/Contemporary-Preventive-Diplomacy/-  
Ramcharan/p/book/9780367492342.  
SIPRI, 2025, „2. Armed Conflict and Conflict Management." In SIPRI  
Yearbook 2025. Stockholm International Peace Research Institute,  
disponibil la https://www.sipri.org/yearbook/2025/02;  
23  
Revista de Ştiinţe Militare 2/2026  
Sweijs Tim, 2023, The Use and Utility of Ultimata in Coercive Diplomacy.  
Cham: Palgrave Macmillan, https://doi.org/10.1007/978-3-031-  
21303-8;  
Turchyn Yaryna, Olha Ivasechko, 2022, „Challenges for Cooperation of the  
Participating States in the Bucharest Nine Format in the Conditions  
of the Evolution of Security Threats on NATO's Eastern Borders."  
SHV 8 (1): 7-12. https://doi.org/10.23939/shv2022.01.007;  
United Nations Secretary-General. 2023, Our Common Agenda: Policy  
Brief 9, A New Agenda for Peace. New York: United Nations,  
disponibil la https://digitallibrary.un.org/record/4015374;  
United Nations Security Council, 2021, „Security Council Adopts  
Presidential Statement Highlighting Importance of Preventive  
Diplomacy  
SC/14704,  
in  
Maintaining  
16 November  
International  
2021,  
Peace,  
disponibil  
Security."  
la  
https://press.un.org/en/2021/sc14704.doc.htm;  
Vaida Ovidiu, 2022, „The Bucharest 9 Format Between Rational Ambitious  
Goals and Real Influence." Studia Universitatis Babeș-Bolyai  
Studia  
Europaea  
67  
(2):  
183-197.  
https://doi.org/-  
10.24193/subbeuropaea.2022.2.07;  
Verbeke Johan, 2023, Diplomacy in Practice: A Critical Approach. London  
and New York: Routledge, disponibil la https://www.routledge.-  
com/Diplomacy-in-Practice-A-Critical-Approach/Verbeke/p/-  
book/9781032287089.  
Wirtz James, Jeffrey Larsen, 2023, „Who Does Deterrence? The Politics  
and Strategy of Integrated Deterrence." The RUSI Journal 168 (6):  
14-20. https://doi.org/10.1080/03071847.2023.2288133.  
24