Revista de Ştiinţe Militare 1/2026
a demografiei moderne, care se va declanşa probabil după ce proporţia celor
ieşiţi din activitatea utilă societăţii o va depăşi semnificativ pe a celor în
activitate.
Vârstele omului: Aristotel a descris filozofic cele trei vârste ale
omului: copilăria, maturitatea şi bătrâneţea, dar nu a cuantificat vârstele în
ani, recunoscând implicit variabilitatea individuală. Speranţa de viaţă în
Uniunea Europeană şi SUA depăşeşte 80 de ani, în Japonia se apropie de 90
de ani, iar la noi abia a trecut de 70 de ani, ceva mai mare la femei decât la
bărbaţi.
La om există o stadializare a vârstelor, în funcţie de etapele
biologice, aplicabilă practic la toate speciile din regnurile lumii vii.
Pragurile sunt diferite, dar în practică s-au impus cele americane, respectiv
16 ani (când copilul termină şcoala generală de 10 ani) şi 65 de ani (când
adultul se pensionează). Este mai degrabă o stadializare socială, care sigur
va suferi modificări, căci se discută despre vârste de pensionare spre 70 de
ani sau peste, dar trebuie să pornim inițial de la clasificarea biologică, cea
care se corelează cel mai bine cu capacităţile de învăţare, procreare, muncă
în folosul societăţii şi al individului, ca fiinţă bio-psiho-socială.
Vârsta întâia, perioada de dezvoltare cantitativă şi calitativă, numită
copilărie se situează de la 0 la 14 ani, cu următoarele subperioade, de la
naștere, 0-1 ani = nou-născut sau sugar, 1-5 ani = copil mic (de creşă,
grădiniţă, preşcolar), 5-10 ani = şcolar mic (școală primară), 10-15 ani =
şcolar mare (școală secundară, gimnaziu), care în mod obișnuit sunt general
obligatorii, formând copilul pentru o viață adultă utilă lui și societății.
Practic, la împlinirea vârstei de 15 ani copilul normal dezvoltat
devine adult, dar în faza de tranziție este considerat adolescent. În funcţie de
evoluţia individuală, adolescenţa se suprapune peste ultimii ani ai copilăriei
şi primii ani ai vârstei adulte. Diferenţele individuale însă, cele sexuale,
rasiale, naţionale, climatice, alimentare, educaţionale ş.a. fac să nu concorde
aceste vârste la toţi oamenii. Aşa că în practică ne referim doar la medii
aritmetice, cu abateri mai mici sau mai mari, iar experienţa ne confirmă
această variabilitate. Dar uneori propriile noastre prejudecăți ne fac să
vedem greșit această evoluție naturală, amplificând contradicțiile dintre
generații. De două secole savanții încearcă să convingă părinții și educatorii,
Joules Verne a scris romane pentru adulți (,,Căpitan la 15 ani”, „Insula
copiilor” etc.), dar care nu numai că nu au reușit să schimbe mentalitatea,
dar au devenit... romane pentru copii. Adulții nu vor să accepte că la 15 ani
copilul nu mai este copil, ci un adult tânăr, și de aici pornește conflictul
dintre generații.
Social vorbind, la 14 ani, copilul devine cetăţean şi primeşte act de
identitate, deci cetățenie, cu drepturile și obligațiile aferente. La 15 ani poate
munci ca salariat (cu acordul părinţilor), iar la 18 ani devine major juridic,
are drept de vot, de proprietate, de căsătorie, de militărie etc. Dar mulți
adulți preferă să îi considere tot copii, să nu îi respecte ca pe egali, să nu li
se adreseze politicos, să nu le acorde drepturile și mai ales să nu le impună
treptat obligațiile de cetățean adult. Eroarea de a acorda drepturi exagerate
73