45

Revista de Ştiinţe Militare 3/2026

PRINCIPELE CAROL ȘI ROMÂNIA ÎN GEOPOLITICA

ANULUI 1877 - II

PRINCE CAROL AND ROMANIA IN THE GEOPOLITICS

OF 1877 – II

General-locotenent (r) dr. Valentin BECHERU^

(Academy of Romanian Scientists, 3 Ilfov, 050044, Bucharest, Romania,

email: secretariat@aosr.ro)

Veronica COJOCARU^

partea a II-a

23 februarie/7 martie – 4/16 aprilie 1877

Rezumat: Relațiile dintre România și Turcia continuă să se deterioreze.

Principele Carol nu este de acord cu neutralitatea și consideră că România trebuie

să meargă alături de cel mai puternic. Războiul dintre Rusia și Turcia este

considerat inevitabil în urma respingerii de către Poartă a Protocolului de la

Londra. Convenția de trecere a trupelor ruse este semnată ca între două state

suverane, fără a se ține cont de poziția României față de Poartă și după ce Rusia

este de acord ca plățile să se facă în aur.

Cuvinte-cheie: Principele Carol, 1877, neutralitate, Protocolul de la

Londra, Convenția de trecere a trupelor ruse, Insula Dinului.

Abstract: Relations between Romania and Turkey continue to deteriorate.

Prince Carol does not agree with neutrality and believes that Romania must side

with the strongest. War between Russia and Turkey is considered inevitable

following the Porte's rejection of the London Protocol. The convention for the

passage of Russian troops is signed as between two sovereign states, without

taking into account Romania's position towards the Porte and after Russia agrees

that payments be made in gold.

Keywords: Prince Carol, 1877, neutrality, London Protocol, Convention

on the passage of Russian troops, Dinului Island.

23 februarie/7 martie 1877. Lângă Giurgiu, în „ostrovul Dino”, are

loc un conflict cu Turcia „un post de dorobanți de pe marginea Dunării a

tras focuri de armă asupra mai multor turci care trecuseră”¹ în ostrov

pentru lemne. Acest eveniment este consemnat și în presă: „Înainte de

acésta cu vre-o două septemani turcii intrară intr'una insula, ostrovu, care

 membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România, Secția de Științe

Militare, email: cristina.becheru@yahoo.com.

 muzeograf, Muzeul de Istorie „Petre Voivozeanu”, Roșiori de Vede, email:

verapredoi@yahoo.com.

1 Memoriile regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. III, Editura Machiavelli,

București, 1995, p. 100.

46

Revista de Ştiinţe Militare 3/2026

se află situată in partea stanga a Dunarei, in apropiere de Giurgiu, numită

Gura-Camii (insula Dinului) si taiara cu vr'o 80 lucrători sub apararea

gedndermeriei vr'o cateva sute pogoane de arbori, carandu lemnele atatu

pentru fortificari din giuru Rusciucului, catu si pentru barace si

aprovisionarea trupelor, inse pentru a-si masca prevaricarea și violarea

lasară una linea de catra Romani'a netaiată. Ei insa fura in Februariu

surprinsi in delictu flagrantu de catra pichetulu Romaniei, tramisu spre ai

opri de la prevaricare, și fiindu provocați sa se prede, ei respunsera cu

puscature fora a nimeri; romaniiinca descarcara apoi puscele si doi turci

cadiura morti, ér' 13 fura prinsi si dusi in prinsória la Giurgiu, ér' ceilalti

turci o tuliră la sanetós'a pe caice la Rusciucu”². În urma conflictului se

constituie comisii de către guvernul român și de către guvernatorul

vilaietului Dunării. Întrunirea celor două comisii s-a realizat cu greutate

întrucât comisia turcă „nu vrea a recunósce pe romani cá romani, ci cá pe

otomani fora a vré se recunóasca Romani'a cá atare”³, iar cercetarea a

rămas „fără rezultat din causa opunerii turcilor de a face o cercetare

completă”⁴. Ostrovul Dinului este o insulă care în prezent aparține de

comuna Malu, județul Giurgiu, și care în memoriile regelui Carol I apare cu

numele „ostrovul Dino”.

24 februarie/8 martie 1877. Generalul Ignatiev se găsea la Berlin

„unde căuta să negocieze dezlegarea pașnică a chestiunii orientale”⁵.

4/16 martie 1877. Generalul Ignatiev se află la Londra și propune

guvernului englez semnarea unui protocol privind conferințele de la

Constantinopol, act prin care „se recomanda din nou înlăturarea

neînțelegerilor prin mijlocirea puterilor”⁶. Întrucât „Poarta a comunicat

Angliei hotărârea sa de a executa conștiincios reformele prevăzute în

Constituția sa, Guvernul englez caută să influențeze asupra Rusiei, ca să

acorde turcilor un termen de un an pentru executarea acestor reforme”⁷.

11/23 martie 1877. Generalul Igniatev întâmpină dificultăți în

semnarea protocolului deoarece „Anglia pretinde dezarmarea Rusiei, lucru

ce aceasta din urmă va refuza desigur”⁸.

Morning Post publică un articol critic la adresa Rusiei: „De la

cabinetulŭ nostru nu se cere ca se adere la unŭ protocolŭ amendatŭ, ci la

unŭ arangiamentŭ care, după ce arŭ fi subsemnatŭ, arŭ impune Turcieisă

desarmese, fără ca demobilisarea ruséască se'i préceadă. Acéstá condiţiune

pare a nu fi acceptabilă. Déca împératulŭ Ruşilorŭ doresce în adevĕrŭ

pacea, déca, e mulţămitŭ a se recunósce că intenţiunile séle suntŭ atâtŭ de

2 Gazeta Transilvaniei, nr. 18 din 6/18 martie 1877.

3 Ibidem.

4 Curierul de Iassi, nr. 22 din 27 februarie 1877.

5 Memoriile regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. III, Editura Machiavelli,

București, 1995, p. 100.

6 T. C. Văcărescu, Luptele românilor în résbelul din1877 – 1878, Editura F. Göbl fiii,

Bucuresci, 117, p. 12.

7 Memoriile regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. III, Editura Machiavelli,

București, 1995, p. 101.

8 Ibidem.

47

Revista de Ştiinţe Militare 3/2026

bune în câtă Europa se contribuie pentru realisarea lorŭ, atunci ni-se pare

unŭ lucru straniŭ ca dênsulŭ se nu voiéscă a demobilisa după suptsemnarea

unui protocolŭ ratificată în conformitate cu dorinţele séle. Dênsulŭ este

celŭcare ameninţă pe Turcia şi totuşi refusă d’a primi propunerea de

desarmare pe câtŭ timpŭ protocolulŭ nu va fi suptsemnatŭ, pacea cu

Muntenegru închiăiată şi Turcia nu va proceda la desarmare”⁹.

Pacea dintre Turcia și Muntenegru nu se semnează deoarece Poarta refuză

cedarea teritoriilor „Nikșitici, portul Spizza și malul râului Moracea”,¹⁰

motivând că este necesară o consultare a noului parlament.

15/27 martie 1877. Conform celor prezentate de Ion Bălăceanu la

Viena, „tot se mai speră că războiul oriental se poate evita”¹¹.

17/29 martie 1877. Rusia, prin baronul Stuart, „stăruie pe lângă

ministru președinte, pentru semnarea convenției ruso-române; acesta din

urmă declară că ar fi dispus să semneze convenția dar aceasta numai într-

un caz de război”¹².

Principele Carol analizează situația și consideră că războiul este

inevitabil, iar armata trebuie mobilizată și se „consfătuiește cu miniștrii săi

asupra mobilizării armatei”¹³.

Principele ordonă măsuri pentru apărarea podului de la Bărboși

împotriva unor eventuale acțiuni ale turcilor „dă ordine să se construiască

întăriri pentru asigurarea podului drumului de fier de la Bărboși care este

expus focurilor bastimentelor de pe Dunăre”¹⁴. Linia de cale ferată ce trece

prin Brăila și Bărboși era de importanță strategică, asigurând legătura dintre

Moldova și Țara Românească și un punct obligatoriu de trecere în afluirea

trupelor ruse către Balcani pe calea ferată. De aceea, „Printre măsurile de

siguranță și de protecțiune ce Românii trebuia să ia spre a se opune

atacurilor eventuale ale Turcilor, era și punerea în stare de apărare a

podului căii ferate de la Bărboși”¹⁵. Datorită apropierii de Dunăre acesta

putea fi distrus de către flotila turcă și „ar fi împiedicat pentru mult timp

comunicațiunea cu Moldova, ar fi întârdiat peste mĕsură, opțiunile armatei

rusești, ar fi făcut cu neputință transportarea materialelor grele, precum

tunurile de posițiune și de asediu”¹⁶.

Protocolul de la Londra a fost semnat după ce Anglia a renunțat la

dezarmarea Rusiei și în acesta se prevedea:

− susținerea cauzei creștinilor din Turcia, întrucât „coloniile

cercheze și bașbuzucii ce erau așezați în Bulgaria, făptuiau cele mai

oribile jafuri și cruzimi în contra creștinilor. Ținuturi întregi au fost

9 Românulu, 14 martie 1877.

10 Memoriile regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. III, Editura Machiavelli,

București, 1995, p. 101.

11 Ibidem.

12 Ibidem.

13 Ibidem.

14 Ibidem, p. 102.

15 St. I Fălcoianu, Istoria resboiului din 1877-1879 (ruso-româno-turc) curs profesat la

Școala Superioară de răsboiu, Tipografia „Voința Națională”, Bucuresci, 1895, p. 33.

16 Ibidem, p. 34.

48

Revista de Ştiinţe Militare 3/2026

nimicite, zeci de sate au fost incendiate, femei, bărbați și copii au

fost măcelăriți”¹⁷;

− se ia „cunoștință de încheierea păcii cu Serbia”¹⁸;

− referitor la încheierea păcii dintre Turcia și Muntenegru se

consideră „că este chiar în interesul păcii de a stabili asupra reglării

frontierei și a liberei navigații pe Boiana”¹⁹;

− în ceea ce privește armata turcă „Puterile invită Sublima poartă,

în interesul liniștii europene, să reducă armata la efectivele de

pace”²⁰;

− se recunoaște că Turcia „s-a declarat gata de a executa reformele

anunțate, referitoare la ameliorarea soartei supușilor săi creștini și

se obligă, ca prin reprezentanții și agenții lor locali, să

supravegheze ca Poarta să aducă la îndeplinire toate aceste

reforme”²¹;

− în situația în care „Europa ar fi din nou amenințată în speranțele

ei, Puterile își rezervă dreptul de a interveni pentru siguranța bunei

stări a creștinilor și a păcii generale”²².

Prin Protocolul de la Londra, Rusia obținea o victorie în plan

diplomatic, iar prin prevederile protocolului, războiul ruso-turc, în loc să fie

evitat, devenea aproape inevitabil.

Principele Carol ajunge la concluzia că nu poate fi evitată

confruntarea ruso-turcă, iar mobilizarea armatei devenea o necesitate pentru

asigurarea integrității, și securității țării.

Armata țaristă a contractat la Râmnicu Vâlcea materialul necesar

pentru realizarea unui pod peste Dunăre „cu o lungime de 700 – 800

metri”²³, ce va fi transportat pe râul Olt.

20 martie/1 aprilie 1877. Din informațiile existente „se zvonește că

Poarta ar voi să răspundă la Protocolul de la Londra”²⁴.

21 martie/2 aprilie 1877. Principele Carol scrie o scrisoare tatălui

său în care face o analiză a situației în care el și țara se găseau și care l-a

împiedicat să scrie. „Situația serioasă în care ne găsim m-a preocupat atât

de mult încât mi-a fost imposibil a-ți scrie mai de mult”²⁵. Preocupările

legate de situația și viitorul țării sunt mai presus de relația tată-fiu. Din

scrisoarea Principelui rezultă:

1. Situația financiară a influențat și efectivele armatei ce au trebuit

să fie reduse „Trista noastră stare financiară ne-a silit să reducem la

17 Din amintirile artileriștilor participanți la Războiul Neatârnării 1877 – 1878, Editura

PROSPEXI, Dorohoi, 2024, p. 60.

18 Memoriile regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. III, Editura Machiavelli,

București, 1995, p. 101.

19 Ibidem, pp. 101-102.

20 Ibidem, p. 102.

21 Ibidem.

22 Ibidem.

23 Ibidem.

24 Ibidem, p. 103.

25 Ibidem.

49

Revista de Ştiinţe Militare 3/2026

minimum efectivele armatei sub arme. Batalioanele de infanterie, în

general, nu au un efectiv mai mare de 300 de oameni”²⁶.

Bugetul pentru anul 1877 a fost votat la 28 februarie/12 martie și

avea „81 milioane la venituri și 87 ½ la cheltuieli”²⁷, rezultând un deficit de

6,5 milioane, iar bugetul „Ministerului de Război se urcă numai la 13 ½

milioane”²⁸.

2. Situația „punctului strategic” Calafat este prezentată astfel:

−la Calafat se găseau 900 de militari, în comparație cu turcii care

aveau la Vidin 40.000;

−Principele Carol apreciază că pentru apărarea localității „Ne

trebuie 18 zile ca să concentrăm la Calafat 20.000 de oameni cu

artileria necesară. Această forță pare a fi suficientă pentru

apărarea acestui punct strategic”²⁹

3. Importanța localității Calafat rezultă din:

a.Ocuparea de către turci a localității după declararea războiului

ruso-turc pentru a pune in pericol flancul drept al forțelor ruse;

b.Căderea Calafatului va determina ca Oltenia să devină teatru de

război „Calafatul odată în mâinile turcilor, Oltenia este pierdută

și poate deveni teatrul războiului, fapt ce trebuie evitat cu orice

preț”³⁰;

c.Apărarea Calafatului devine un obiectiv prioritar și impune

mobilizarea armatei chiar în condițiile financiare pe care țara le

are. „Este o chestiune de onoare pentru România de a apăra cu

orice preț Calafatul; dar pentru aceasta trebuie să putem dispune

de timpul trebuincios spre a reuși concentra pe acel punct trupele

necesare. Această afacere ne preocupă în mod serios în momentul

de față și ne întrebăm dacă cu toată lipsa noastră de bani trebuie

să mobilizăm armata”³¹.

Importanța Calafatului rezultă și din războaiele precedente, dar și din

poziția geografică pe care o avea față de Vidin „Nu mai puțin însemnată era

în Oltenia posițiunea strategică a Calafatului, recunoscută astfel și din

răsbóele anterióare, ceea ce și reclamase ridicarea peste Dunăre de către

Turci a cetăței Widin. Înălțimile pe care se află orașul Calafat cobor în

clinuri repezi și dulci, formând un promotoriŭ în fața cetăței Widin, care

acoperă una din comunicațiunile cele mai însemnate spre Rumelia.

Ocuparea dar a posițiunei Calafatului de către Turci, ar fi dat cetăței Widin

o putere considerabilă, căci Calafatul ar fi devenit atunci un cap de pod

puternic care ar fi favorizat o mișcare de întoarcere asupra armatei

rusesci”³².

26 Ibidem.

27 Ibidem, p. 100.

28 Ibidem.

29 Ibidem.

30 Ibidem, p. 103.

31 Ibidem.

32 St. I Fălcoianu, op. cit., p. 34.

50

Revista de Ştiinţe Militare 3/2026

4. S-a solicitat Rusiei, în data de 20 martie/1 aprilie, informarea

României cu 14 zile înainte de declanșarea războiului „Ieri am depeșat la

Petersburg, cerând să ne încunoștințeze cu 14 zile înainte de a se declara

războiul”³³

5. Se prezintă, de asemenea, situația Turciei din care rezultă că

reformele nu vor fi aplicate, viața creștinilor este amenințată, pacea cu

Muntenegru nu se încheie, iar Rusia va fi nevoită să intervină „Starea

dezolantă a Turciei nu oferă nici cea mai mică garanție pentru aplicarea

reformelor promise. Creștinii sunt amenințați continuu de a-și pierde viața

și averea lor, așa încât Rusia mai curând sau mai târziu tot va fi silită să

intervină pentru ei. Încheierea păcii cu Muntenegru întâmpină mari

dificultăți”³⁴.

Situația creștinilor văzută de William H. von Herbert, ofițer în

armata turcă, se prezenta astfel: „Nu am observat în capitală prea multă

ostilitate din cauza religiei. În provincii, fanatismul era intens”³⁵.

6. Senatul va fi dizolvat deoarece „Aici nici un partid nu poate să

facă ceva mai bun, dacă nu dispune de o majoritate absolută. Aceasta ne va

face să fim nevoiți a dizolva Senatul, care deși nu a dat Guvernului vreun

vot de blam, totuși refuză a lucra ceva, așa încât proiectele rămân

nerezolvate”³⁶.

Principele Carol discută cu colonelul rus Gheorghi Ivanovici

Bobrikov despre măsurile de apărare pe care armata română trebuie să le ia

pentru apărarea podului de la Bărboși și a localității Calafat. Principele

solicită armatei ruse „să închidă cu torpile intrarea monitoarelor turcești în

Dunăre și Siret”³⁷.

La București sosește generalul rus Vasili Katalei pentru a realiza o

înțelegere privind tranzitul forțelor ruse pe calea ferată, dar care nu se

realizează din cauza inexistenței unei convenții ratificate.

23 martie/4 aprilie 1877. Principele Carol dizolvă senatul prin

decret princiar. Europa este surprinsă de demisia Principelui Bismarck din

data de 20 martie/1 aprilie și „o mulțime de zvonuri circulă prin lumea

politică asupra cauzei acestei demisii”³⁸. Protocolul de la Londra a fost

transmis Sublimei Porți.

27 martie/8 aprilie 1877. La Înviere asistă la Mitropolie și consulii

Rusiei, Greciei și Serbiei.

28 martie/9 aprilie 1877. Principele Carol scrie o scrisoare către

tatăl său, ca răspuns la scrisoarea acestuia din data de 23 februarie/7 martie,

în care realizează o analiză a situației în care se află România din

33 Memoriile regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. III, Editura Machiavelli,

București, 1995, p. 103.

34 Ibidem.

35 William von Herbert, Apărarea Plevnei scrisă de un participant, Editura PROSPEXI,

Dorohoi, 2026, p. 22.

36 Memoriile regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. III, Editura Machiavelli,

București, 1995, p. 103.

37 Ibidem, p. 104.

38 Ibidem.

51

Revista de Ştiinţe Militare 3/2026

perspectiva internă și internațională care justifică deciziile luate de către

principe. Principalele subiecte analizate și deciziile rezultate sunt:

1. Principele Carol nu admite neutralitatea României și consideră că

țara trebuie să treacă de partea celui puternic „Neutralitatea teoretică este o

chestiune peste care am trecut. Situația politică a României cere să mergem

cu cel mai tare”³⁹.

2. România va merge, în caz de război, alături de Rusia „ e

incontestabil că Rusia în caz de Război va obține mari succese militare,

presupunând că nu va fi împiedicată, de un al treilea, atitudinea noastră

este precizată în mod clar”⁴⁰.

3. Analizând decizia luată, din perspectiva Marilor Puteri, principele

consideră că aceasta nu va conveni, dar pentru el primează interesul țării.

„Sunt sigur că conduita noastră în acest caz va displace câtorva Puteri

Mari, dar trebuie să trecem peste aceste considerații, căci ele (Puterile) nu

vor sau nu pot oferi nimic”⁴¹.

4. Consecințele participării la un război alături de Rusia, în situația

câștigării acestuia:

−vasalitatea României față de Turcia va înceta „ar sfărâma

vasalitatea noastră nominală față de Turcia”⁴²;

−Europa nu va accepta ca România după război să devină vasală

Rusiei „Europa nu va permite niciodată ca Rusia să se substituie

Turciei”⁴³;

−Principele Carol nu a identificat posibilitatea ca țara să fie

sacrificată „ eu nu văd, și nici nu pot vedea și tot așa de puțin mi-

e teamă ca țara mea ar putea să devină prețul obiectului de

schimb”⁴⁴;

−În ceea ce privește gurile Dunării, consideră că Austria și

Ungaria nu vor accepta ca acestea să devină ruse „Austria și mai

cu deosebire Ungaria, în interesul lor, n-ar accepta niciodată ca

Dunărea germană să treacă în posesia Rusiei”⁴⁵.

5. Speranța unei păci este iluzorie. În discuția dintre reprezentantul

Angliei la Constantinopol și Savfet Pașa, acesta i-a spus că Turcia nu va

admite intervenții în favoarea reformelor „Turcia nu va admite nici un fel de

presiune din partea străinătății în favoarea reformelor, ci va decide ea

singură asupra lor, când și cum îi va conveni mai bine”⁴⁶.

39 Ibidem, p. 105.

40 Ibidem.

41 Ibidem.

42 Ibidem.

43 Ibidem.

44 Ibidem.

45 Ibidem.

46 Ibidem.

52

Revista de Ştiinţe Militare 3/2026

6. Dezarmarea Rusiei și Turciei ar prelungi agonia orientală și nu ar

fi utilă „căci inevitabilul război tot trebuie o dată să aibă loc și o

nesiguranță prea lungă ar fi ruina cea mai sigură”⁴⁷.

7. Turcia, cunoscând intenția Rusiei de a evita conflictul, vrea să-l

provoace „Rusiei i-ar conveni astăzi dacă ar putea evita pentru un moment

războiul; aceasta o știe Turcia și de aceea ea caută să-l provoace”⁴⁸.

Turcia, „deși a prevăzut că urmările unui război pot fi catastrofale a putut

totuși să declare că «a prefera războiul este mai potrivit și se cuvine cinstei

și onoarei împărăției»”⁴⁹.

8. Analiza situației armatei Rusiei: rezultă că este gata de luptă,

moralul forțelor este bun, este bine dotată și echipată, are un număr redus de

bolnavi „armata rusă s-ar afla în bună stare, e pătrunsă de un prea bun

spirit războinic, că ar fi puțini bolnavi și că ar fi bine armată și echipată”⁵⁰,

numai indecizia țarului este motivul pentru care nu a trecut Prutul.

9. Surprinderea principelui privitoare la declarația lui Bismarck

„când, în aplauzele Reichstagului, el a negat interesul Germaniei în

Orient”⁵¹. Principele Carol consideră că Germania „nu trebuie să fie

indiferentă la criza orientală din punct de vedere economic și politic și nici

în ale cui mâini s-ar afla Orientul”⁵², Orient ce nu trebuie lăsat în mâna

Rusiei, iar Germania ar trebui să accelereze deznodământul chestiunii

orientale în folosul ei.

10. În Germania există un curent potrivnic Rusiei, contrar voinței

împăratului, iar în caz de război aceasta va fi neutră, la fel ca Rusia în

războiul cu Franța „și probabil că Germania, în cazul unui război, va

observa o neutralitate tot așa de binevoitoare ca și Rusia în războiul cu

Franța”⁵³.

11. Prezintă întâlnirea ce a avut loc cu reprezentantul Marelui Duce

Nicolae pentru stabilirea unei înțelegeri referitoare la apărarea Calafatului,

iar la întrebarea dacă războiul este inevitabil „mi s-a răspuns că s-au dat

ordine de a se lua măsurile militare de începere și se așteaptă ultima

hotărâre care depinde numai de împărat”⁵⁴.

12. Indecizia țarului are implicații și asupra României, care nu poate

întreprinde măsuri și acțiuni concrete deoarece ar putea fi considerată de

către Marile Puteri și Turcia doritoare de război „România suferă mult,

fiindcă trebuie să țină toate afacerile în suspensie, neîndrăznind a lua nici o

măsură serioasă, căci prin aceasta am atrage atenția Europei și a Turciei

47 Ibidem.

48 Ibidem.

49 Mustafa Ali Mehmed, Istoria turcilor, Editura Științifică și Enciclopedică, București,

1976, p. 347.

50 Memoriile regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. III, Editura

Machiavelli, București, 1995, p. 105.

51 Ibidem.

52 Ibidem, p. 106.

53 Ibidem.

54 Ibidem.

53

Revista de Ştiinţe Militare 3/2026

asupra noastră și am fi calificați tulburători ai păcii”⁵⁵. Principele își

dorește ca la data de 1/13 aprilie hotărârea țarului să fie luată.

13. Relatează conflictul avut cu Poarta în 23 februarie/7 martie ce s-

a întâmplat în „ostrovul Dino”, în apropiere de Giurgiu, unde câțiva turci au

fost împușcați de ostașii români și conflictul ce a avut loc cu Turcia

deoarece aceasta susținea că insula îi aparține „Sadyk-Pașa afirmă, fără a

putea proba, că insula aparține Vilaietului dunărean, noi însă dovedim cu

planuri vechi că insula a fost de mult în posesia noastră”⁵⁶. La represaliile

cu care Poarta amenință România se răspunde: „Noi vom respinge forța prin

forță!”⁵⁷. Opinăm că răspunsul poate fi considerat un început de declarație

de război, un act de răzvrătire față de Poartă, dar și de demnitate al

Principelui Carol și al statului român bazat pe vechi argumente istorice –

capitulațiile.

14. Prin concentrarea armatei turce în Bulgaria se dorea intimidarea

României, ceea ce nu s-a întâmplat, iar Principele Carol este hotărât să nu

plătească nici tributul către Poartă în 1877: „Turcia, de când și-a concentrat

o armată considerabilă în Bulgaria, crede că ne poate intimida; dar noi nu

ne dăm înapoi și de astă dată vom refuza și tributul”⁵⁸.

15. În noaptea de Înviere primește de la consulul general rus

informația că războiul este iminent „îmi zice la dejun: Acum cred că

războiul este inevitabil”⁵⁹.

16. Prezintă situația politică din țară:

−existența unui guvern liberal reprezenta o certitudine că

treburile țării vor evolua conform voinței principelui „eu am

ferma convingere că este o fericire că astăzi, când țara va fi

inundată de o armată străină, afacerile statului sunt încredințate

unui Guvern liberal”⁶⁰;

−Nicolae Ionescu, ministru afacerilor străine, nefiind de acord cu

apropierea față de Rusia a demisionat;

−Principele Carol nu avea adversari politici „printre corifeii

politici nu am nici un adversar, ceea ce după o domnie de 11 ani

constituie desigur un rezultat favorabil”⁶¹;

−dizolvarea senatului era imperativă „deoarece acest corp nu

voia nici să răstoarne Guvernul, nici să-i voteze legile

financiare”⁶².

17. La 28 martie/9 aprilie 1877, data la care a fost scrisă scrisoarea,

se împlineau trei ani de la moartea singurului copil al Principelui Carol, o zi

55 Ibidem.

56 Ibidem.

57 Ibidem.

58 Ibidem.

59 Ibidem.

60 Ibidem, p. 105.

61 Ibidem, p. 107.

62 Ibidem.

54

Revista de Ştiinţe Militare 3/2026

dureroasă și o rană neînchisă, dar care nu influențează rezolvarea

problemelor țării.

Deciziile Principelui Carol de excludere a neutralității țării și de

participare la un război împotriva Turciei erau luate și de neclintit, la fel ca

și hotărârea de a nu plăti tribut Turciei în anul 1877. Principele Carol și

România începuseră să scrie declarația de război. Dorința și nerăbdarea

principelui de a participa la o confruntare armată cu Poarta creștea de la o zi

la alta. Calculele și analiza riscului erau încheiate, iar hotărârea Principelui

Carol era luată – participarea alături de Rusia împotriva Turciei pentru

obținerea independenței țării și asigurarea viitorului dinastiei Hohenzollern

în România.

29 martie/10 aprilie 1877. Parlamentul turc respinge cedarea de

teritorii către Muntenegru, iar referitor la Protocolul de la Londra, prin

reprezentanții săi transmite că nu acceptă condițiile acestuia și acceptă

implicațiile ce pot urma neacceptării „Poarta, ca răspuns la Protocolul de

la Londra, a transmis o notă circulară reprezentanților ei, în care declară

că preferă mai bine pericolul unui război decât să primească condițiile

protocolului”⁶³. Protocolul este respins pe „considerentul că lezează

suveranitatea Imperiului Otoman stabilită prin Tratatul de la Paris”⁶⁴

Poziția Porții față de protocol se îndrepta către un război. „Pórta

declară că nu'l priimesce. Zarul era, decĭ, aruncat. Tunul avea d'aici înainte

cuvêntul”⁶⁵.

„Turcii nu puteau să se sinucidă cu o jumătate de milion de soldați

deprinși cu soarta armelor. Ei cu sabia au câștigat avutul lor în Europa și

tot cu sabia voiau să-l piarză, nici cum cu amenințările condeiului”⁶⁶.

„După respingerea de către Pórtă a protocolului de la Londra, guvernul

român vĕdênt că rĕsboiu nu se mai putea înlătura, și că armata rusă se

putea pune în mișcare din o ḑi în alta” ⁶⁷, a solicitat baronului Stuart,

consulul general rus, ca plățile legate de trecerea armatei ruse să se facă în

aur, dar aceasta nu este de acord „Brătianu a cerut … ca Rusia să se oblige

ca toate plățile... să se facă în aur. Principele Gorgeacov nu vrea să admită

aceasta”⁶⁸, iar România nu acceptă „fiindcă valoarea rublei de hârtie e

scăzută”⁶⁹.

30 martie/11 aprilie 1877. Demisia Principelui Bismarck nu este

acceptată.

31 martie/12 aprilie 1877. Rusia, prin baronul Stuart, insistă să se

semneze convenția, guvernul român insistă ca să se stabilească modul de

plată. Din telegramele sosite rezultă că războiul nu se poate evita.

63 Ibidem.

64 Mustafa Ali Mehmed, op. cit., p. 347.

65 T. C Văcărescu, op. cit, p. 13.

66 General de divizie Sc. Scheletti, Adevărul istoric asupra Plevnei (1877 – 1878),

Tipografia H. Goldner, Iași, 1912, pp. 10 – 11.

67 St. I Fălcoianu, op. cit., p. 30.

68 Memoriile regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. III, Editura Machiavelli,

București, 1995, p. 107.

69 Ibidem.

55

Revista de Ştiinţe Militare 3/2026

În Consiliul de Miniștri se hotărăște mobilizarea armatei.

Turcia întărește garnizoanele de la Dunăre, se hotărăște urgentarea

executării fortificațiilor de la Calafat, motivul fiind cei „35.000 de oameni

concentrați sub Osman-Pașa”⁷⁰.

1/13 aprilie 1877. Generalul Cernat este numit ministru de război

înlocuindu-l pe colonelul Slăniceanu.

Rusia se oferă a furniza României:

− tunurile grele necesare pentru apărarea localității Calafat;

− caii necesari completării deficitului existent la artilerie.

Baronul Stuart, consulul general rus, este primit de Principele Carol

în audiență și comunică:

− Marele Cartier General Rus pune la dispoziția principelui mai

mulți ofițeri de stat major „a trimis în acest scop mai mulți ofițeri din

Statul-Major, cu ordinul de a se pune cu totul la dispoziția

principelui”⁷¹;

− Convenția trebuie semnată cât mai repede „semnarea ei nu mai

poate fi amânată”⁷²;

− Rusia acceptă a plăti în aur „Rusia a primit a plăti toate

furniturile în aur”⁷³. Stăruințele Principelui Carol și ale guvernului

au fost încununate de succes.

2/14 aprilie 1877. Austria crede că pacea în Orient va fi menținută

„la Viena tot mai există speranța că se va putea menține pacea, iar turcii în

caz de conflict nu vor traversa Dunărea”⁷⁴. Informațiile obținute sunt

contrare „Știrile ce vin din Constantinopol însă sună altfel și anume că

Poarta amenință că va invada teritoriul român”⁷⁵.

Pașa Abdul Kerim este noul comandant al armatei turce de la

Dunăre.

Principele Carol convoacă guvernul pentru a se consulta, iar la

solicitarea lui Brătianu, cheamă și pe foștii miniștri și alți bărbați de stat.

Rezultatul consultării a fost că majoritatea participanților ce nu fac

parte din cabinet au solicitat neutralitate și numai doi au fost pentru o

înțelegere cu Rusia „În acest consiliu s-au discutat și s-au zis multe ... iar

rezultatul final a fost că majoritatea prezentă a celor care nu au fost

miniștri, ca D. Ghica, Bosianu, I. Ghica, Epureanu și Al. Golescu s-au

declarat în mod hotărât pentru neutralitate; numai Kogălniceanu și C.A.

Rosetti au fost pentru o înțelegere cu Rusia”⁷⁶.

Principele este împotriva neutralității, considerând că „ar fi sentința

de nimicire a României ca stat”⁷⁷, având intenția de a participa la război

70 Ibidem.

71 Ibidem, p. 108.

72 Ibidem.

73 Ibidem.

74 Ibidem.

75 Ibidem.

76 Ibidem.

77 Ibidem.

56

Revista de Ştiinţe Militare 3/2026

„părerea și intenția sa chiar sunt de a intra în acțiune pentru onoarea

țării”⁷⁸. O mare parte dintre participanți vrea ca armata să se retragă în

Valahia Mică, în zona muntoasă, și să stea în expectativă. „Mulți dintre cei

chemați la consiliu și-au exprimat părerea de a retrage armata în părțile

muntoase ale Valahiei Mici, de unde se vor aștepta evenimentele”⁷⁹. Dar

Principele Carol era un fost ofițer prusac, un principe de Hohenzollern și

Principele Domnitor al României. Seara, principele are o întâlnire cu doi

ofițeri de stat major ruși, abordând în discuție următoarele teme:

− ofițerii ruși susțin necesitatea cooperării celor două armate și a

realizării unui plan de cooperare;

− Principele Carol nu dorește să intre în detalii, rezervându-și

dreptul de a se pronunța mai târziu asupra subiectelor discutate și

transmite că armata română va asigura flancul drept al armatei ruse,

ocupând „o poziție dincolo de Olt, formând aripa dreaptă a armatei

ruse”⁸⁰;

− informează că o baterie de artilerie este poziționată pentru

apărarea podului de la Bărboși și solicită asigurarea de către armata

rusă a torpilelor necesare, care să fie instalate la Galați sau Brăila și

speră că vor fi „un număr suficient de torpile, pentru a închide gura

Siretului, împiedicând astfel acțiunea șalupelor turcești care

încrucișează pe Dunărea de Jos”⁸¹;

− prezintă măsurile de apărare ce au fost luate pe linia Dunării:

− Giurgiu are o garnizoană „destul de tare, pentru a putea

fi garantat în contra oricărei surprinderi”⁸²;

− Oltenița, deoarece există o concentrare de forțe turce la

sud de Dunăre, la Turtucaia, va fi apărată;

− Calafatul este „cel mai important punct de pe toată linia

Dunării și în același timp cel mai greu de apărat – căci se

poate ataca din două părți și în același timp poate fi ușor

ocolit”⁸³.

Aceste măsuri prezentate de Principele Carol au scopul

de a asigura și „de a proteja marșul și desfășurarea armatei

ruse”⁸⁴.

După ce forțele ruse vor prelua apărarea acestor

localități, mai puțin Calafatul, Principele Carol „vrea să ia

poziții cu armata sa în Valahia Mică”⁸⁵.

− după prezentarea manevrei de forțe și mijloace ce va fi realizată

de către armata română în vederea asigurării marșului forțelor ruse

78 Ibidem.

79 Ibidem.

80 Ibidem, p. 109.

81 Ibidem.

82 Ibidem.

83 Ibidem.

84 Ibidem.

85 Ibidem.

57

Revista de Ştiinţe Militare 3/2026

către Bulgaria și a flancului drept, cei doi ofițeri ruși, colonelul

Bobricov și căpitanul Popov, adjutantul Marelui Duce Nicolae,

comunică principelui ordinul de marș al armatei ruse care se va

desfășura pe trei coloane:

1. coloana din dreapta, având în compunere două divizii de

cavalerie, comandant generalul Baron Driesen „va înainta pe drumul

Sculeni, Iași, Roman, Focșani, Ploiești, va trece pe lângă București

până la Argeș, unde se va opri”⁸⁶;

2. coloana din mijloc, ce are în compunere infanteria

„generalului-locotenent Vanovski, va înainta prin Ungheni, Iași,

Vaslui, Tecuci, Focșani, către Ploiești”⁸⁷;

3. coloana din stânga, având în compunere „Corpul VII armată și

o divizie de cavalerie, sub comanda generalului-locotenent Radețki,

va înainta prin Cahul și Fălciu către Galați și Brăila”⁸⁸;

4. Marele Cartier General Rus se va instala la Ploiești.

− Principele Carol prezintă ofițerilor ruși importanța realizării căii

ferate dintre Mărășești și Buzău ce poate fi executată de către armata

rusă „Principele atrage atenția ofițerilor asupra necesității militare

ce se simte, de a se construi o cale ferată între Mărășești și Buzău.

Această linie nu numai că va scurta cu mult distanța pentru

transporturile militare, dar are și avantajul de a fi pusă la adăpostul

oricărui atac inamic. Principele așteaptă ca administrația militară

rusă să pună imediat în execuție această linie”⁸⁹.

După discuție, ofițerii ruși pleacă la Chișinău.

Doi ofițeri, colonelul Barozii și căpitanul Brătianu, sunt trimiși de

principe la Cartierul General Rus de la Chișinău pentru „a-i raporta despre

toate dispozițiile luate de acest Cartier General”⁹⁰.

Mihail Kogălniceanu devine ministrul afacerilor străine.

4/16 aprilie 1877. Generalul Principe I. Ghica, fost reprezentant al

României la Constantinopol, a fost transferat la Petersburg.

Mihail Kogălniceanu, împuternicit de Principele Carol, și baronul

Stuart, consulul general al Rusiei la București, care are procură de la

Împăratul Rusiei, semnează Convenția de trecere a forțelor ruse prin

România.

În seara aceleiași zile, generalul Principe Ghica a plecat la

Petersburg cu convenția semnată.

Concluzii:

1. În perioada analizată, relațiile dintre România și Turcia continuă

să se deterioreze, iar Principele Carol le acordă o atenție scăzută în

memoriile sale. Acestea sunt prezentate ca relații dintre două state suverane

ce au puncte de vedere diferite în politica externă;

86 Ibidem.

87 Ibidem.

88 Ibidem.

89 Ibidem, pp. 109 - 110.

90 Ibidem, p. 110.

58

Revista de Ştiinţe Militare 3/2026

2. Acțiunile ce au loc ca urmare a divergențelor existente între

Turcia și România pot fi considerate ca începutul unei stări de beligeranță,

un început de declarație de război;

3. Neutralitatea României nu este considerată o soluție de către

Principele Carol, iar acțiunile sale sunt pentru acordarea sprijinului necesar

trecerii armatei Ruse, în drumul ei către Bulgaria, și hotărârea de a participa

alături de armata rusă, în eventualitatea unui conflict cu Turcia, este luată;

4. Negocierile și semnarea Convenției de trecere a armatei ruse prin

România s-au făcut ca între două state suverane, neținându-se cont de

poziția României față de Poartă;

5. La negocierile cu Rusia interesul României a primat, semnarea

Convenției de trecere a avut loc după ce s-a obținut acordul ca plățile să fie

făcute în aur;

6. Acțiunile întreprinse de guvernul român și Principele Carol, în

perioada analizată, au fost prudente până la declararea războiului de către

Rusia, pentru a nu atrage atenția Marilor Puteri și Turciei, și în concordanță

cu interesele statului român de păstrare a integrității, securității și de

obținere a independenței față de Turcia.

BIBLIOGRAFIE

Memoriile regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. III, Editura

Machiavelli, București, 1995;

Din amintirile artileriștilor participanți la Războiul Neatârnării 1877 –

1878, Editura PROSPEXI, Dorohoi, 2024;

FĂLCOIANU, St. I., Istoria resboiului din 1877-1879 (ruso-româno-turc)

curs profesat la Școala Superioară de răsboiu, Tipografia

„Voința Națională”, Bucuresci, 1895;

Von HERBERT, W., Apărarea Plevnei scrisă de un participant, Editura

PROSPEXI, Dorohoi, 2026;

MEHMED, M. A., Istoria turcilor, Editura Științifică și Enciclopedică,

București, 1976;

SCHELETTI, general de divizie, Sc., Adevărul istoric asupra Plevnei (1877

– 1878), Tipografia H. Goldner, Iași, 1912;

VĂCĂRESCU, T. C., Luptele românilor în résbelul din 1877 – 1878,

Editura F. Göbl fiii, Bucuresci, 117;

Curierul de Iassi, 1877;

Gazeta Transilvaniei, 1877;

Românulu, 1877.